Islamul şi musulmanii

01/07/2010

INFORMAŢIE ŞI ATITUDINE

Mai puţin prezentă în peisajul românesc şi, cu toate acestea, cât se poate de veridică, realitatea islamică se dovedeşte a fi o problemă de primă importanţă pentru mediul internaţional şi pentru statele care trebuie să se raporteze la ea în mod direct. Pentru români, probabil că e mai puţin interesantă. De ce? În primul rând, datorită proximităţii: a treia religie a planetei,  judecată după numărul de adepţi se manifestă în colţuri ale lumii care par mult prea îndepărtate şi străine pentru a ne stârni preocupări. În al doilea rând, musulmanii din România reprezintă o comunitate mult prea restrânsă pentru a-şi face simţită prezenţa în spaţiul public şi a trezi atenţia majorităţii. Nu în ultimul rând, românii sunt preocupaţi  încă (şi nu suntem uşor de întrecut la acest capitol) de definirea propriei identităţi, fie pe urmele mititeilor, mămăliguţei şi peisajelor pitoreşti, fie pe linia spiritului neserios şi inventiv al balcanismelor mereu surprinzătoare. Investim destulă energie ca să aflăm cine suntem noi, ca să mai avem puteri să ne întrebăm şi despre alţii.

Să nu ne lăsăm însă amăgiţi! Devenim, încet dar sigur, parte dintr-un anticipat sat global, deocamdată doar ca membrii ai unei comunităţi în care interpretarea adecvată a diferenţelor culturale devine cheia bunei înţelegeri. Păstrându-ne în planul relevanţei cotidiene, să nu uităm că tot mai mulţi dintre noi aleg Turcia, nordul Africii şi chiar Orientul Mijlociu pentru petrecerea vacanţelor. Să nu uităm că filmele şi ştirile internaţionale pe care le vizionăm zilnic sunt garnisite de prezenţe musulmane în diferite forme. Să nu uităm că, chiar ca europeni, un eveniment cum a fost scandalul caricaturilor din Danemarca sau revolta de la Paris nu are cum să nu ne atragă atenţia. Aşadar fie din conştiinciozitate turistică, fie din plictiseala faţă de clişeele (ce stau de altfel şi la baza nenumăratelor prejudecăţi) care ne asaltează prin mass-media, fie poate doar dintr-o curiozitate faţă de un fenomen impresionant, merită să cunoaştem mai multe despre islam şi musulmani. Şi, din fericire, avem de unde, căci recenta apariţie a Editurii Niculescu, semnată de Mark Sedgwick, este o introducere cât se poate de pertinentă.

Respectabilul profesor de la Universitatea Americană din Cairo caută să identifice, la rândul său, de ce ştim atât de puţine despre islam. Suntem ignoranţi pentru că nu avem suficientă informaţie (mai degrabă, nu avem suficiente surse credibile şi accesibile) dar şi pentru că islamul desemnează o realitate suficient de complexă, astfel încât cu greu scăpăm de capcana generalizării. În fapt, chiar şi atunci când ştim câte ceva despre islam, avem tendinţa să generalizăm, să raţionăm inductiv şi să credem că am înţeles cum stă treaba cu musulmanii. Dar treaba cu musulmanii e destul de dificil de pătruns, căci sunt multe sunt tipurile de islam şi nuanţate forme de manifestare. La fel cum unui catolic nu i s-ar părea normal ca un necunoscător să vorbească despre creştinism (în termeni nu tocmai laudativi, desigur) după ce văzut o îmbulzeală românească ortodoxă de pe Dealul Patriarhiei, nici musulmanilor nu li se pare în regulă să credem că avem măcar vreun pic habar despre islam, după ce am văzut un atentat sinucigaş în numele Jihadului.

Fără să aibă pretenţia de monopol asupra adevărului, cartea lui Sedgwick îşi propune să ne prezinte felul în care musulmanii văd lucrurile şi să fisureze câteva dintre prejudecăţile existente mai ales în lumea occidentală. Dintre acestea, putem menţiona doar: faptul că islamul s-a impus, de la începuturile sale, prin violenţă şi tiranie, că toţi musulmanii respectă în acelaşi grad şi cu aceeasi stricteţe reguli barbare , că femeile musulmane sunt întotdeauna nişte victime suferinde, că societatea islamică este una înapoiată şi cu viziuni aproape medievale şi că celebrul conflict dintre europeni şi arabi are în primul rând baze religioase. Poate cel mai important şi mai delicat subiect pe care Sedgwick îl atinge, cu precizie istorică chirurgicală este confuzia care se face frecvent între islam ca mişcare religioasă şi islam ca mişcare politică. Islamul religios are prea puţină legătură cu islamul politic care, încercând să folosească religia ca instrument de legitimare, îşi trage inspiraţia şi mijloacele de acţiune din utopismul european de acum 200 de ani (deci, din surse cât se poate de laice).

„Islamul şi musulmanii” este structurată în 12 capitole care tratează succint elementele necesare înţelegerii evoluţiei şi impactului islamului de la începuturi şi până în zilele noastre. Autorul examinează în primul rând definiţia islamlui şi istoria apariţiei şi răspândirii sale ca mişcare religioasă tot mai importantă. Sunt tratate apoi  chestiunile doctrinare: concepţia despre lume (Dumnezeu, creaţie, îngeri – veţi fi surprinşi să observaţi cât de multe asemănări există cu creştinismul sau cu iudaismul), autorităţile la care se raportează musulmanii, tipologia islamiştilor (veţi avea de asemenea surprize, când veţi remarca faptul că şi în islam există, la fel ca şi în creştinism, o serie de culte şi secte, cele mai mari şi mai cunoscute, legitimate istoric fiind desigur, suuniţii şi şiiţii) şi bineînţeles, aspectele legate de practicarea islamului (stâlpii credinţei sunt: rugăciunea de mai multe ori pe zi, milostenia, postul, pelerinajul – toată acea procesiune impresionantă de la Mecca pe care o vedem adesea la televizor, citirea Coranului). Sunt urmărite cu interes şi viaţa comunităţii dar şi viaţa de zi cu zi (în acest capitol aflăm mai multe despre ţinută – celebrele caftane şi burka, mâncare – ne lămurim de ce nu mănâncă musulmanii porc, arte – înţelegem de ce i-a deranjat atât de tare pe apărătorii islamului caricaturizarea lui Mahomed, în ziarul danez etc). La urmă sunt lăsate capitolele legate de subiectele cele mai sensibile: islamul şi politica şi islamul şi occidentul. Şi ca abundenţa informaţiilor să nu ne înspăimânte, într-un autentic spirit pedagogic, Sedgwick ne oferă la finalul fiecărui capitol câte un rezumat şi o serie de sugestii de lectură suplimentare.

Foarte utile sunt avertismentele pe care le face Sedgwick: cartea sa, ca orice lucrare de sinteză ştiinţifică (care încearcă să găsească ordinea şi generalul) operează, chiar dacă într-un grad mai responsabil şi mai documentat, cu stereotipii. Miza lucrării nu este doar de a înlocui o serie de prejudecăţi ale cititorului cu altele. Islamul, ca orice altă religie nu este o masă ameninţătoare închinată unanimităţii, încadrabilă în tipare rigide, ci este compus din comunităţi distincte şi din indivizi distincţi. Pe lângă informaţiile pe care le oferă, “Islamul şi musulmanii” este o lectură care ne pregăteşte atitudinal să fim  mai deschişi şi mai curioşi… cu alte cuvinte, numai buni de plecat în concediu, de ce nu în zone populate de musulmani?

ISLAMUL ŞI MUSULMANII – Mark Sedgwick – Editura Niculescu, 2010

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *