Un an blog.libris.ro

Blog.libris.ro a împlinit un an! A fost un an frumos: un an în care am reuşit să citim binisor (personal, cred că nu am citit atât de mult intr-un singur an, de când am descoperit farmecul cărţilor.. număr undeva pe la 110 recenzii) şi să vă împărtăşim experienţe de lectură, un an în care v-am invitat sa participati la evenimente, un an in care v-am povestit despre două târguri de gen (unul de carte şi altul de manuale), despre nenumărate lansări (volume de poezie, proză sau albume muzicale) şi, desigur, despre cărţi potrivite la momente potrivite. A fost un an în care am căutat să întreţinem vii stările de spirit propice lecturii, fie ele anticipative, fie ele post-festum. A fost un an în care Librisul a crescut, printr-un nou depozit de carte, prin două pagini de facebook active şi chiar printr-o schimbare la faţă a Librăriei Şt.O.Iosif. Suntem ceea ce suntem şi creştem în continuare datorită vouă, cititorilor şi melomanilor pasionaţi. În ceea ce priveşte blogul, nu pot decât să vă mulţumesc pentru răbdarea şi atenţia (cel mai preţios cadou pe care ni-l puteţi face) cu care îl urmăriţi şi sper ca şi în viitor, în acelaşi spirit pe care îl preţuim la Libris, să vă aducem mai aproape de locul în care aerul este mereu respirabil: cultura.

Şi pentru că este ceasul amintirilor si a fost intr-adevar un an bun, vă ofer câteva din primele impresii din perioada debutului profesional al colegului meu Horia Nilescu, cel care în februarie 2011 împlineşte 6 luni de când s-a alăturat echipei Libris. Observatiile sale confirmă încă o dată că a fi în preajma cărţilor şi a muzicii nu poate decât să-ţi schimbe într-o oarecare măsură (adesea destul de mare) viaţa.

In fiecare dimineata aprind lumina si ma pregatesc sa ii salut cum se cuvine toti prietenii mei.  Nu ma grabesc…si, cu siguranta, nici ei nu se grabesc. De fapt, imi place sa stau minute in sir si sa-i privesc fara sa le spun o vorba. Trec pe la fiecare in parte si-mi arat respectul cuvenit. Ii salut in rand pe Nea’ Bob Dylan , ce ma priveste trufas de undeva de sus; pe batranul Brahms , suparat probabil si acum dupa sute de ani ca nu el ci rivalul sau Johann Strauss Jr a fost cel care a compus Dunarea Albastra; pe nebunul Ozzy, departe acum de trupa care l-a facut mare: pionerii heavy metalului Black Sabbath; pe controversatii Madonna si Michael Jackson , cu adevarat “vocile” muzicii pop; pe jucausul Louis Armstrong cu a sa trompeta si zambet ce te asigura ca intr-adevar traiesti intr-o lume minunata. Imi place sa ma plimb printre giganti…uneori pierd foarte mult timp , pana cand rumoarea clientilor imi tulbura meditatia, visand cu ochii deschisi cum ar fi fost sa fiu acolo langa Beethoven atunci cand a scris “Oda Bucuriei” sau sa particip la concertul lui Jimi Hendrix de la Woodstock. Imi amintesc cu placere si de concertele istorice la care am luat si eu parte: Metallica, Iron Maiden, AC/DC.
Ma amuza potrivelile comice pe care clientii le mai fac, atunci cand examineaza un cd si apoi il pun la loc in raft. Desigur,aceste potriveli sunt neintentionate si totusi eu sesizez oarecare ironii, mai ales cand vad un disc Nirvana langa unul Guns ‘N Roses (trupe rivale) sau pe Elvis acoperind aproape integral discul lui Jerry Lee Lewis adancidu-i si mai mult complexul.

Dupa “plimbarea de dimineata” parasesc salonul si caut sa ma apuc de treaba. Stiu ca in librarie se insista mult pe cunoasterea discurilor si artistilor, dar eu n-am emotii, doar aproape toti imi sunt cunoscuti, din moment ce ii salut in fiecare dimineata. Ce-i drept am mai avut ceva de invatat la folclor. Dar si printre romani am “prieteni” pe care ii privesc din pozitia mea de umil ucenic de librar si ii salut cu respect: pe emotionantul Gheorghe Zamfir, pe patrunzatorul Tudor Gheorghe, pe haiducul Covaci si al sau Phoenix, pe lautarii de care imi amintesc cu placere, de vremea cand faceam parte dintr-un ansamblu folcloric, pe Angela si pe multi altii.
Printre rafturile ticsite ale librariei si sarcinile zilnice mai gasesc cate un ragaz sa mai visez putin. Sunt cu gandul la perioadele de glorie din istoria muzicii. Incerc sa imi inchipui cum e sa fii un mare compozitor german de la sfarsitul secolului XIX care sta la geamul conacului sau din Viena asteptand febril vizita inspiratiei, cu urmarea fireasca: compozitia unui fabulos concert de pian sau violoncel. Sau imi imaginez cum e sa fii un rocker extravagant din anii ’70 care dincolo de toate excesele la care se deda, isi exprima creativ talentul innascut prin riffuri legendare si armonii originale. Stiu ca nu voi putea ajunge niciodata la asemenea inaltimi, talentele mele muzicale sunt limitate iar micile mele compozitii sunt apreciate de cercuri restranse si evident, nu se pot compara cu realizarile titanilor sunetelor. Imi dau seama ca n-am de ce sa fiu trist. Poate ca aici trebuie sa fiu, aici sunt cel mai potrivit, in librarie…sa vorbesc cu entuziasm altora despre cei mari.

Ma simt implinit cand clientii pleaca din zona de muzica cu cateva informatii pe care nu le stiau inainte sa intre in librarie, chiar daca nu au cumparat nimic. Imi plac discutiile lungi si interesante cum a fost cea despre concertele de pian ale lui Rachmaninov , considerate cele mai dificile bucati muzicale de interpretat. Dialogul l-am purtat cu o doamna profesoara de la o scoala de muzica care la sfarsitul conversatiei m-a intrebat ce sectie a Conservatorului am absolvit…o asemenea reactie mi se pare de-a dreptul onoranta. Daca ar fi stiut ea , doamna profesoara, ca interlocutorul ei e un biet absolvent de Drept, mai apropiat de portativ insa, decat de tonul deloc muzical al salilor de judecata.

Am avut o multime de slujbe, inca dinaintea facultatii precum si in timpul acesteia. Am lucrat la tot felul de corporatii, ca orice tanar, pe salarii mici si, din pacate, fara prea multa tragere de inima, ba chiar cu o oarecare lehamite fata de mediul in care entuziasmul trebuia simulat. Am ajuns in cele din urma sa lucrez intr-o librarie, intr-o atmosfera intima, inconjurat de oameni care ma trateaza cu prietenie, intr-un loc in care am posibilitatea sa schimb priviri complice cu mari interpreti si compozitori.

Un coleg imi spunea ca raionul de muzica este coltisorul meu Zen in care nimeni si nimic nu ma poate scoate din ritmul meu…poate ca avea dreptate…poate ca geniul si setea de creativitate ce ma inconjoara ma face sa fiu asa cum ar trebui…nu am fost niciodata un angajat model , defectele-mi sunt multe, dar pentru prima oara in foarte mult timp ma straduiesc si asta conteaza cel mai mult pentru mine.