Poezie, solidaritate şi cultură

16/10/2010

Eram noi de părere, când am lansat invitaţia la evenimentul de astăzi, că vom asigura o prefaţă onorabilă festivităţii  organizate de Uniunea Scriitorilor Filiala Braşov, dar nu ne aşteptam ca anticamera poetică a premierii celor mai merituoşi autori ai anului 2009 să se transforme într-un salon literar autonom. Dar aşa s-a întâmplat, căci alaiul intelectualilor care a pătruns în librărie  a întreţinut o atmosferă selectă, la care au putut fi părtaşi toţi braşovenii care s-au aflat în oraş în jurul orei prânzului.

VINERI, 15 . 10 . 2010, la Librăria Şt.O.Iosif din Braşov am avut onoarea să oferim publicului o dublă lansare de carte de poezie – IGLUURI LA TROPICE -Anthonia Amatti, respectiv AUTOPSIEREA LABIRINTULUI – Eugen Axinte, Editura Minerva, 2010, în prezenţa nenumăratelor personalităţi din lumea culturală a Braşovului şi nu numai şi desigur, a unei asistenţe numeroase. A fost prilejul pentru o întâlnire cu numele sonore din peisajul editorial românesc, în special prin prezenţa generoasă a colectivului Uniunii Scriitorilor Filiala Braşov: Daniel Drăgan, Mircea Brenciu, Adrian Munteanu, Ion Popescu Topolog, Ioan Suciu, Mihaela Malea Stroe, Claudiu Mitan, Florin Şindrilaru, Ionel Şimota, Gheorghe Postelnicu, Ion Vintilă, Iancu Paler, Petre Popovici, Cornel Teulea, care alături de Sorin Basangeac, Ecaterina Pavel, Cristache Gheorghiu, Nadia Cela Pop au oferit un exemplu admirabil şi grăitor, anume acela al solidarităţii de breaslă cu autorii care şi-au lansat lucrările. Doamna Ana Oniţă, Director General Libris Braşov, a deschis evenimentul, aproape copleşită de numărul de invitaţi care au dorit să rostească o alocuţiune de introducere pentru volumele semnate de  Anthonia Amatti, respectiv Eugen Axinte.

Primul a luat cuvântul domnul Doru Munteanu, preşedintele Uniunii Scriitorilor Filiala Braşov care, în bunul său obicei, a trecut în revistă semnificaţiile istorice ale zilei: naşterea lui Nietzsche, a lui Carol al II-lea, încoronarea lui Ferdinand I şi, de ce nu, am putea noi adăuga, celebrarea scriitorilor merituoşi ai anului trecut printr-un eveniment cultural savuros. Domnul Doru Munteanu a vorbit în termeni elogioşi despre ultimul volum de poezii al Anthoniei Amatti, punctând unitatea acestora şi identificând ideea retrăirii clipelor, a  condiţiei retrospective ca mijloc şi şansă de a atinge idealul. Interesantă a fost mărturisirea domnului Munteanu legată de maniera inedită de rezonare cu starea de spirit a creaţiilor profesoarei Mioara Nicolau (al cărei pseudonim literar este Anthonia Amatti), prin lectura acestora pe suport electronic, într-o atmosferă postmodernă care caracterizează -şi volumul Igluuri în deşert.

Criticul literar Aurel Ion Brumaru a vorbit despre volumele anterioare ale Anthoniei Amatti, examinând şi câteva din poeziile prezente în cartea lansată astăzi, atrăgând atenţia auditoriului, pe urmele autoarei, că doar metaforele ne permit să descoperim uşa… spre nostalgie şi spre eternitate. Anthnoia Amatti şi-a autocaracterizat opera cu limpezime, punctând miza centrală a căutării absolutului, oferind şi câteva sfaturi de lectură cititorilor, prin observaţiile legate de structura volumului IGLUURI LA TROPICE – poeziile sunt construite în jurul unor nuclee tematice şi trebuie citite ca atare. În final, soţul doamnei Amatti a avut bunăvoinţa şi inspiraţia (este actor la Teatrul din Brăila) să ne recite câteva din creaţiile consoartei.

A luat cuvântul şi doamna Ana Munteanu, redactor al Editurii Minerva, în introducerea volumului de poezii semnate de Eugen Axinte. Doamna Munteanu a asemnalat profunzimea scriitorilor braşoveni (superioară în opinia dânsei mediului bucureştean ) aspect reflectat inclusiv în calendarul editorial din ultimii ani al editurii, în care se regăsesc mai multe nume braşovene. Trecând în revistă istoricul publicistic al lui Eugen Axinte,  doamna Munteanu a remarcat, referitor la volumul AUTOPSIEREA LABIRINTULUI, că acestea este compus din creaţii care stau mai degrabă sub semnul emoţiei decât al ideii şi şi-a încheiat discursul recitând poezia cu ecouri eminesciene şi kiplingiene Dacă ai fi.

Domnul Doru Munteanu a observat că poezia lui Eugen Axinte este de sorginte blagiană (de altfel, Eugen Axinte este un admirator convins al lui Blaga, recitând din marele poet ori de câte ori are ocazia), că evidenţiază un crez artistic matur şi are o dimensiune abstractă. Aceste aspecte au fost întărite şi de doamna Mihaela Malea Stroe care a remarcat tonul solemn şi atitudinea de preot şi voievod în acelaşi timp care se degajă din creaţiile lui Eugen Axinte.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=5XZV5Mg8FPY[/youtube]Domnul Aurel Ion Brumaru a numit volumul de poezii AUTOPSIEREA LABIRINTULUI o adevărată capodoperă, într-un peisaj dominat de inflaţie poetică, cu discursuri lirice încărcate de banalitate, licenţiozitate şi agresivitate. De altfel şi domnul Mircea Moţ care nu s-a dezis de la preocupările sale gramaticale riguroase, examinând etimologia şi semnificaţia numelui autorului pe care l-a aşezat în perfectă armonie cu expresia creatoare a lui Eugen Axinte, a remarcat că într-o epocă literară în care poezia se detaşează de sine este impresionant când un autor porneşte în căutarea marilor semnificaţii. Domnul Moţ ne-a amintit pe scurt, prin câteva observaţii de efect, importanţa literară a lui Eugen Axinte, apelând la câteva nume în proximitatea cărora s-a aflat autorul care şi-a lansat astăzi cartea: George Călinescu sau revista Echinox.

Domnul Eugen Axinte, un autentic veteran al evenimentelor de gen a ţinut să mulţumească prietenilor şi profesorilor care l-au îndrumat sincer. Într-un adevărat spirit al modestiei, la propria sa lansare de carte, domnul Axinte a ţinut să vorbească despre alţi poeţi, mai ales despre tinerele speranţe ale poeziei româneşti, în speţă o domnişoară prezentă la eveniment care a fost copleşită de generozitatea şi discursul laudativ al vorbitorului.

După atâtatea alocuţiuni elogioase şi docte care au dat întâlnirii un aer cel puţin la fel de solemn ca volumele de poezie lansate, toţi cei prezenţi la eveniment au avut ocazia să îl asculte pe Eugen Axinte recitând două din creaţiile sale.

A fost o zi încărcată  care a continuat cu ceremonia decernării premiilor pe anul 2009, din partea Uniunii Scriitorilor Filiala Braşov. A fost un adevărat festin cultural, cu serviciu complet am putea spune, prin care atât sensibilitatea cât şi raţiunea au fost desfătate cu prisosinţă.

Mulţumim tuturor celor care au participat la eveniment şi bineînţeles mulţumim autorilor care ne-au onorat prin prezenţa lor.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *