2001: Odiseea Spaţială

17/05/2010

CÂND  CERUL NU MAI E DEMULT LIMITA

Când oamenii îşi pun în minte proiecte grandioase şi colaborează pentru a le materializa, nu de puţine ori rezultatele îţi taie pur şi simplu răsuflarea, te lasă în acea stare extatică pe care orice obiect de artă autentic e în stare să o trezească. Avem de a face cu un caz în care atât procesul de creaţie, cât şi creaţia în sine ne vorbesc de o reuşită totală în acest sens: 2001 Odiseea Spaţială. Geneza acestei grandioase realizări este spectaculoasă luată de sine stătător şi  stârneşte fascinaţie, deoarece ea este tributară unui efort comun, este rezultatul germinativ a două tipuri de talente complementare care s-au împletit şi au comunicat cât se poate de armonios: talentul regizoral şi cel literar. Întâlnirea oportună dintre camera de filmat cu personalitate a lui Stanley Kubrick şi o viziune mentală, pe cât de imaginativă, pe atât de bine documentată a lui Arthur C. Clarke ne-a oferit câteva din cele mai memorabile şi miraculoase (din punct de vedere al credibilităţii şi  expresivităţii – să ne amintim că producţia a fost realizată în anii 60) din istoria cinematografiei. Pe de altă parte, povestea ca atare a Odiseei Spaţiale poate fi considerată drept o piatră de hotar în evoluţia genului SF, deoarece ea proiectează cât se poate de convingător, într-un context avant la lettre,  acea imagine arhetipală a viitorului tehnologic optimist, în care civilizaţia umană a trăit cele mai benefice ameliorări şi descătuşări de potenţial prin realizările ştiinţifice, expresii permanente ale ingeniozităţii singurei specii de pe planetă dotate cu inteligenţă. Dar este această specie unică şi în univers? Universul, peisajul refuzat, în apropierea sa provocatoare, ochiului interogativ al omului timp de secole, devenea, în anii 60, pe fondul unor revoluţii teoretice şi tehnologice, o promisiune pentru răspunsurile născute odată cu conştiinţa umană, din cele mai vechi timpuri. Valoarea operei lui Kubrick şi Clarke, dezvoltată în acest context, rezidă în caracterul ei inspiraţional,  pentru o generaţie dar şi pentru umanitatea neconsolată, avidă să pătrundă cele mai profunde mistere ale existenţei. De unde venim? Încotro ne ducem? Întrebări  profunde la care oamenii n-au reuşit să răspundă definitiv… fapte care au fost refuzate înţelegerii umane ani de-a rândul. Ne-am trezit aruncaţi în lume (dacă e să folosim un limbaj heideggerian), fără să putem spune nimic despre scopul acestei sosiri în existenţă sau despre destinaţia noastră ultimă. Suntem plini de neajunsuri şi neputincioşi, dar suntem perfectibili  prin inteligenţă. De ce suntem aşa? Selecţie naturală? Dumnezeu? În această dispută epuizantă, fără sorţi de triumf, Arthur C. Clarke, deschide calea către un alt răspuns şi dă curs unui exerciţiu de imaginaţie inedit: intervenţia extraterestră, simbol al desăvârşirii tehnice, fiinţe care au reuşit să perpetueze posibilităţile creatoare şi la nivelul altor specii.

Romanul lui Clarke începe în zorii apariţiei umanoizilor, când maimuţele evoluate riscau să fie copleşite de mediul ostil şi provocările naturale. În acele vremuri un misterios monolit îşi face apariţia, deschide metaforic ochii creaturilor pământene şi le înscrie în cursa dezvoltării civilizaţionale. Capitolele următoare ale cărţii ne aduc la capătul acestui lanţ evolutiv, în anul 2001, un viitor în care omenirea se află în toiul cursei descoperirii spaţiului. Dacă în trecut oamenii au trebuit să se confrunte cu posibilitatea supravieţuirii, chestiune care ţinea de natura lor primitivă, astăzi alte întrebări, adecvate naturii interogative pe care am dobândit-o sunt importante. Căci oamenii n-au devenit doar inteligenţi, ci şi curioşi, atât în privinţa mediului exterior, cât şi în ceea ce-i priveşte pe ei înşişi. Pentru ei acum e important să ştie dacă sunt singuri în univers, dacă pot atinge stadii superioare de dezvoltare. Curiozitatea este însăşi chemarea paradisului necâştigat în totalitate… e ceea ce-i provoacă pe pământeni să repună în scenă odiseaa homerică, cel puţin în plan epistemologic, să caute, prin toate demersurile explorative, acel acasă metaforic, acea pace a cunoaşterii depline, clare şi distincte, acea întâlnire cu creatorii… Căci dacă extratereştrii ne-au salvat poate de la pieire specia, ei nu ne-au transformat în creaturi egale în puteri cu ei. Dar ne-au lăsat posibilităţile şi impulsul de a-i căuta. La baza spaţială lunară, detectoarele au identificat o anomalie magnetică, într-unul din cratere, anomalie care a dezvăluit existenţa unui monolit ciudat, o antenă care primeşte semnale din cele mai îndepărtate zone ale spaţiului, undeva lângă planeta Saturn. Oamenii trimit un echipaj cu nava Discovery să investigheze neobişnuitul semnal. Călătoria supravegheată de Frank Poole şi David Bowman, cosmonauţi cu experienţă se va dovedi fatală şi revelatoare în acelaşi timp. Căci pământenii vor trebui să se lupte cu nevroza şi agresivitatea pe care le dezvoltă computerul de bord Hal (o creaţie desăvârşită tehnic, dar insuficient umanizată… Hal nu ştie să facă faţă unei minciuni) şi mai apoi să se pregătească pentru o transformare de proporţii, pe satelitul lui Saturn, Iapetus. Pe David Bowman cel puţin îl aşteaptă o privelişte şi o călătorie în care înţelegerea va fi copleşită de fascinaţia faţă de noutăţile întâlnite şi în care îndrăzneala de da curs neoprit curiozităţii umane, îl vor redefini ca individ, vor produce o mutaţie dincolo de graniţele speciei.

Clarke şi Kubrick au reuşit împreună şi separat în acelaşi timp să producă acel acea stare când te simţi furat de peisaj… frumuseţea vizuală şi senzaţiile pe care le-aţi experimentat vizionând filmul, nu merită descrise, ele trebuie trăite ca atare… cartea nu face nici ea excepţie. Este la fel de densă şi bogată, este o lectura în primul rând trăită şi abia apoi înţeleasă.

Nu uitaţi nici un moment, pe măsură ce daţi paginile: această carte a fost scrisă acum 40 de ani… acest film a fost făcut acum 40 de ani. În vremurile în care efectele speciale erau un vis, în vremuri în care nu existau nici măcar fotografii prea detaliate ale tuturor planetelor din sistemul solar (Voyager 1 şi Voyager 2 aveau să ajungă mult mai târziu dincolo de Jupiter).

2001: ODISEEA SPATIALA – Arthur C. Clarke – Editura Nemira, 2010

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *