Ţinutul pustiit

12/12/2010

Imaginează-ţi  povestea unui om scrisă într-o carte …cu paginile împrăştiate de vânt în toate cele patru zări. Imaginează-ţi o oglindă miraculoasă în care se văd cele mai profunde intimităţi… spartă şi spulberată în mii de fărâme. Imaginează-ţi un pescar obişnuit să aleagă peştele pe care îl prinde… perpetuu ghinionist. Imaginează-ţi o pădure plină de viaţă şi de culori… deşertificându-se monocrom. Nici un asemenea exerciţiu de imaginaţie nu poate să aproximeze la proporţia sa adevărată ravagiul pe care îl provoacă boala Alzheimer asupra vieţii unui singur om. O maladie descoperită acum mai bine de 100 de ani care acţionează silenţios şi neprevăzut, ca un asasin invizibil, al cărei efect cel mai cunoscut rămâne pierderea progresivă a memoriei (pe lângă tulburări de limbaj, dispoziţii schimbătoare sau stările de confuzie) stârneşte şi astăzi atenţia oamenilor de ştiinţă şi iată, chiar a scriitorilor. În romanul său de debut (care i-a adus însă nominalizarea la prestigioasele premii Man Booker Prize şi Orange Award în 2009), Samantha Harvey îşi asumă o sarcină înspăimântător de dificilă: să reconstruiască sau, mai degrabă să deconstruiască lumea din perspectiva unui suferind de maladia Alzheimer. Dificultatea imaginării unei asemenea perspective rezidă în faptul că ea este autoanihilantă prin natura ei, că duce în cele din urmă la dezintegrarea elementului fundamental care stă la baza alcătuirii unui personaj: identitatea sa.

Protagonistul Jake Jameson, aflat la vârsta senectuţii pare să fi trăit o viaţă densă în evenimente: născut într-o familie de evrei, a dobândit o profesie respectabilă, a fost un militant politic, s-a căsătorit, a avut copii, a cunoscut succesul şi bucuriile familiale. La vârsta pensionării nu îi mai rămâne decât să îşi amintească, mai mult sau mai puţin nostalgic întreaga sa biografie. Dar, spre deosebire de orice alt bătrânel căruia memoriile îi dau ghes de la sine indiferent că stă solitar pe bancă în parc sau că stă în compania tinerilor sau a colegilor de generaţie, Jake se luptă să-şi ţină în viaţă amintirile. Căci Jake suferă de maladia Alzheimer şi îşi simte mintea deşirându-se de la o zi la alta fără să poată face nimic în privinţa asta. Ironic este faptul că atât profesia lui Jake cât şi aspiraţiile sale de tinereţe par să-l indice pe protagonist drept un apărător fervent al ordinii şi al durabilităţii: munca de arhitect şi sprijinirea politică a statului Israel au ca efect sfidarea timpului şi a eroziunilor pe care acesta le provoacă, prin intermediul unor entităţi menite să întrupeze întocmai opusul haosului spre care se îndreaptă orice obiect din univers. Cu toate acestea, tocmai Jake este victima principiului entropiei, prin împrăştierea treptată a propriei conştiinţe.

Romanul este compus din salturile adesea incoerente de la o amintire a lui Jake la alta. Reuşita lui Harvey din acest punct de vedere este magistrală deşi sporeşte cu mult dificultatea lecturii. O vorbă a mamei în copilărie, o scrisoare, litera căzută de pe reclama unui bar, culoarea unei rochii iată doar câteva din elementele care antrenează, mai generos şi mai detaliat la început, apoi tot mai sincopat şi mai greu de descifrat secvenţe din trecutul lui Jake. Memoria lui Jake este singurul mijloc prin care avem acces la biografia sa, identitatea şi relaţiile protagonistului devin misterioase în sine, atâta timp cât cel ce îşi aminteşte nu este tocmai un personaj de încredere. Graniţa dintre realitate şi ficţiune se pierde pe măsură ce eforturile de înţelegere ale lui Jake în privinţa trecutului său tot mai înceţoşat caută să compenseze sărăcirea treptată a amintirilor, uneori chiar şi prin adăugiri sau prin invenţii.

Experienţa de lectură a Ţinutului pustiit este aparte: parcă ai citi un roman scris invers, în care există o asimetrie între aşteptările cititorului şi desfăşurarea acţiunii. Pe măsură ce avansezi cu lectura şi te aştepţi să primeşti tot mai multe lămuriri legate de cele întâmplate,măcar în punctul culminant sau în deznodământ, informaţiile se împuţinează şi chiar se contrazic. Acest fenoment nu este întâmplător şi ţine structural de perspectiva autoeliminatorie pe care autoarea preferă să o implementeze (ultimele pagini ale romanului sunt de-a dreptul năucitoare).

Dintr-un anumit punct de vedere, romanul Samanthei Harvey este un experiment filosofic deghizat în haine literare: este o încercare temerară de a oferi accesul la alte minţi. Căci cititorul nu remarcă degradarea unui personaj de pe poziţia sigură şi fermă a observatorului din afară . Cititorul trăieşte chiar rătăcirea mentală a lui Jake, împărtăşindu-i nesiguranţele şi dezorientarea. Lectura este categoric solicitantă, pe alocuri de-a dreptul frustrantă. Cu toate acestea,  Ţinutul pustiit este un roman în care frustrarea cititorului devine o condiţie necesară asamblării unei perspective inedite şi orginale asupra lumii.

ŢINUTUL PUSTIIT – Samantha Harvey – Editura Litera, 2010

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *