Imperfecţi, liberi şi fericiţi

19/08/2010

SUNTEŢI  IMPERFECT, ZÂMBIŢI VĂ ROG!

Iată o boală contemporană foarte răspândită de care nu mulţi dintre noi suntem conştienţi iar şi mai puţini îşi dau seama că ea se poate ameliora fără echipe de medici, pastiluţe sau alte proceduri invazive. Simptome? Destule: alergie la eşec, hipersensibilitatea ruşinometrului, accese de negativism, dependenţă de norme şi acceptare, ocazional paralizii provocate de lipsa de încredere, frisoanele obsesiei faţă de propria persoană. Da, e vorba de afecţiuni ale stimei de sine, acest organ psihic care ar trebui să ne ajute să savurăm viaţa în toată splendoarea ei dar care iată, ne poate transforma din actori care se bucură de spectacol, în supraveghetori mult prea preocupaţi de calitatea şi performanţa de pe scenă (cel mai adesea foarte critici şi cârcotaşi). Fie că e vorba de subdezvoltare sau de hipertrofie, excesele pozitive sau negative în ceea ce priveşte stima de sine sunt cât se poate de dăunătoare. Între convingerea că trebuie să fim mereu la înălţime (şi să acţionăm abundent şi zadarnic încercând să atingem acest ideal uniform) şi convingerea că nu suntem buni de nimic (şi că nici nu are rost să acţionăm atâta timp cât vom eşua cu prisosinţă) rămâne desigur calea de mijloc… a imperfecţiunii prin care ne recunoaştem atât ca persoane capabile de succes, dar şi de eşec, asumându-ne umanitatea dar şi individualitatea.

Psihologul Cristophe Andre oferă prin prezentul volum o pledoarie pentru imperfecţiune, dar nu una care te abandonează resemnării pasive, ci una revizuibilă care te învaţă că poţi să progresezi şi să te bucuri de viaţă în acelaşi timp, ba chiar să îţi aduci contribuţia la schimbarea lumii, doar prin faptul de a fi tu însuţi.

Unul din elementele importante care fac credibil volumul “Imperfecţi, liber şi fericiţi” este reprezentat de considerentele preliminare tratării problemei stimei de sine. Fiind o carte de psihologie practică, s-ar putea să avem aşteptări destul de mari, ca de la un tratament de scurtă sau lungă durată la finalul căruia ne aşteptăm la schimbări extraordinare. Unele cărţi de dezvoltare personală obişnuiesc să promită marea cu sarea, să te asigure că reţeta este infailibilă, că oricine poate deveni un campion, un învingător, urmând calea propusă. Volumul lui Andre ne înscrie pe linia rezonabilităţii şi onestităţii. După ce vom citi cartea şi chiar după ce vom reţine şi vom implementa recomandările, nu ne vom transforma total, nu vom deveni de nerecunoscut, vom deveni, aşa cum sugerează autorul francez, eu, dar ma bine. Dacă avem o personalitate mai introvertită nu ne putem aştepta să ajungem sufletul celor mai grandioase petreceri dar ne putem aştepta să nu mai stăm izolaţi într-un colţ, învinonvăţindu-ne de incompetenţă socială la asemenea evenimente. Este foarte important să înţelegem că orice abordare a unor reflexe psihologice pe care ni le-am format în ani de zile, necesită o practică susţinută şi îndelungată pentru a le modifica, elimina. Pe de altă parte nu suntem complet condiţionaţi de trecut (de felul în care am fost crescuţi sau de experienţele pe care le-am avut), este încă în puterea noastră să ne îmbunătăţim; folosind una din metaforele recurente ale cărţii, să ne pregătim pentru un adevărat şantier psihologic (e foarte potrivită această expresie atâta timp cât dezvăluie durata şi complexitatea demersului în care ne înscriem).

Ce este stima de sine? Pe scurt, părerea noastră despre sine, felul în care ne simţim cu această părere şi felul în care acţionăm pornind de la această părere. Ea se măsoară pe mai multe dimensiuni (după cum insistă Andre, nu doar nivelul este important ci şi stabilitatea, armonia, autonomia şi costul ei). De ce este atât de semnificativă? Pentru că ea ne oferă motivaţiile interne de acţiune, facilitează o bună utilizare a inteligenţei emoţionale, susţine procesele de protecţie şi autoreparaţie psihică (nu prin ignorarea criticii şi eşecului, ci prin asimilarea lor) şi ne face să fim chiar mai sănătoşi fizic. Marile probleme apar atunci când avem o stimă de sine joasă sau o stimă de sine înaltă dar fragilă, adică atunci când ne subpoziţionăm (ne devalorizăm, evităm acţiunea, conflictele de teama eşecului şi respingerii) respectiv atunci când ne suprapoziţionăm (căutăm să strălucim şi să dominăm în orice context, de teamă să nu ne expunem interiorul mult prea nesigur si fragil).

Dezvoltarea durabilă a stimei de sine, conform programului propus de psihoterapeutul francez presupune trei elemente: reflecţie, acţiune, repetiţie. Nu sunt trei elemente opţionale, din care să selectăm la întâmplare, ci trei elemente de care trebuie să uzăm când ne raportăm la noi şi la ceilalţi. În relaţia cu sine, trebuie în primul rând să ne acceptăm pe noi înşine, să devenim toleranţi. Nu să ne resemnăm şi nici să renunţăm la schimbare ci să dezvoltăm o luciditate, un discernământ în raport cu ceea ce putem schimba şi ceea ce nu putem schimba. Acesta este probabil cel mai dificil şi cel mai important pas cu care trebuie să ne confruntăm, pentru că presupune o reevaluare completă a percepţiei pe care o avem asupra noastră. Andre tratează pe larg această problemă, oferind tehnici aplicabile în viaţa de zi cu zi şi chiar şi o evaluare a situaţiilor de risc (în care vechile obiceiuri intolerante şi dispreţuitoare la adresa sinelui pot foarte uşor să pună stăpânire pe noi). Alte recomandări: să ne judecăm nuanţat, să nu ne mai pedepsim, să vorbim cu noi înşine (da, să ţinem un jurnal, să ne verbalizăm reacţiile), să ne ocupăm de moral, să ne limităm complexele. În relaţia cu ceilalţi, este necesar să luptăm cu teama patologică de respingere, să evităm comparaţiile (ca să nu ne transformăm viaţa într-o competiţie perpetuă), să avem încredere în ceilalţi şi să fim gentili şi încrezători cu cei din jur.

Este foarte important că recomandările psihoterapetului francez sunt operaţionalizabile, adică el ne oferă concret, dincolo de aprecierile teoretice şi cazuistice, metode clare prin care putem să transformăm aceste idei în exerciţii zilnice (în fond volumul are ca subtitlu ” practici ale stimei de sine”). Cele mai interesante observaţii se dezvăluie la finalul cărţii: stima de sine, atunci când este sănătoasă, ca orice alt organ al trupului nostru, devine invizibilă, tăcută. Asta înseamnă că o stimă de sine bună (care nu mai e condiţionată de eşec, succes sau influenţe sociale) ne face mai puţin preocupaţi de persoana noastră, ne face mai generoşi, mai deschişi şi, implicit adesea îmbunătăţeşte calitatea vieţii celor din jur.

Volumul de faţă este la înălţime: dens informaţional, actualizat cu ultimele cercetări din domeniu (menţionate în detaliu în notele de subsol), susţinut de citate ale marilor scriitori comentate cu amuzament şi luciditate (şi nu pe un ton servil, autoritar), antrenând atât mărturisiri din viaţa personală a autorului, cât şi o cazuistică bogată, bine sistematizat şi structurat, este un mijloc terapeutic de celebrare a faptului de a fi imperfect (o reuşită remarcabilă în vremurile în care imperfecţiunea e culpabilizată iar recunoaşterea şi acceptarea ei e privită ca o formă de mediocritate…). Eliberarea începe de aici…

IMPERFECŢI, LIBERI ŞI FERICIŢI – PRACTICI ALE STIMEI DE SINE – Cristophe Andre – Editura Trei, 2010

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *