CRIME

15/07/2010

JUSTIŢIA E COMPLICATĂ

La fel ca medicii, juriştii se dovedesc a fi o sursă inepuizabilă de poveşti memorabile. De ce? Ambele profesii au de a face cu câteva din cele mai importante coordonate care ne definesc viaţa: sănătatea pe de o parte, libertatea şi siguranţa pe de altă parte. Sunt bunuri de mare preţ pentru oricine, sunt bunuri pentru care oamenii sunt dispuşi să ducă cele mai acerbe bătălii. În spitale medicii îşi pun mintea la contribuţie pentru a depista inamicii cei mai ascunşi şi mai mărunţi ai corpului, în vreme ce pacienţii se oferă adesea să încerce cele mai neconvenţionale forme de terapie. În secţiile de poliţie, cei însărcinaţi să apere legea duc, de asemenea, o vânătoare neobosită pentru a-i prinde pe cei ce ne pun siguranţa şi libertatea în pericol. În acelaşi timp, cei aduşi în faţa tribunalului caută, prin intermediul avocaţilor, să se păstreze departe de gratii şi de pedepse. Cu cât suntem mai ataşaţi faţă de anumite valori cu atât mai intens le vom apăra… iar pe baza acestei relaţii deosebite pe care o avem cu sănătatea sau cu libertatea se nasc poveştile incredibile de supravieţuire sau de dovedire a (ne)vinovăţiei.

Fascinante în aceste poveşti sunt atât proporţia eforturilor depuse de ambele părţi (medic-pacient, poliţist-suspect, procuror-avocat) – miza este întotdeauna mare- dar şi caracterul detectivist al ambelor tipuri de investigaţii… recentul serial House M.D. ilustrează poate cel mai bine dimensiunea poliţistă a muncii de diagnostician. Cât despre cercetările celor implicaţi în apărarea legii, se înţelege că ele stau întotdeuna sub semnul vânătorii şi al dezlegării enigmelor. Poveştile medicilor şi ale juriştilor sunt spectaculoase pentru că pun în scenă un duel în care câştigă cel mai inteligent şi mai ingenios.

Interesul pentru relatările poliţiste poate fi stârnit şi de altceva decât de caracterul lor cinegetic. Putem citi volumele lui Traian Tandin (dacă vrem întâmplări adevărate), colecţii de descrieri ale unor anchete complicate, ale unor criminali celebri şi cruzi sau, dimpotrivă, neglijenţi şi naivi dacă vrem să trăim suspansul urmăririlor cu deznodământ satisfăcător sau dacă vrem să ne amuzăm de lipsa de inspiraţie a celor suficient de îndrăzneţi dar insuficient de inteligenţi. Pe de altă parte,  putem citi volumul de povestiri (bazate pe fapte reale – mai degrabă reconstituiri ale cazurilor cu care a avut de a face autorul) ale lui Ferdinand Von Schirach, pentru a fi martorii unei perspective mai nuanţate asupra eforturilor desfăşurate de apărătorii legii.. Firul roşu care leagă toate întâmplările relatate de avocatul german este cel al complexităţii activităţii în câmpul juridic. Lecţia pe care ne-o oferă naraţiunile lui Von Schirach este aceea că lucrurile devin adesea mai complicate, după ce vânătoarea s-a încheiat, înainte de a deveni mai simple. Mai precis, vinovăţia unui acuzat este dificil de probat chiar atunci când el este adus în faţa justiţiei (şi lucruri noi încep să iasă la iveală), iar dacă ea e uşor de dovedit, atunci pedeapsa recomandată nu este la fel de uşor de cântărit. Dincolo de răsturnările spectaculoase de situaţie care sunt prezente în povestirile avocatului german, relatările lui Von Schirach ne apropie de dilemele etice şi juridice pe care cazurile de care s-a ocupat le-a scos în cale.

Ca să dăm numai câteva exemple în acest sens: un  medic ajuns la vârsta senectuţii îşi ucide soţia cu toporul. Vinovat, pasibil de pedeapsă maximă? La prima vedere… dar, aşa cum ne dezvăluie povestea lui Von Schirach respectivul medic trăise o căsnicie amară, sub tirania şi injuriile nevestei şi nu ar fi putut să divorţeze pentru că-şi preţuia prea mult jurământul şi paradoxalul ataşament prin care încă se simţea legat de consoartă. Crima sa era un rezultat al unei presiuni emoţionale dezvoltate în ani de zile iar regretele sale erau cât se poate de profunde şi de autentice. În aceste condiţii ce pedeapsă se cuvenea? Pedeapsa trebuia să descurajeze infractorul, să-l împiedice să repete infracţiunea, dar era destul de evident că medicul nu avea să mai facă aşa ceva în viaţa lui.

O soră îşi omoară fratele invalid. Nimic mai crud, am putea spune. Dar cei doi erau foarte legaţi unul de celălalt, scăpaseră de un tată violent şi supravieţuiseră unui accident de maşină, în urma căruia fratele suferea o degradare fizică progresivă. Singura legătură cu lumea pe care o mai păstra era interpretarea la violoncel a surorii lui. Iar sora lui, într-un acces profund de milă a luat decizia să-l eutanasieze. Ce pedeapsă putea primi?

Alte întrebări pe care cazurile le ridică: se poate vorbi despre exces de violenţă în situaţiile de legitimă apărare? E rezonabil să presupui că cei afectaţi de probleme psihice care au tendinţe violente comit crime? Ce efect poate avea intimidarea asupra infractorilor?

Ceea ce dezvăluie volumul publicat în colecţia Reality Shock este faptul că motivaţiile din spatele pretinşilor infractori sunt adesea mai nobile decât credem… desigur că o asemenea idee  face parte din categoria “drumul spre iad este pavat cu intenţii bune” şi nu  retrage nicidecum faptelor caracterul penal. Dar ne arată că în spatele unor chipuri respectabile care au comis crime grave se află nu atât monştri calculaţi, cât mai degrabă oameni disperaţi. Dincolo de majoritatea cazurilor care stârnesc apetitul pentru dezbatere pe marginea chestiunilor de filosofia dreptului dar şi de etică, câteva din relatările lui Von Schirach se dovedesc a fi adevărate bijuterii demne de romane poliţiste, în care atenţia revine mereu asupra duelului inteligenţelor şi relevanţei coincidenţelor. Vă stârnim curiozitatea prin două întrebări:  cum poţi să păcăleşti justiţia folosindu-te de o fotografie, un tricou şi o sincronizare excelentă? Cum te poate salva de la o condamnare sigură  ora de vară?

CRIME – Ferdinand Von Schirach – Editura Pandora M, 2010

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *