Marina

09/08/2010

BARCELONA ŞI POVEŞTILE EI

Cine a fost la Barcelona a remarcat probabil farmecul străduţelor înguste, flancate de clădiri impunătoare, care pornesc din întinsele bulevarde şi te conduc într-un labirint cât se poate de misterios şi, în acelaşi timp, animat. Din fluxul narativ principal  al istoriei oraşului care se dezvăluie pe marile artere pietonale, prin minunile imaginaţiei lui Gaudi dar şi prin solemnitatea neogotică se desprind adesea povestioare secundare, prin străduţele care îţi atrag atenţia câteva secunde, te invită discret la o aventură imprevizibilă, în care ghidul turistic devine inutil, în care te predai surpizelor pe care ţi le rezervă zona de dincolo de circuitele obisnuite. Fie că e vorba de o mică mahala, cu sârme de rufe ce unesc clădiri şi copii care se joacă într-o înghesuială pe care nici măcar nu o sesizează, fie că dai de o cărăruie pavată, străjuită de felinare victoriene, într-o linişte deplină, fie că ajungi în vreo mică piaţetă uitată de lume, vegheată de tăcerea înţeleaptă a vreunei vile mai răsărite, străduţele alcătuiesc un volum de povestiri peste care merită să-ţi arunci privirea, când lectura programată a romanului traseelor copleşitoare si plimbărilor prin zonele cunoscute începe să ţi se pară prea convenţională.

Fiecare oraş cu un trecut istoric dens şi respectabil, cu personalitate cuceritoare are mii şi mii de poveşti de spus, doar că puţine dintre ele ajung la urechile celor suficient de curioşi să le afle. Şi în Barcelona cele mai multe dintre  poveşti se consumă dincolo de văzul curios al turiştilor din marile pieţe, în cotloanele spre care te conduc străduţele, în spatele faţadelor prăfuite ce-şi conservă misterul în linişte, departe de agitaţia bulevardieră. Romanul lui Carlos Ruiz Zafon ne oferă exemplul unei astfel de poveşti splendide, în care se împletesc istoria, fantasticul şi frumosul care nu poate decât să cucerească.

Acţiunea din “Marina” se petrece în Barcelona anilor 70. Oscar Drai, un adolescent visător şi exasperat de strâmtoreala internatului la care era înscris (şi care avea un aspect mai degrabă de fortăreaţă neprimitoare, decât de şcoală), îşi petrece după amiezele, ori de câte ori are ocazia, explorând oraşul, în căutarea provocărilor şi frumuseţilor ascunse. Unul din locurile preferate de plimbare este mahalaua Sarria, un colţişor populat de vechi palate senioriale, unele aflate în paragină, unele încă locuite, în care străzile sunt întrerupte de grădini abandonate şi siluete urbane ireale. Intrând într-unul din misterioasele castele, Oscar ajunge să cunoască şi să se împrietenească cu familia Blau: tatăl, un pictor celebru care nu-şi mai exersează talentele, marcat de moartea soţiei sale şi fiica, Marina, o tânără apropiată de vârsta lui Oscar. E clar că a-ţi petrece zilele într-un cartier fantomatic şi a lega prietenii cu familii ale căror pisici se numesc Kafka pregăteşte oarecum terenul pentru evenimente de proporţii şi nu durează mult până ce Oscar şi Marina, într-una din plimbările lor (ne)obişnuite prin câteva locuri enigmatice deschid cufărul unor istorii zbuciumate. Căci Oscar primeşte de la o prezenţă femină misterioasă un bileţel cu o adresă şi un nume şi după ce, evident, curiozitatea învinge orice fel de precauţie, adolescentul şi companioana sa de nedespărţit sunt provocaţi să reconstituie povestea lui Mihail Kolvenik, un bogat inventator de proteze ortopedice din prima jumătate a secolului XX care avusese parte de o ascensiune şi o cădere la fel de spectaculoase, în Barcelona de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial.

Cercetările neobosite ale Marinei şi ale lui Oscar devin tot mai periculoase, pe măsură ce foştii apropiaţi şi cunoscuţi ai lui Kolvenik dezvăluie sau refuză să deconspire o poveste în care obsesia, iubirea şi trecutul întunecat stârnesc şi mai aprig curiozitatea. Cântăreţe de operă, fraţi deformaţi, teatre mamut construite în numele iubirii, laboratoare cu morţi, vagabonzi invidioşi, iată reperele care îi vor purta pe cei doi adolescenţi şi implicit pe cititori prin canalele întunecarte ale Barcelonei, prin ruine de fabrică şi cimitire, urmăriţi de prezenţe stranii, care poartă emblema lui Kolvenik şi duhnesc a moarte. Dezondământul aşa zisei investigaţii va aduce la lumină detalii surpinzătoare şi va întări amintirea unei prietenii căreia Oscar îi va închina mai târziu însăşi povestea de faţă.

Marina este un roman în cea mai pură atmosferă gotică, ale cărui coordonate sunt reprezentate de îmbinarea reuşită dintre horror şi romance. Nu lipseşte nici un ingredient esenţial: secrete din trecut care macină prezentul, poveşti de dragoste intense şi triste între protagonişti condamnaţi la nefericire de propriile obsesii , oameni de ştiinţă nebuni, eroi tragici înspăimântători şi în acelaşi timp fragili şi desigur, un cadru al acţiunii convingător şi misterios.

Zafon declară, în cuvântul către cititor, faptul că “Marina” rămâne romanul lui preferat, în ciuda necazurilor pe care publicarea sa le-a adus (ediţii frauduloase care încercau să-l prezinte drept altceva decât era).  Poate pentru că este ultimul roman pentru adolescenţi pe care l-a scris şi poate pentru că marchează într-o oarecare măsură o transformare şi o maturizare scriitoricească. Iar o astfel de evoluţie nu are cum să se petreacă decât atunci când dăruieşti ultimei creaţii de un anume gen o parte nu doar din identitatea ta profesională, dar şi din cea personală. Ca şi în celelalte romane ale sale Zafon aduce, în cele din urmă, un omagiu Barcelonei, oraş de care rămâne iremediabil îndrăgostit, un oraş care are atât de multe de oferit celor îndrăzneţi să îl cunoască, celor suficient de curajoşi şi inspiraţi să cotească pe prima străduţă îngustă pe care o descoperă.

MARINA – Carlos Ruiz Zafon – Editura Polirom, 2010

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *