Paula Seling şi scriitorii braşoveni ne-au sensibilizat

22/12/2010

Am avut grijă ca ultimul eveniment pe care l-am pregătit  înainte de Crăciun să fie cât se poate de în ton cu sezonul. Ce hrană sufletească mai potrivită, în preajma sărbătorilor, dacă nu poezia şi colindele tradiţionale?

MARŢI, 22.12.2010, la Librăria Şt.O.Iosif din Braşov, în noul spaţiu dedicat, am lansat două volume de versuri ale scriitorilor braşoveni apărute la Editura Pastel (Coralia-Adriana Benescu- LITERA DE SUB VĂLIulius Ionaş – ANTOLOGIE DE AUTOR) şi albumul de colinde al Paulei Seling (A MAI TRECUT UN AN).

La ora 13, doamna Ana Oniţă, Director General Libris Braşov, a deschis primul eveniment poetic, de la care n-au lipsit criticii literari, autorii şi invitaţii acestora. Primul a luat cuvântul domnul Doru Munteanu care a vorbit mai ales despre volumul lui Iulius Ionaş, remarcând faptul că autorul cunoscut deja în mediul scriitoricesc pentru proza sa originală a reuşit să facă o performanţă şi în zona lirică. Inventariind pe scurt registrul divers al poeziilor lui Iulius Ionaş (reflexiv sau amoros), domnul Doru Munteanu a apreciat că antologia de versuri lansată astăzi îl îndreptăţeşte cu prisosinţă pe autor să se numească şi poet, nu doar prozator.

Criticul A.I.Brumaru, cel care a îngrijit ediţia prezentă a antologiei lui Iulius Ionaş,  a întărit spusele domnului Doru Munteanu, observând că Iulius Ionaş face parte dintr-o categorie privilegiată de scriitori care reuşesc să-şi exerseze talentul atât prin epic, cât şi prin liric. Scriitorul Ion Popescu Topolog  a mărturisit că, citind poeziile lui Iulius Ionaş, s-a simţit în preajma constelaţiei de poeţi ai Ardealului, ai generaţiei anilor 40, din care mai fac parte: Emil Isac, A.E.Baconski sau Victro Chiatră. Încadrându-se în curentul tradiţionalist, cu o poezie a rădăcinilor, poezia lui Iulius Ionaş este expresia împlinirii destinului acelui copil care a părăsit leagănul tradiţiei (satul părintesc) dar nu uită totuşi de unde a plecat, atunci când construieşte un monument poetic.

A luat cuvântul şi domnul Ionaş care s-a exprimat, cum altfel, decât poeticeşte, recintându-ne una din propriile sale creaţii.

Despre al doilea volum de poezie, LITERA DE SUB VĂL, au vorbit critcii Nicolae Gâlmeanu şi acelaşi Ion Popescu Topolog, după scurtul dar semnificativul discurs al directoarei Editurii Pastel. Doamna Gabriela Daraban a observat că lansarea de astăzi, departe de a fi una obişnuită, s-a dovedit mai degrabă o predare simbolică a ştafetei artistice, o expresie a continuităţii puterii de creaţie autohtone. Nu întâmplător evenimentul literar i-a avut protagonişti pe artistul matur, domnul Iulius Ionaş care şi-a lansat o antologie de poezie (o selecţie a celor mai remarcabile creaţii realizate în ani întregi de carieră) dar şi pe artistul debutant în persoana Coraliei-Adriana Benescu.

Nicolae Gâlmeanu, musafirul de la Buzău al  nostru şi al USR Braşov, mentorul spiritual al poetei lansate,  a remarcat faptul că multe din creaţiile  tinerei debutante ies din tiparul lircii feminine buzoiene. Păstrând linii tradiţionaliste dar neocolind accentele suprarealiste, poeziile Adrianei Benescu, conform criticului Nicolae Gâlmeanu merită să stea alături de reuşitele altor creatori originari (si originali) din satul Cislău.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=sq3S2wpQxvA[/youtube]

Domnul Popescu Topolog a avertizat publicul că asistă la un eveniment de-a dreptul istoric, mai precis la un act de istorie literară pe care Editura Pastel l-a înfăptuit atunci când a publicat-o pe Coralia-Adriana Benescu. Profesorul braşovean a indicat-o pe debutantă drept o mare poetă care reuşeşte să dea voce energiilor vitalităţii într-o poezie de cea mai autentică factură expresionistă.

Autoarea Coralia-Adriana Benescu ne-a împărtăşit câteva cuvinte despre semnificaţia copertei cărţii şi ne-a recitat, la rândul ei, o poezie frumoasă.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=gPmVDmDJr9s[/youtube]

În timp ce invitaţii lansării scriitorilor braşoveni au zăbovit la conversaţie, autografe şi la mica trataţie, am căutat să ne pregătim iute pentru vizita Paulei Seling, de la ora 14. Cântăreaţa îndrăgită a venit însoţită de Paul Nancă, directorul Fundaţiei Culturale Phoenix care ne-a amintit că Braşovul rămâne oraşul de suflet al Paulei şi că lansarea albumului de colinde la Librăria Şt.O.Iosif nu putea fi altfel decât firească. Paula Seling ne-a vorbit şi ea despre ultimul material discografic (referitor la care Paul Nancă spunea că evidenţiază un profesionalism care frizează desăvârşirea). Pentru Paula Seling a cânta şi mai ales a cânta colinde reprezintă o datorie şi o dovadă de recunonştinţă faţă de Dumnezeu, faţă de cel care i-a dăruit talent şi voce. Albmul A mai trecut un an surprinde un strop din viaţa de la ţară, din locurile maramureşene, locurile copilăriei Paulei Seling, acolo unde cerul e mai aproape de oameni iar atmosfera de a fi acasă se simte imediat. O asemenea atmosferă a încercat să transmită Paula Seling prin albumul lansat dar şi prin reprezentaţia live pe care a susţinut-o la librărie.

Am încheiat lansările de dinaintea sărbătorilor de iarnă. În speranţa că v-am sensibilizat, atât cât aveaţi nevoie pentru a întâmpina Crăciunul cum se cuvine, mulţumim tuturor celor care au fost prezenţi la evenimentele muzicale şi lirice deopotrivă şi vă urăm Sărbători fericite!

În curând vom posta şi câteva poze şi înregistrări video. – le-am încărcat

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *