Cu gandul la Targ

22/02/2011

E drept că suntem inca in luna februarie, semne de primăvară nu prea se văd (n-o să cobim nici noi prea mult… pasionaţii de schi de abia s-au încălzit în acest sezon destul de capricios) şi totuşi gândurile noastre sunt deja îndreptate spre luna martie, spre acel moment care a devenit un vestitor cultural familiar pentru venirea primăverii la Braşov.

Evenimentele cu tradiţie se pun la cale din vreme (că doar trebuie să îndeplinească un anumit standard) de aceea am început deja pregătirile pentru a 8 a ediţie a Târgului Internaţional de Carte şi Muzică care va avea loc intre 24-27 martie, in Aula Universitatii Transilvania din Brasov.

 Dacă ediţia din 2010 a fost dedicată aniversării Braşovului, a celor 775 de ani de atestare documentară, ediţia din 2011 va fi, de asemenea dublată de o mare sărbătoare: Libris împlineşte două decenii de activitate. Şi cum altfel să sărbătorim, decât alături de tot ce ne-a fost drag în aceşti 20 de ani? Cărţi, cduri, colaboratori şi desigur, toţi cei pasionaţi de lectură şi muzică sunt invitaţi la o întâlnire întinsă pe câteva zile, la Aula Universităţii Transilvania din Braşov. Va fi o întâlnire plină de surprize minunate, în spiritul aniversărilor reuşite. E petrecerea noastră, dar e dedicată celor care, de 20 de ani ne vizitează şi ne menţin încrederea în posibilităţile inepuizabile ale culturii.

Vom reveni cu detalii.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *