Biblioteca de buzunar… la propriu

01/03/2011

Imaginaţi-vă un om în mijlocul unei camere plină ochi cu dosare, cărţi şi cduri, din podea până în tavan. Toate sunt frumos ordonate şi aranjate, ocupând fiecare centimetru pătrat disponibil. Ca să găsească ceva în tot acest labirint de tipărituri, omul nostru are nevoie desigur, de cel puţin alte câteva catastife pline de tabele şi de numere de ordine.

Imaginaţi-vă acelaşi om în aceeaşi cameră, aproape goală de data aceasta, înconjurat de acelaşi volum de informaţie concentrata în obiecte de mici dimensiuni. Această imagine din urmă ilustrează cu prisosinţă epoca în care trăim. În ultimii 20 de ani, am avut parte de o revoluţie a suporturilor de stocare (care mai de care mai durabil). Rând pe rând, dosare, apoi bibliorafturi, apoi întregi arhive au fost condensate pe dischete, cduri, dvduri, memorii portabile. Rând pe rând, piese, albume, discografii sau întregi perioade din istoria muzicii s-au concentrat în banda magnetică, apoi pe cduri sau pe aceleaşi memorii portabile. Şi pentru ca încăperea noastră să se golească aproape complet  a venit şi rândul cărţilor să fie transportate miraculos într-o formă elegantă, la fel de miniaturală şi de încăpătoare în acelaşi timp.

Dacă nu mai e surprinzător să purtăm depozite  de documente sau fonoteci complete de cduri în buzunare, de ce ar fi mai surpinzător să putem ţine în mână nu doar o cameră , ci o bibliotecă întreagă de cărţi? N-ar fi surprinzător, ar fi de-a dreptul firesc şi previzibil.

Dar cum ar fi ca acest miraculos dispozitiv numit ebook, capabil să găzduiască rafturi întregi de cărţi, să aibă şi o trăsătură borgesiană, alephiană, să fie un mic obiect în care e cuprins aproape întreg universul, cel puţin cel cultural: să poată stoca atât muzică, dar şi imagini şi bineînţeles nenumărate lecturi?  Noul Kindle, unul din cele mai performante ebookuri disponibile este exact acel miracol de mici dimensiuni capabil să oglindească universul cultural.

În lumea digitală, n-avem şanse să scăpăm de cărţi (ne amintim de dialogul dintre Umberto Eco şi Jean Claude Carriere), le transferăm pur şi simplu de pe un suport pe altul….

Noul Kindle ebook poate fi comandat de pe www.libris.ro, în două variante. Specificaţiile tehnice pentru fiecare le găsiţi aici:

E-Book Reader Kindle Wi-Fi + 3G

E-Book Reader Kindle Wi-Fi – model disponibil si la Libraria St.O.Iosif din Brasov

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *