Toamna se numără bobocii, dar şi veteranii… literaturii autohtone de această dată. Mai bine zis se numără şi se elogiază cei mai merituoşi scriitori ai anului 2009, recunoscuţi de Filiala Braşov a Uniunii Scriitorilor.

Vineri, 15 .10. 2010, orele 14: 15,  la Cramele lui Decebal din Braşov maeştrii condeiului de la poalele Tâmpei decernează premiile Uniunii Scriitorilor de la Braşov.

Înainte de a pătrunde însă în salonul cultural care va aduna cu siguranţă cele mai respectabile personalităţi locale şi naţionale , vă poftim în anticamera poetică a evenimentului premierii, anticameră pe care o veţi găsi  la Librăria Şt.O.Iosif din Braşov, acolo unde vă veţi delecta cu creaţiile lui Eugen Axinte şi cele ale Anthoniei Amatti.

Scriitor cunoscut şi multipremiat, atât în România (premiul pentru debut din partea Uniunii Scriitorilor Braşov în 2001, premiul pentru debut editorial al Festivalului Naţional de Poezie şi Proză Scurtă Magda Isanos – Eusebiu Camilar Udeşti Suceava în 2001) dar şi în străinătate (invitat de Universitatea Cambridge pentru a fi introdus în dicţionarele Centrului Biografic Internaţional), redactor de revistă şi director de editură, Eugen Axinte propune un volum de poezie care iese din tiparele modei literare, atât prin formă, cât şi prin conţinut. Aşa cum observă şi criticii care recomandă volumul, Autopsierea labirintului (Editura Minerva 2010) este o colecţie de poezie  care stă sub semnul ideii mai degrabă decât al emoţiei, refuzând atât banalitatea, cât şi expresia licenţioasă, propunând (ermetic pe alocuri) o recuperare a profunzimilor tematice (obârşie, cuvânt, tăcere, lumină) de orientare blagiană sau rilkeană.

Profesoara hunedoreană, Anthonia Amatti (pseudonimul literar al Mioarei Nicolau) şi ea o prezenţă memorabilă a festivalurilor naţionale de poezie,  lansează al nouălea volum de poezie, intitulat Igluuri la tropice, în care se resimte cultivarea şi exprimarea surselor atât de fertile pentru inspiraţia şi sensibilitatea oricărui poet: dragostea şi credinţa.

VINERI, 15 . 10 .2010, la ora 12, vă invităm la Librăria Şt.O.Iosif din Braşov, la dubla lansare a volumelor de poezie semnate de Eugen Axinte (Autopsierea labirintului– Editura Minerva, 2010) , respectiv Anthonia Amatti (Igluuri la tropice). Vor fi prezenţi şi vor lua cuvântul, cine alţii, decât scriitori cu experienţă şi cu ochiul antrenat să cântărească şi să recunoască valoarea: Ana Munteanu (Bucureşti), Mihaela Malea Stroe, Doru Munteanu, Aurel Ion Brumaru şi Mircea Moţ.

Vă aşteptăm!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *