Casa de la Petrodava

OAMENII DE LA MUNTE

Probabil că, dacă vei întreba  un francez şi un român câte ceva despre personalitatea şi operele lui Constantin Virgil Gheorghiu, n-ar fi exclus ca francezul să dea dovadă că ştie mai multe decât românul despre acest autor prolific. La prima vedere ai putea spune că acest fapt n-ar fi de mirare: în fond, în vreme ce apariţia romanului Ora 25 era salutată de Albert Camus şi Gabriel Marcel în Franţa, în România, scrierile lui Virgil Gheorghiu aveau să fie interzise mai bine de 45 de ani, de către autorităţile comuniste. Aceeaşi soartă au împărtăşit-o însă o mulţime de scriitori contemporani cu Gheorghiu care, la fel ca autorul Orei 25,  au ales calea autoexilului şi chiar a renegării apartenenţei româneşti, preferând să adopte o altă limbă şi să prospere ca reprezentanţi ai altor culturi. Cu toate acestea, după 1989, autori ca Emil Cioran, Mircea Eliade sau Eugen Ionescu au intrat în circuitul firesc al pieţei intelectuale autohtone, au fost recuperaţi de publicul român, au început să fie predaţi în şcoli şi chiar numiţi, cu pedanterie, mari români (deşi, în afară de originea lor românească, hazardată, România nu prea are motive să-i reclame drept reprezentanţi de marcă ai ţării noastre). Nu acelaşi lucru se poate spune însă şi despre Constantin Virgil Gheorghiu, o prezenţă cvasiinvizibilă în conştiinţa postdecembristă. Un fapt cât se poate de paradoxal, dacă ne gândim că un autor ca Emil Cioran a desfiinţat, cel puţin în scrierile sale de tinereţe, orice pretenţie şi posibilitate de progres spiritual şi cultural românesc, în vreme ce Constantin Virgil Gheorghiu n-a pregetat să-şi exprime nostalgia şi să aducă un omagiu locurilor natale. Căci Virgil Gheorgiu, în afara reportajelor de călătorie şi în afara romanului care l-a făcut celebru, Ora 25 (şi care din păcate lipseşte din programa şcolară, deşi este un studiu cât se poate de convingător al raportului dintre istorie şi individ în secolul XX), a publicat un adevărat ciclu romanesc care gravitează în jurul civilizaţiei săteşti din România. Din acest ciclu, Casa de la Petrodava este o operă care surprinde la fel de fidel şi de demn, precum romanele lui Rebreanu sau ale lui Sadoveanu, ipostaze şi problematici din spiritualitatea românească.

Casa de la Petrodava este, conform mărturisirilor autorului, nu doar o operă de ficţiune, cât mai degrabă o cronică a lumii din care acesta vine. Beneficiind de o importantă încărcătură biografică, romanul spune povestea destinelor a două femei, mamă şi fiică, dintr-o familie de crescători de cai, de la finalul primului război mondial. După un mariaj nefericit alături de învăţătorul satului, Roxana Roca moştenitoarea unei crescătorii de cai, îşi dă aprobarea căsătoriei fiicei Stela cu un prinţ rus. Dar revoluţia bolşevică pune capăt căsniciei debutante, astfel că, după şederea în străinătate la rudele din Elveţia, Stela alege să se întoarcă la mama ei şi să-şi refacă viaţa în compania unui ofiţer român.

Prin figurile Roxanei Roca, respectiv Stelei Roca, Virgil Gheorghiu construieşte portretul omului de la munte, pe cât de înţelept şi de onest, pe atât de încăpăţânat şi de exigent. Căci atât Roxana, cât şi Stela sunt obişnuite să-şi armonizeze sistemul de valori cu înălţimile pe care îşi duc viaţa: munteanul este mai apropiat de natură şi de cer, are aspiraţii profund morale, este însetat de dreptate mai presus de orice şi este neiertător atunci când a fost trădat. Munteanul este o figură cu rădăcini ferme, de un devotament impresionant şi de o neînduplecare care nu se lasă mai prejos. Pentru el, cel care urmează cursul naturii, nimic nu e tragic sau prea greu de îndurat: moartea e o chestiune de geometrie (o tranziţie de la vertical la orizontal), plăcerile lumii, luxul, chiar perspectiva vieţii într-o familie regală nu sunt lucruri care să-l impresioneze. Omul de la munte are mai multă încredere în natură decât în oameni. Caii sunt fiinţele cele mai apropiate de Roxana şi de Stela. Spre deosebire de oameni, caii sunt singurii care reuşesc să dea dovadă de fidelitatea şi sinceritatea pe care o pretind amazoanele carpatice Roxana şi Stela.

Nimic nu e ales întâmplător în romanul lui Virgil Gheorghiu: nici numele arhaic al oraşului moldovenesc, nici numele familiei crescătoare de cai şi desigur, nici prezenţa cailor şi a realaţiei speciale cu stăpânele lor. Fiecare detaliu natural, fiecare element de decor, fiecare discurs (aprig şi expresiv) al Roxanei sau al Stelei întregesc superb ipostaza psihologiei munteneşti, ne conduc spre acele adâncuri care se ascund în spatele tăcerii pline de (ne)înţelesuri ale celebrei Vitoria Lipan.

CASA DE LA PETRODAVA – Constantin Virgil Gheorghiu – Editura Sophia, 2010

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.