O IESIRE LA IARBA VERDE MAI PUTIN OBISNUITA
Ce facem când mergem la un picnic pe marginea drumului? Găsim un loc prielnic, preferabil lângă apă, ne aşezăm frumos pe iarbă, întindem pătura şi descărcăm sticlele, coşurile cu mâncare, aprindem grătarul, dăm drumul la muzică. Ne zbenguim, mai culegem nişte flori, mai bătătorim pământul cu un meci de fotbal, dacă rămânem peste noapte (că tare mai e frumos în natură) întindem corturile, pregătim un foc de tabără, facem poze, cântăm. A doua zi, ne facem bagajele, le urcăm în maşină şi ne întoarcem acasă.. dacă suntem mai harnici şi mai prevăzători, nu lăsăm în urmă decât cenuşa locului în care am făcut grătarul… dacă suntem mai mahmuri, mai leneşi, nu ne mai ostenim să adunăm şi pet-urile de plastic, cutiile de bere, şerveţelele sau ziarele citite şi nefolosite la foc. Dacă ne dovedim a fi şi de-a dreptul uituci poate lăsăm în urmă şi vreun telefon mobil sau vreun ceas, de care ne-am scăpat în grabă, când ne-am răcorit în gârlă. Fără griji de stinghereala pe care am provocat-o în jur, ne vedem de ale noastre… cu siguranţă însă că mica distracţie a provocat tulburări profunde printre vietăţile ascunse în iarbă şi prin desişuri care acum se apropie curioase să cerceteze locurile călcate de străinii ciudaţi. De aici începe povestea fraţilor Strugaţki; atâta doar că rolurile sunt puţin modificate: turiştii care au organizat excursia sunt nişte extratereştrii iar locurile de distracţie au fost şase regiuni diferite de pe planeta Pământ. Picnicul la marginea drumului (poate a universului) s-a terminat, călătorii au plecat şi au lăsat în urmă stupoare şi băştinaşi înspăimântaţi. Extratereştrii din romanul fraţilor Strugaţki sunt din specia leneşă, a celor care lasă resturi în locurile pe unde au zăbovit şi răscolesc profund viaţa (şi chiar moartea) rezidenţilor din aceste locuri.
Oraşul Marmont a fost ţinta unei astfel de distracţii intergalactice. După plecarea vizitatorilor, o vastă întindere de pământ s-a transformat iremediabil, într-un areal cunoscut sub numele de Zona. Aici au apărut o serie de anomalii: câmpuri gravitaţionale extrem de puternice, fulgere terestre, gaze coloidale etc care sfidează legile fizicii cunoscute de pământeni. Cartierele locuite au fost părăsite, lăsate pradă fenomenelor stranii care se petrec în Zonă. Printre dărâmături se găsesc însă tot felul de obiecte cu proprietăţi neobişnuite de la baterii cu energie infinită, până la tot felul de artefacte vindecătoare. Pământenii, fiinţe raţionale şi curioase au dat năvală în Zonă. Marea ambiţie este desigur, aceea de a lămuri misterul vizitei extraterestre: de ce au venit? ce au lăsat în urmă? cum putem intra în contact cu ei? ce semnifică toate acestea? Dincolo de aspiraţiile filosofice plenare şi năzuinţele de a afla marile răspunsuri, persistă, inevitabil şi micile oportunisme locale. Misterele Zonei pot fi descifrate înţelegând-o bucată cu bucată, studiind obiectele cu proprietăţi ciudate care trebuie aduse de cineva dornic să le culeagă. Aşa au apărut stalkerii, colecţionarii de recompense, vânătorii de obiecte rare ale Zonei care au intrat repede în conflict cu autorităţile militare, încăpăţânate să ţină cercetarea ştiinţifică sub control strict. Protagonistul romanului, Redrick Schuhard este un astfel de contrabandist, un stalker veteran care a văzut şi a trăit prea multe pentru un om obişnuit: a făcut nenumărate expediţii în Zonă, şi-a văzut prietenii nimiciţi de fenomene necruţătoare, fiica lui este o creatură atinsă de mutaţii stranii şi nici despre tatăl lui nu se poate spune dacă e în viaţă sau e mort (căci suferă de un sindrom straniu zombificator). Când Redrick află despre un artefact unic, un glob care îndeplineşte orice dorinţă, porneşte în cea mai periculoasă călătorie pe care a făcut-o vreodată.
Romanul fraţilor Strugaţki este un altfel de SF. Este un SF mai sărac în efecte pirotehnice dar mai bogat în întrebări adânci cu ecouri existenţiale şi epistemologice. Curiozitatea pământenilor faţă de ostila şi fatala Zonă este alimentată de absenţa unei consolări elementare: dacă extratereştrii sunt fiinţe atât de evoluate şi raţionale de ce nu au căutat să comunice şi să interacţioneze cu oamenii? Orice natură raţională este interogativă şi implicit comunicativă… or, vizitatorii din spaţiu, deşi atât de dezvoltaţi tehnologic (urmele lăsate o confirmă) au preferat să rămână indiferenţi. Sigur şi oamenii rămân indiferenţi faţă de greieri şi lăcuste, când merg la un picnic, oricâtă tulburare ar provoca, dar sunt convinşi că acele fiinţe sunt lipsite de raţiune. Fiinţele inteligente, pe de altă parte, pot întotdeauna să ajungă la un dialog şi să profite de pe urma colaborărilor. Dar poate că o asemenea asumpţie este mult prea optimistă. Cel puţin unul din oamenii de ştiinţă care apar în romanul fraţilor Strugaţki este convins că întâmplările din Zonă nu au vreun sens şi că oricât ne-am chinui, natura vizitei, a vizitatorilor şi a obiectelor pe care le-au lăsat în urmă vor rămâne un mister. S-ar putea să existe bariere de netrecut între naturi raţionale particulare (oamenii, respectiv extratereştrii) care ne condamnă la izolare, într-o sferă de înţelegere limitată. Eforturile oarbe de a da semnificaţie şi a pătrunde tainele vizitatorilor vorbesc până la urmă despre încăpăţânarea incurabilă a omului de a-şi depăşi propria condiţie de înţelegere, chiar şi când preţul pentru asemenea îndărătnicie este chiar dovedirea mortalităţii.
Dincolo de relaţia dintre oameni şi extratereştrii, romanul fraţilor Strugaţki vorbeşte şi despre vulnerabilitatea, fragilitatea şi în acelaşi timp infinita adaptabilitate a omului, despre căutarea nebună a fericirii şi în acelaşi timp dezorientarea pe care călătorul o resimte la capătul acestui drum întortocheat, despre paradoxurile iremediabile ale existenţei umane.
PICNIC LA MARGINEA DRUMULUI – Arkadi & Boris Strugaţki – Editura Paralela 45, 2006
Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.
