Libris.ro împlineşte un an!

18/05/2010

La Librăria “Şt.O.Iosif” din Braşov ne-am obişnuit să dezvoltăm relaţii calde cu toţi cei care ne-au călcat pragul. Întotdeauna ne-am straduit să facem tranziţia rapid de la salutul politicos şi profesional la discuţiile amicale despre ultimele apariţii şi, desigur, la recomandări de lectură şi schimbul de impresii. Pentru că piaţa de carte a crescut în ultimii ani iar interesele au început să devină tot mai variate, am căutat să menţinem actualitatea ofertei, încercând în acelaşi timp să aducem şi titlurile mai rare sau mai vechi, atunci când am fost solicitaţi. Prinşi în această dinamică a cererii selective şi a ofertei tot mai generoase, n-am ezitat să ne menţinem integritatea, să ne tratăm clienţii cu onestitate şi să nu facem promisiuni pe care să nu le putem onora.

Aşa ne-am învăţat să lucrăm, în toţi aceşti aproape 20 de ani de găzduire a stărilor de spirit, între rafturi. Şi dacă anul trecut am hotărât ca Libris să se adreseze întregii ţări, prin mediul online, nu puteam decât să prelungim aceste obiceiuri şi pe librăria virtuală libris.ro: servicii de calitate, comenzi onorate rapid, asistenţă profesionistă şi onestitate.

Nu ne-a fost uşor, aşa cum nici un proiect de asemenea anvergură nu poate fi dus la bun sfârşit fără peripeţii. Am început, după cum era de aşteptat, cu construcţia librăriei… amenajarea rafturilor şi a spaţiilor pentru clienţi. Desigur, în mediul online asta echivalează cu dezvoltarea interfeţei şi a categoriilor, a câmpurilor de navigat cât mai accesibile şi mai prietenoase faţă de utilizatori. Apoi am pus cărţile în rafturi, adică am pregătit baza de date, etapă care a durat destul de mult… aveam 20000 de nume de introdus în poliţele virtuale dar ne-am asigurat ca aproape fiecare titlu să beneficieze de o faţă la raft… adică coperta să fie vizibilă. Toate cărţile aveau acum aceeaşi demnitate, nu mai trebuia să-şi aştepte rândul săptămânal pentru a-şi dezvălui faţa cumpărătorilor. Iată primul privilegiu al spaţiului nelimitat de prezentare din mediul online. Am căutat mai apoi un server stabil pe care să publicăm siteul şi am ajuns tocmai în patria rigorii, seriozităţii şi meticulozităţii: Germania. În sfârşit, ne-am asigurat de respectarea standardelor de calitate şi securitate a plăţilor online şi de asigurarea transportului cu firmele de curierat.

Pe 18 mai 2009 libris.ro s-a lansat timid, în deja concurenta piaţă a librăriilor online. Pe ce ne-am bazat, care au fost atuurile pe care ne-am construit popularitatea? Oferta generoasă pe de o parte, atât în ceea ce priveşte numărul de cărţi oferite (direct din stoc!), cât şi în privinţa metodelor de plată şi transport. Pe de altă parte, atitudinea faţă de clienţi. În acelaşi spirit realist pe care l-am exersat la Librăria “Şt.O.Iosif”, ne-am învăţat să nu vindem iluzii, să nu promitem marea cu sarea, doar pentru a atrage clienţi pe site. Strategia noastră s-a bazat pe informări corecte iar atunci când stângăcia tehnologică ne-a luat-o înainte şi s-a întâmplat ca pe site să apară cărţi care nu mai erau în stoc, n-am ezitat să telefonăm clienţilor şi să le propunem soluţii alternative. Am pus mai presus plăcerea pe care o poate aduce o carte unei singure persoane, chiar şi când această preţuire a condus la solutii nu foarte avantajoase pentru noi.

A trecut timpul, libris.ro a dobândit proeminenţă în mediul online şi bineînţeles că şi-au făcut loc în scenă şi momentele buclucaşe: instabilităţi informatice temporare, comenzi uitate de destinatari la poştă sau abandonate, după dispoziţiile comode şi schimbătoare ale fiecăruia, am învăţat să gestionăm şi astfel de situaţii. Am reorganizat categoriile de pe site, într-o formă mai precisă şi adecvată ofertei. Şi, pentru că oferta se dezvolta de la o săptămână la alta, ne-am gândit să combinăm informaţia şi noutăţile cu promoţiile… newsletterul trimis de libris.ro a căpătat personalitate: mici texte care să introducă reducerile, tematica şi cele mai recente apariţii ale săptămânii. Apoi am mutat depozitul libris.ro sub un nou acoperiş, mai spaţios şi mai modern şi am reuşit să răspundem uneia din cele mai mari provocări, de la lansarea în mediul online: menţinerea echilibrului dintre “vechiul” valoros, căutat şi “noul” aflat în devenire continuă. Am adus tot mai multe titluri cu vârste respectabile pe piaţa de carte şi le-am promovat la loc de cinste (caseta “Noutăţi pe libris.ro”), fără să uităm de ultimele apariţii. Eforturile noastre au fost remarcate şi certificate la gala E-Commerce 2009, unde am câştigat premiul II, la categoria librării online. Din februarie, libris.ro a primit o voce şi o platformă de dialog, prin blogul libris, mijloc prin care am căutat să recuperăm atmosfera unei librării autentice, de conversaţie, recomandări şi promovare de evenimente. Şi cu toate că n-am fost indiferenţi la febra economică de care a fost cuprinsă România, am demonstrat că succesul depinde şi de munca, hotărârea şi pasiunea cu care porneşti la drum… că lucrurile depind şi de tine nu doar de contextul în care eşti prins.

Astăzi, la un an de la lansarea libris.ro, avem peste 10 000 de clienţi, o bază de date în continuă expansiune (care se alimentează respectabil, atât din trecut cât şi din prezent), o echipă cu experienţă, un depozit de carte mult mai mare şi multă încredere în noi şi în clienţii noştri.

Dar nu ne culcăm pe o ureche… avem încă destule în plan, o cosmetizare a siteului, campanii şi promoţii cât mai generoase şi, de ce nu, şi un wishlist? (nu orice cititor are aşa ceva, de ce să nu fie exprimat?).

Vă mulţumim pentru sprijinul pe care ni l-aţi acordat când ne-aţi ales şi vă asigurăm că deşi tăiem moţul la ceas aniversar, vom încerca, atât cât ne stă în puteri, să fim mai “cu moţ” în permanenţă .

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *