În căutarea lui Spinoza – Cum explică ştiinţa sentimentele?

10/06/2010

INGENIOZITATEA NATURII

Dacă artiştii apelează mereu la muze, în căutarea inspiraţiei pentru propriile creaţii, se pare că nici oamenii de ştiinţă nu se feresc să se lase influenţaţi de asemenea stimulente. Doar că pentru un om de ştiinţă nu contează ca muza să fie de sex feminin, misterioasă şi incredibil de frumoasă, el se mulţumeşte şi cu un olandez obişnuit, cu perucă de secol XVII, atâta timp cât dă dovadă de eleganţă în gândire şi de intuiţii remarcabile pentru epoca sa şi mai ales pentru contemporani. Era oarecum de aşteptat ca, după ce l-a surprins pe Descartes greşind, atunci când a postulat paradigma dualistă a gândirii occidentale, prin separarea minţii de corp, Antonio Damasio, cunoscut neurolog şi profesor, să îl descopere repede pe unul din cei mai importanţi adversari teoretici ai filosofului francez şi anume pe Baruch Spinoza.

Antonio Damasio se preocupă de neurobiologia sentimentelor. E clar că dimensiunea emoţională a devenit o chestiune tot mai de interes în ultimii 20 de ani, odată cu formularea primelor teorii legate de inteligenţa emoţională şi odată cu sublinierea contribuţiei importante pe care emoţiile o au în eforturile de afirmare socială ale oamenilor. Subiectul pe care Damasio îl abordează poate fi inclus în categoria: ştim să utilizăm, să dezvoltăm dar nu prea ştim ce sunt. Prezenţa sentimentelor şi a emoţiilor este extrem de familiară şi călăuzitoare pentru noi, în viaţa de zi cu zi, chiar dacă nu ne e prea clar de unde vin şi ce rol ar putea avea. După ce facultăţile cognitive şi conştiinţa au avut acelaşi destin, în ultima jumătate de secol, de la cutii negre inaccesibile observatorilor, la obiecte de studiu provocatoare, a venit timpul ca şi sentimentele să împărtăşească soarta dezvrăjirii. Şi nu doar din aroganţa ştiinţifică, a refuzului de a lăsa ceva neexplicitat, ci pentru că o mai bună înţelegere a naturii şi finalităţii sentimentelor nu poate să ne fie decât folositoare. Care sunt aşadar scopurile pe care le urmăreşte Damasio în cartea sa? Pe de o parte el încearcă o abordare care să vină în întâmpinarea problemei minte-corp (cum pot gândurile să influenţeze corpul şi invers, atâta timp cât gândurile sunt nonmateriale iar corpul este material?), traducând-o şi rezolvând-o într-un anume cadru de investigaţie. Mai precis, Damasio încearcă să demonstreze că între pulsiuni, pofte, emoţii (care au o natură corporală, biologică) şi sentimente (care au o natură mentală) există o legătură importantă, sudată prin evoluţie naturală, ele alcătuind un sistem care funcţionează doar în regim de dependenţă. În al doilea rând, lumina pe care Damasio caută să o arunce asupra misterului sentimentelor şi emoţiilor are şi o finalitate practică cât se poate de importantă: înţelegerea suferinţei umane în termeni ştiinţifici ne poate conduce la o mai bună tratare a ei, la găsirea mijloacelor de acţiune pentru a o îndepărta (ne referim aici la o mulţime de tulburări afective, durere şi depresie). În al treilea rând, cartea lui Damasio este relatarea unei călătorii spirituale , povestea felului în care un intelectual care a trăit acum 400 îşi exercită seducţia asupra unui contemporan, prin personalitatea, stilul de viaţă şi bineînţeles, prin rezultatele intelectuale revelatorii. Nu întâmplător se apropie Damasio de Spinoza, un gânditor care a reflectat atât de împotriva curentului epocii în care a trăit, prin susţinerea monismului, a unităţii minte-corp, pe care Damasio o consideră esenţială pentru construcţia unui cadru de înţelegere a conştiinţei şi a sentimentelor.

Ce sunt însă sentimentele din perspectivă ştiinţifică? Nici mai mult nici mai puţin decât percepţii ale stărilor interioare ale corpului. Un alt organ de simţ am putea spune care, în loc să fie orientat spre exterior, către obiectele din jur, e orientat spre realităţile biologice interne. Sentimentele reprezintă o traducere specială a activităţii organismului nostru reglate de creier. Aşa cum surprinde Damasio, recitindu-l pe Spinoza, organismele vii au tendinţa naturală de a-şi urmări propria stare de echilibru, de conservare, acea stare optimă de funcţionare pe care o resimţim sub forma fericirii. Pentru susţinerea şi atingerea acestei homeostazii, creierul este echipat şi cu capacitatea de a experimenta sentimente, care oglindesc eforturile organismului de a atinge această stare şi ne orientează deciziile şi atenţia spre mijloacele adecvate pentru a atinge această stare.

Ca să ai sentimente, trebuie să deţii un corp şi un mijloc de reprezentare a acelui corp (adică să fii capabil să cartografiezi stările corpului – de la orice dezechilibru chimic minor, până la procesarea stimulilor veniţi din mediul extern). Iată de ce doar oamenii pot simţi, iar animalele sau cele mai performante mecanisme tehnice nu. Complexitatea sistemului nervos uman, întrece cu mult chiar şi capacităţile unei rachete cosmice, de aceea apreciază Damasio, un Boeing 747, deşi include o mulţime de instrumente de monitorizare a propriei activităţi nu poate simţi aşa cum o face un om. De unde vin sentimentele? Din creier, evident. Ele nu sunt nişte entităţi misterioase ci doar un produs al activităţii cerebrale, felul în care propriul nostru organ ne face conştienţi în mod rapid şi eficient de starea lui la un anumit moment, proiectată sub forma unor hărţi neurale.

Nu există nici o fractură între minte şi corp. Ambele sunt, spinozist privind, atribute ale aceleiaşi substanţe. Există pe de o parte activitatea complexă monitorizată electric şi chimic şi există ceea ce numim sentimente, ambele fiind limbaje diferite de codificare ale aceluiaşi eveniment. Mintea este aşadar servitorul corpului, este povestitorul nostru priceput al evenimentelor somatice. Naraţiunea internă care ni se prezintă sub forma sentimentelor este necesară supravieţuirii şi ajută la manevrarea urgentă a informaţiei. Imaginaţi-vă ce ar însemna ca, în loc să experimentăm sentimentul fricii, am avea acces conştient mai degrabă la fiecare modificare chimică din organism, la fiecare stare de contracţie sau relaxare musculară, la fiecare nivel metabolic pe care îl ating celulele… probabil că, fiind nevoiţi să procesăm o asemenea cantitate de informaţie, n-am mai lua măsurile potrivite de a… fugi din calea ursului pe care îl întâlnim în pădure. Sentimentele sunt aşadar o abreviere utilă a realităţilor interne. Importanţa lor, în ordine evolutivă ţine de supravieţuirea speciei (dacă nu recunoşteam pericolele sau aducătorii de fericire, n-am fi rezistat), în ordine socială de întemeierea eticii şi a religiei (aşa cum veţi vedea, există o ipoteză promiţătoare în acest sens prezentată în carte) şi în ordine cotidiană, de a face faţă rapid provocărilor celor mai mărunte prin sprijinirea şi grăbirea procesului decizional.

Cartea lui Damasio deschide un capitol fertil de investigaţie. Chiar autorul apreciază că multe din explicaţiile oferite sunt de abia ipoteze care trebuie urmărite şi documentate pe viitor. Neurobiologia sentimentelor este abia la început, potenţialul uman ascunde încă destule mistere iar speranţa pentru un viitor construit în acord cu noile descoperiri e mai vie ca niciodată.

ÎN CĂUTAREA LUI SPINOZA – CUM EXPLICĂ ŞTIINŢA SENTIMENTELE? – Antonio Damasio – Editura Humanitas, 2010

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *