Al cincilea copil

03/06/2010

FRICA DE APROAPE

Când aţi citit ultima oară o poveste bine închegată care să vă ţină cu sufletul la gură până la final şi care să vă şi înspăimânte, deopotrivă? Repede vă gândiţi să îi nominalizaţi pe Stephen King sau pe John Saul pentru acest efect? De acum înainte puteţi să mai adăugaţi un nume în galeria povestitorilor straşnici şi anume pe Doris Lessing, câştigătoarea Premiului Nobel pentru literatură în 2007. Vă daţi seama că o scriitoare care preţuieşte naraţiunea tocmai pentru că ea îşi are tiparul în propria noastră minte, tocmai pentru că minţile noastre sunt închipuite pentru a povesti ajunge să îşi încânte cititorii în mod natural, nu ca rezultat al unui efort artistic deosebit, ci prin asumarea faptului de a fi om. Dincolo de etajele de lectură variate pe care le suportă, romanul “Al cincelea copil” este în primul rând o poveste bine spusă.

Ce ne înspăimântă, de obicei într-o poveste horror? O forţă necunoscută care se dovedeşte a fi ameninţătoare şi de neoprit. Adesea aceasta ia forma unor creaturi supranaturale, înfricoşătoare de la vampiri, zombi, vârcolaci sau fantome, creaturi care ne vor răul. În acest caz, răul vine de departe, dintr-o lume care nu ne este accesibilă şi vine adesea ca răspuns la îndrăzneala noastră de a intra în contact cu ceea ce ne este interzis. Dar ce se întâmplă când înspăimântătorul îşi are origini mai proxime şi vine dinăuntru? Ce se întâmplă când însăşi prototipul inocenţei devine sursa groazei? În buna tradiţie a copilului pervertit, de data aceasta nu de spirite malefice (ca în Exorcistul lui William Peter Blatty) şi nici de  Antihrist (ca în Profeţia lui David Seltzer) ci de însăşi natura şi ale sale combinaţii genetice întâmplătoare şi oarbe, romanul lui Lessing mizează pe ideea eficace, a celei mai dramatice transformări.

Suntem în Anglia anilor 60. David şi Harriet se dovedesc a fi un cuplu atipic pentru vremurile în care trăiesc, marcate de agitaţie socială, liberalizarea mentalităţilor, detabuizarea diverselor aspecte legate de viaţa profesională şi intimă. În acest context, David şi Harriet par să rămână ataşaţi  valorilor tradiţionale care includ  angajamentele pe termen lung, întemeierea unei familii durabile, desăvârşirea misiunii originare feminine (naşterea a cât mai mulţi copii). Visul lor pare să capete contur, după ce proaspăt căsătoriţii se mută într-o casă cu trei etaje, la marginea Londrei şi pregătesc aducerea pe lume a primului băieţel. Fericirea pare a fi tangibilă,  dar David şi Harriet nu scapă de stigmatul timpurilor în care trăiesc şi anume lipsa de cumpătare. Harriet devine o sursă de viaţă aparent inepuizabilă, pe măsură ce cuplul continuă să conceapă nici mai mult nici mai puţin de patru copii. Nu le e uşor să-i întreţină şi nici conacul în care trăiesc nu le uşurează cheltuielile, cu toate acestea David şi Harriet nu renunţă la propriul vis, chiar dacă pentru atingerea lui trebuie să apeleze constant la ajutoare din partea părinţilor şi apropiaţilor. Dar zgomotoasa şi încă neîmplinita familie va trebui să se confrunte cu provocarea supremă: naşterea celui de-al cincilea copil care pare să anunţe furtuni… paradisul maternităţii se transformă într-un coşmar, pe măsură ce Harriet duce la capăt o sarcină chinuitoare. Dar nici vorbă de uşurare după ce Ben vine pe lume. Ben nu este un băiat obişnuit.. are o privire monstruoasă, un aspect de pigmeu venit din altă lume şi un comportament agresiv şi sadic. Este de-a dreptul periculos, este imposibil de atins prin cuvinte sau emoţii… este un pericol social în devenire. Este o altă formă în care natura a decis să se afirme dar o formă care se dovedeşte inacceptabilă pentru familia Lovatt, în asemenea măsură încât Ben este trimis într-un sanatoriu special, mai degrabă un adăpost al creaturilor malformate, considerate irecuperabile. Dar Harriet ajunge să regrete decizia şi îl aduce înapoi pe Ben, traumatizat şi definitiv pierdut, încercând să-i ofere o viaţă normală. Va reuşi? Către ce sacrificii o va împinge ataşamentul matern? Ce şanse şi ce viitor poate avea Ben într-o lume în care sentimentul de detestabilitate pare să fie reciproc?

Poţi şi nu poţi să-l urăşti pe Ben. Cât de tolerant, câtă energie şi câtă răbdare să ai faţă de un copil care se dovedeşte a fi o creatură impenetrabilă care te priveşte cu ură, care ucide câini şi care sugrumă copii? Întrebările pe care le ridică romanul lui Lessing nu sunt deloc comode. Avem de a face, într-o formă mai nuanţată cu un fel de Michael Myers (criminalul ascuns în spatele măştii de hochei, din clasicul film al lui John Carpenter), răul de neoprit care nu a poposit din altă lume, care vine de aici, dintre noi cu chip uman şi care continuă să provoace suferinţă, fără ca acţiunile sale să fie explicabile pentru cei din jur. Dar, spre deosebire de Myers, Ben nu este complet dereglat mental (nici doctorii nu par să pună astfel de diagnostice în privinţa lui). Nebunul deplin poate fi socotit drept un ins care a părăsit rândurile umanităţii, pe care îl putem categorisi, dacă e să adoptăm o perspectivă  victoriană, drept o greşală a naturii, o curiozitate monstruoasă. Dar Ben, pe cât de ciudat şi de sălbatic se naşte, nu este complet ineducabil: învaţă să comunice, exercită chiar o atracţie ciudată faţă de o parte din colegii de la şcoală, pare să se autocompătimească prin felul în care alege să vorbească despre el (bietul Ben) şi, cu toate acestea, nu este mai puţin înfricoşător prin comportamentul său imprevizibil.

Romanul lui Lessing ne invită la reflecţii pe marginea limitelor fericirii (la cât putem spera şi cât depinde de noi?), pe marginea experienţei maternităţii şi a supremaţiei iubirii necondiţionate pe care aceasta o implică (chiar şi când obiectul ei este renegat de cei din jur, chiar şi când manifestarea ei poate conduce la distrugerea unei familii). Iar peste toate planează neliniştitor, întrebarea: ce înseamnă să fii om? Tocmai pe acest pivot se construieşte caracterul înspăimântător al poveştii: este sau nu este Ben un om? Căci calificativul de monstruos pe care cititorul va fi tentat să îl folosească la un moment dat în evaluarea personajelor din “Al cincilea copil” va avea destinatari diferiţi, în funcţie de răspunsul la această întrebare.

AL CINCILEA COPIL – Doris Lessing – Editura Polirom, 2009

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *