Locatarul Himeric

25/03/2010

PE SCARA MEA STAU NISTE VECINI NEBUNI

Ehei, viaţa la oraş, viaţa la bloc are adesea farmecul şi neajunsurile ei. Cu cât sunt mai mulţi oameni adunaţi la un loc, cu atât mai probabil să se ciocnească interesele. De pildă, tu la tine în dormitor vrei să tragi un pui de somn. Uneori poţi, alteori nu. De ce? Să vedem: il ai pe vecinul gospodar de dedesubt, cu pasiuni meşteşugăreşti care se apucă să dea găuri în pereţi cu bormaşina, la cele mai neaşteptate ore. O ai alături pe vecina care şi-a transformat casa în menajerie, aşa că orice mişcare pe scară e întâmpinată cu lătrături sau proteste păsăreşti piţigăiate. Poate ai norocul să ai şi vreun petrecăreţ deasupra ta şi tavanul să vibreze în ritmul celor mai felurite acorduri, ziua-noaptea, nici nu mai contează. E o coincidenţă că tu ai nevoie de linişte când altora le place zgomotul, asta e, strângi din dinţi şi-ţi spui că scene pitoreşti de genul acesta sunt inevitabile, poate chiar sunt comice pe alocuri. Ele nu alcătuiesc nici pe departe adevăratul coşmar care poate fi închipuit în cele ce urmează. Imaginează-ţi că stăpâna animalelor, gospodarul preocupat de reamenjări şi chefliul de deasupra se înţeleg între ei să-şi cânte partiturile la unison, să te hărţuiască prin prezenţa lor mai mult sau mai puţin discretă în orice moment iar tu să nu poţi face nimic în privinţa asta şi să te întrebi mereu dacă într-adevăr există un conspiraţie pe scară care caută să atenteze la sănătatea ta mentală sau eşti tu cam paranoic şi dai prea multă atenţie colocatarilor. Oricât de tare te-ar enerva ciudăţeniile vecinilor tăi, după ce citeşti romaul lui Topor, o să te convingi că lucrurile nu stau deloc atât de rău pe cât ar putea să stea.

Proaspăt evacuat din ultima locuinţă, Trelkovsky, un tânăr retras şi timid e disperat să găsesacă repede un acoperiş deasupra capului. Prin intermediul unui prieten, află de un apartament de închiriat şi caută să intre în voia proprietarilor. De la început este primit cu oarecare rezerve: de la portăreasa acră care se lasă înduplecată doar cu ceva bancnote, până la ursuzul domn cu care negociază preţul chiriei. Apartamentul nu e grozav, nici nu e prea spaţios, ba chiar are o reputaţie sinistră: ultima ocupantă s-a aruncat pe fereastră şi e pe moarte la spital insa Trelkvosky nu are prea mult timp de gândire şi insistă să se instaleze în modesta locuinţă. Dar conformarea cu standardele de convieţuire impuse in clădire se dovedeşte o sarcină îngrozitoare. Cel mai mic sunet, cel mai discret scârţâit al podelei este reproşat şi sancţionat de vecini, cât despre petreceri sau întâlniri cu prietenii toate ies repede din discuţie, de teama bătăilor în uşă sau în tavan. După ce-şi găseşte apartamentul prădat de obiectele personale, Trelkovsky începe să-şi suspecteze vecinii de un complot monstruos: încercarea de a-l transforma într-o altă persoană, anume în fosta ocupantă a apartamentului, în Simone Choule, până într-acolo unde noul chiriaş va împărtăşi aceeaşi soartă sinucigaşă. Planul colocatorilor pare a fi minuţios: întâi îi fură trecutul (toate pozele şi obiectele personale) apoi îi erodează identitatea, îi frânează orice manifestare a vechii personalităţi (orice tentativă de întâlnire acasă cu amicii, orice obicei de a asculta muzică, de a rearanja mobila după propriul gust, chiar de a umbla prin casă după o anumită oră sunt amendate drept deranj la adresa liniştii comune) apoi îl încurajează să adopte obiceiurile vechii locatare: meniul de la cafeneaua din colţ, purtatul halatului şi a papucilor de casă (pentru a evita provocarea oricărui zgomot în casă), ba chiar Trelkovsky se trezeşte într-o zi, spre stupoarea lui, machiat şi îmbrăcat în femeie. Strategiile de rezistenţă ale lui Trelkovsky, în faţa asaltului invizibil al vecinilor sunt diametral opuse: întâi se conformează, în speranţa că va fi lăsat în pace dacă le face pe plac, apoi, când realizează dezondământul spre care se îndreaptă protestează în cea mai extremă formă, într-o scenă memorabil de terifiantă.

Pe întreg parcursul desfăşurării naraţiunii, cititorul priveşte lucrurile din perspectiva lui Trelkovsky, ce explică şi confirmă treptat complotul locatarilor… finalul romanului nu lasă însă nici o convingere neclintită. Doar acţiunea se desfăşoară într-un bloc de apartamente care prin însăşi arhitectura şi tipul de existenţă pe care îl impune este labirintic prin excelenţă: un spaţiu în care pereţii au ochi, urechi, în care scările ba urcă, ba coboară, în care orice e posibil, în care mintea se rătăceşte uşor.
Tema centrală din Locatarul himeric pare să fie alienarea pe care o aduce cu sine viaţa la oraş, viaţa compartimentată, supravegheată şi supusă aşa zisului compromis al traiului laolaltă (care poate fi resimţit drept tiranic). Dar romanul lui Topor poate fi privit şi ca un interesant discurs despre autoritate şi supunere, despre ideea identităţii personale tratată sub forma unui construct social. Putem spune chiar, mergând suficient de departe, pe o pistă psihanalitică, că ar fi vorba de o reprezentare alegorică a conflictului dintre conştient şi inconştient în afirmarea identitatăţii sexuale a protagonistului. Nu în ultimul rând, în cheie existenţialistă, naraţiunea lui Topor este o contextualizare urbană a ideii lui Jean-Paul Sartre, din piesa “Cu uşile închise”: infernul sunt ceilalţi.

După lectura romanului lui Topor şi după vizionarea ecranizării superbe a lui Roman Polanski (în care regizorul joacă şi rolul principal) vei aprecia poate cu altă măsură indispoziţiile pricinuite de tartorii cu bormaşini, animale sau sisteme audio performante din blocul in care locuiesti. Poate fi adesea un iad să trăieşti printre astfel de vecini, dar cu siguranţă nu e cel mai rău dintre iadurile posibile.

LOCATARUL HIMERIC – Roland Topor – Editura Nemira, 2010

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *