Anul iepurelui

25/11/2010

LECŢIA DESPRE RENUNŢARE

Anul 2011 va fi, conform Zodiacului Chinezesc, anul iepurelui, adică o perioadă de linişte şi pace, binevenită s-ar putea spune, după tumultul prin care am trecut în 2010. Viaţa va deveni mai săracă în griji dar mai bogată în mulţumiri. Unii astrologi http://www.scotty.ro/zodiac/zodiac_china/iepure/an.html observă chiar că oamenii vor avea parte  de un lux accesibil… în fond, după atâtea pierderi de care am avut parte în câteva luni, orice câştig, cât de mic, devine remarcabil la finalul unei perioade mai austere. Riscul în anul iepurelui ar fi  să  devenim prea indulgenţi, să  ne lăsăm luaţi de valul odihnei şi abundenţei şi să uităm de datorie şi eficacitate. Dacă nu suntem atenţi,  s-ar putea să ajungem ca Vatanen, protagonistul romanului semnat Arto Paasilinna, deşi s-ar putea să nu ne pară rău. Căci Vatanen reuşeşte să ofere o lecţie interesantă despre odihnă autentică, într-o lume în care riscăm să devenim tot mai dependenţi de muncă şi civilizaţie (atât material, cât mai ales psihologic). Până la urmă, a şti să te odihneşti cu adevărat poate să devină o sarcină mai provocatoare decât aceea de a deveni un cetăţean responsabil şi muncitor (chiar dacă mulţi compatrioţi ne dovedesc contrariul).

Un accident minor pe un drum din Finlanda e pe cale să schimbe profund o viaţă. O mână de jurnalişti, cu toţii nefericiţi (îmbătrâniţi, înşelaţi de neveste, aproape de îmbolnăvire) lovesc un iepure cu automobilul. Chestiune de trecut cu vederea şi cu roţile pentru toţi, mai puţin pentru ziaristul Vatanen care, după ce culege protector iepurele rănit,  refuză să se mai urce în maşină. De fapt, abia după ce maşina se îndepărtează (doar n-o să aştepte după un smintit) Vatanen se lămureşte treptat că nu ar mai avea sens să se întoarcă deloc acasă. În fond ce ar avea de pierdut? O nevastă răutăcioasă şi cicălitoare, o slujbă epuizantă, toxicitatea urbană. În compania noului său însoţitor necuvântător (suspect de domestic, s-ar putea remarca), Vatanen porneşte într-o călătorie fără destinţie precisă, de-a lungul Finlandei. Fostul jurnalist nu pare să urmărească nimic, în afara degustării unei vieţi eliberate de griji. Sigur, nu îi este prea uşor, trebuie să mănânce, să-şi construiască un adăpost, dar are posibilităţi reale de alegere.. La un moment dat Vatanen curăţă o pădure, apoi lucrează ca tăietor de lemne, ajunge chiar să pescuiască tunuri din al doilea război mondial pe malul unui lac şi să adăpostească o întreagă trupă de soldaţi la o cabană în pădure. Vatanen nu e un ideolog, un profesor de “downshifting”, un avocat al existenţei eco, în fond el nu urmăreşte să demonstreze nimic, nu pare să aibă un crez adânc care să-i alimenteze acţiunile. Mai degrabă Vatanen este un fel de “yes man” al deceniilor trecute care nu se dă în lături de la nici o experienţă şi care nu e reţinut de nici o prejudecată în a încerca lucruri noi. Fostul jurnalist finlandez nu se întoarce definitiv la natură şi nu renunţă complet la civilizaţie. Poate tocmai de aceea intră în atât de multe belele: în vreme ce unii semeni îl primesc cu ospitalitate şi bunăvoinţă, alţii îl alungă şi îl socotesc un vagabond, în vreme ce în unele locuri natura pare să-l adopte cu braţele deschise, în altele ea îi pregăteşte adevărate înfruntări cu urşi sau corbi. Într-un fel, parcă pădurile dar şi oamenii simt că Vatanen nu aparţine complet nici unuia din aceste toposuri şi păstrează o doză de neîncredere faţă de ziaristul finlandez. Doar iepurele pare să-i împărtăşească tăcut soarta nomadă, pendulând mereu între domestic şi sălbatic de aceea e de înţeles ataşamentul pe care Vatanen îl dezvoltă faţă de urecheat.

Sa  fie oare aşa uşor? Să renunţi la toate, când te întâlneşti cu un iepure şi să te transformi într-un călător însetat de drumuri, mai degrabă decât de destinaţii? Citit în cheie realistă, romanul este cât se poate de neverosimil. În cheie picarescă, poate deveni amuzant, pe alocuri absurd. Privit însă ca o parabolă, “Anul iepurelui” este, printre altele, o scriitură inteligentă despre deciziile de schimbare ale vieţii care vin adesea imprevizibil, prin gesturi cât se poate de simple, în momente complet lipsite de spectaculozitate. Cea mai dificilă sarcină (de care nu scapă pe alocuri nici chiar lucidul Vatanen) este de a rămâne consecvent în renunţarea la obiceiurile şi ataşamentele vechi. În fond, parafrazându-l chiar pe autor, oricine poate duce o viaţă ca cea a lui Vatanen dacă ştie să renunţe la cea de dinainte. A şti cum să renunţi, iată una din premisele pentru începuturile noi.

ANUL IEPURELUI – Arto Paasilinna – Editura Humanitas, 2010

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *