Reculegere culturală

16/04/2010

Tărâmul rusesc pare a fi o zonă predestinată tragediilor poloneze. După masacrul de la Katyn, de acum 70 de ani, astăzi Polonia se află din nou în doliu, după catastrofa aviatică de lângă Smolensk care a dus la dispariţia preşedintelui Lech Kaczynski şi a altor 130 de persoane, printre care şi numeroşi demnitari. Mediul internaţional a transmis oficial condoleanţele faţă de pierderea suferită de administraţia de la Varşovia, iar înmormântarea care va avea loc sâmbătă, 17 aprilie, cu siguranţă că va fi onorată cu distincţia cuvenită unei personalităţi ce a jucat un rol important în afirmarea democraţiei poloneze, personalitate care a fos Kaczynski.

Fără a putea să ne exprimăm direct regretele noi, cetăţenii obişnuiţi ai unei ţări vecine, putem în schimb să ne manifestăm solidaritatea faţă de Polonia prin înţelegere şi cunoaştere. Depinde de noi să transformăm eventualul disconfort emoţional şi părerile de rău exteriorizate punctual şi retoric la care ne-a predispus atenţia mediatică din ultimele zile, în ceva mai consistent şi mai benefic, într-un interes incipient promiţător, de durată faţă de un popor şi o cultură remarcabile. Ce-ar fi ca reculegerea noastră să capete o dimensiune activă, ce-ar fi ca actul nostru de solidaritate faţă de Polonia, în aceste momente dificile, să fie unul demonstrativ cultural? E foarte simplu: ce-ar fi să îi citim şi să îi ascultăm pe polonezi? Câteva sugestii de lectură, disponibile şi pe libris.ro: Mizeria-Wojciecch Kuczok, Bakakai – Witold Gombrowicz, Teatru -Witold Gombrowicz, Mărturisirile unui disident convertit – Adam Michnik, Antologie de teatru polonez. Sugestie de audiţie, desigur, maestrul Chopin.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *