Imediat după ora 14, am avut prilejul să asistăm la lansarea celei de-a doua ediţii a romanului atât de bine primit de critică, „Cum să uiţi o femeie”, semnat de Dan Lungu. Evenimentul a fost prezentat de scriitorul Doru Munteanu, profesorul Caius Dobrescu şi de directorul Editurii Polirom, Silviu Lupescu, venit special la Braşov pentru această ocazie. Ceea ce debutează ca o dramă sentimentală se transformă într-un exerciţiu de înţelegere a alterităţii. De la existenţa centrată în jurul eroticului facil, protagonistul romanului lui Dan Lungu face saltul spre nivelul profund al recunoaşterii şi acceptării individului diferit al cărui motor existenţial este credinţa în divinitate şi în bunătatea recuperabilă din fiecare om. Urmând modelul american al lansărilor de carte, domnul Lupescu i-a invitat pe vizitatori la lectura publică pe care Dan Lungu însuşi a susţinut-o, nu înainte de a-şi mărturisi recunoştinţa faţă de cititorii care i-au făcut cele mai interesante declaraţii de apreciere, fie prin vorbe, fie prin fapte (o studentă şi-a propus să-şi alcătuiască lucrarea de licenţă având ca tematică una din cărţile prozatorului născut la Iaşi). A mai luat cuvantul si Caius Dobrescu, principalalul exeget al operei lui Dan Lungu.Evident, incheierea evenimentului a fost marcată în cerneala autografelor.
După masa am luat o pauză de contemplaţie, căci am inaugurat expoziţia de pictură a lui Alexandru Nicolescu, un tânăr de numai 12 ani şi am zăbovit puţin timp, în delectare şi în uimire faţă de realizările unui talent îngrijit din vreme de părinţi, al elevului de la Şcoala de Arte şi Meserii „Tiberiu Brediceanu” din Braşov.
La ora 15:30, scriitorii braşoveni au dovedit încă o dată că au o activitate prolifică şi domnul Andrei Bodiu a fost personajul principal al evenimentului, de data aceasta, în calitate de autor şi nu doar de prezentator al colegilor de breaslă. O colecţie de studii de poezie şi un volum de poezie au fost propunerile editoriale ale domnului Bodiu, apărute la Editura Paralela 45. Domnul Doru Munteanu a avut inspiraţia de a ilustra aprecierea scriitorului Andrei Bodiu, drept un poet al cotidianului, prin recitarea unor fragmente din volumul „Oameni obosiţi”.
Am schimbat registrul artistic, de la literatură, la muzică şi dans, căci la ora 16:00 Annamari Dancs a oferit un recital antrenant. O voce minunată (cei care au urmărit preselecţiile la concursul Eurovision cu siguranţă au remarcat-o) şi o performanţă scenică fără cusur au încurajat publicul să însoţească ritmurile melodiilor cu bătăi din palme admirative.
La ora 17:00 doamna Lidia Lazu a prezentat un număr artistic inedit, un recital de muzică şi poezie, în cinstea aniversării lui Mihai Eminescu. Un număr bogat în conţinut simbolic, pe care domnul Ajder, din partea Editurii Eikon l-a apreciat a fi cât se poate de original.
Acelaşi domn Ajder a invitat vizitatorii prezenţi la Târg, pentru lansarea volumelor din seria Teologia Socialis şi nu numai, publicate de Editura Eikon. Au luat cuvântul domnul Radu Carp dar şi părintele Cristian Muntean care ne-au oferit mai întâi câteva consideraţii legate de cartea profesorului Ursache, „Mic tratat de estetică teologică”, o realizare unică în domeniul aferent, prin abordarea unitară a arhitecturii, muzicii şi picturii religioase. Au urmat câteva remarci adresate volumului scris de Iuliana Conovici, „Ortodoxia în România Postcomunistă”, un comentariu larg pe marginea implicării Bisericii Ortodoxe în spaţiul public românesc. În aceeaşi sferă tematică, a manifestării religiei în spaţiul public, abordată însă la nivel continental, se înscrie şi cartea semnată de Radu Carp, „Dumnezeu de la Bruxelles. Religia în spaţiul public european”, în vreme ce volumul „Religia în tranziţie” tratează probleme contemporane desprinse din relaţia dintre stat şi biserică, cuprinzând articole dar şi recenzii ale cărţilor de gen. N-a lipsit salutarea perspectivei proaspete, teologice, în abordarea fenomeului şi experimentului numit comunism pe care lucrarea semnată de Radu Preda, „Comunismul, o modernitate eşuată” o ofera.
Ora 18:00 a marcat ultima lansare a zilei, „Calea mea, calea norilor albi”, prezentată de domnul Florin Zamfir, director al Editurii Mix, o colecţie a discursurilor susţinute de marele mistic indian Osho, în 1974, un volum care propune o călătorie spirituală călăuzită de maeştrii dar împlinită numai de discipoli.
Ca în fiecare an, sâmbătă seara decernăm diplomele de onoare tuturor participanţilor dorind să ne exprimăm recunoştinţa şi aprecierea faţă de efortul pe care l-au depus… Târgul a fost un prilej de bucurie dar şi de muncă susţinută… iar cei harnici merită sa fie premiaţi.
Ca in fiecare an a fost foarte multa lume, dar mi s-a parut ca multi au venit sa priveasca si mai putini sa cumpere. Poate ca de aceea recitalurile si lansarile (cel putin cele la care am fost) au avut un succes atat de mare. Oricum este un eveniment care a reusit sa adune impreuna o categorie foarte larga de oameni, de la politicieni la oameni de cultura si iubitori de carte.
Buna ziua,
Sunt din Fagaras,am aflat cu intarziere, de la radio de Targ,am vazut imagini la Tv si imi pare rau ca nu am reusit sa ajung la Aula, in aceasta lume mirifica a literaturii si muzicii.Anii trecuti am fost si am plecat incarcata nu numai de carti si CD-uri,dar si cu sufletul plin de voie buna ca mai exista si asfel de evenimente in Romania.Din pacate , in ziare, nu prea am citit despre Targ…probabil unde nu avut loc nici un scandal si numai lucruri placute pt.mintea si ochiul omului…Felicitari organizatorilor!
Mulţumim pentru aprecieri, ne pare rău că nu aţi putut ajunge la Aula Universităţii, a fost o ediţie reuşită. Sperăm că prin cronica zilelor de târg pe care am încercat să o asigurăm v-am oferit măcar o părticică din atmosfera care ne-a încântat în tot acest timp. Vă aşteptăm la ediţia de anul viitor!