Dezonoare

06/03/2011

Un proverb cunoscut în spaţiul anglofon spune: “home is where the heart is” (numim acasă locul sau oamenii de care ne simţim cel mai legaţi). Pe măsură ce am citit romanul lui J.M.Coetzee, nu am încetat să mă întreb care este totuşi casa lui David Lurie? Care este locul în care îşi poate afla împlinirea, de care sa se simta cel mai legat? Aparent, ca profesor universitar, înconjurat de studenţi, căsătorit de mai multe ori şi divorţat (deşi în relaţii bune cu fostele consoarte) ai crede că, deşi e trecut de 50 de ani, David Lurie este un ins cât se poate de activ , un om cu mai multe case: profesia sa, limba şi literatura engleză, universitatea ca spaţiu al transmiterii pasiunii pentru generaţiile viitoare şi chiar membri ai familiei de care s-a despărţit dar cu care ţine încă legătura.

În fapt, lucrurile nu stau tocmai aşa. Fără să fi fost un profesor strălucit, David Lurie realizează, pe fondul restructurării universităţii  unde lucrează,  că poartă, ca mulţi alţi colegi de generaţie, povara unei educaţii inadecvate sarcinii ce îi revine (că e un fel de “cleric într-o epocă postreligioasă”). Preocupat de perioada romantică din literatura engleză, David este nevoit să predea cursuri mai potrivite şi mai aplicate vremurilor în care trăieşte, cum ar fi Comunicarea, unor studenţi ignoranţi şi dezinteresaţi. În acelaşi timp, David şi-a dat seama că nu poate face faţă exerciţiului familist, că rămâne, după atâţia ani un seducător prin excelenţă. Expirat din punct de vedere al cotribuţiei intelectuale, indiferent studenţilor, incapabil să îşi alcătuiască o familie, alergând de la o femeie la alta, David este un înstrăinat al lumii în care trăieşte şi, mai ales, al exigenţelor sociale asociate vârstei pe care o are.

Dificultatea cea mai mare cu care trebuie să se confrunte protagonistul (şi care îl duce de fapt la pierzanie) este tocmai acea asimetrie nedreaptă  (parcă regizată de un creator sadic) de care vorbea şi Michel Houellebecq constatabilă în evoluţia omului: declinul fizic şi psihic cu care este asociată îmbătrânirea este însoţit de o menţinere constantă (uneori, pe fondul insatisfacţiei, chiar amplificarea) dorinţelor erotice. La 50 de ani, David Lurie este un client fidel al prostituatelor şi ajunge chiar să îşi seducă una din studente. Scandalul va ieşi la iveală, profesorul va fi chemat să dea socoteală şi, deşi colegii îi oferă un târg avantajos (căinţa publică în schimbul rămânerii în post) David preferă să-şi dea demisia. Dezonorant pentru David nu este faptul de a-şi fi dat în vileag legătura cu Melanie Isaacs (studenta sedusă), ci felul în care acea legatura e percepută de opinia publică (nu ca îndrăgostire, ci ca molestare) şi căinţa pe care o pretinde universitatea. Însă gestul căinţei pare să reprezinte pentru David o negare a propriilor nevoi şi a propriei libertăţi de expresie. Având în minte un proiect intelectual (o operă dedicată lui Byron), David decide să îşi viziteze fiica, pe Lucy care trăieşte singură undeva la ţară. Dar întoarcerea la natură şi la rudele de sânge, în ciuda faptului că respectă reţetarul romantic,  nu îi oferă  fostului profesor, nici eliberarea şi nici tihna. Depăşit de realităţile urbane, David va avea dificultăţi şi în înţelegerea relaţiilor din comunităţile mici şi chiar pe propria sa fiică. După ce locuinţa le este asaltată, iar Lucy este violată cu bestialitate, David va rămâne consternat să remarce nu doar că vecinii nu sunt străini de incident, cât mai ales faptul că Lucy nu are de gând să se asigure că vinovaţii sunt pedepsiţi. Adoptând o perspectivă pragmatică şi resemnată asupra lucrurilor, Lucy pune mai presus de justiţie, traiul şi locul de care se simte legată. Un loc, fără îndoială, populat cu bestii: umane dar şi animale.

Iniţial confruntarea lui David  cu toate aceste bestii (fostul profesor îşi va găsi de lucru la cabinetul in care animalele sunt eutanasiate), în toate ipostazele lor: dezlănţuite, vulnerabile sau reduse complet la tăcere, confruntarea cu deciziile stupefiante ale propriei fiice, îi vor crea impresia protagonistului că nu îşi poate afla locul nicăieri, că în epoca în care trăieşte nu  pare să existe o ţară, de fapt nici măcar o casă sau loc pentru bătrâni. Dar poate premisa pentru aflarea unui  remediu pentru nestatornicia şi înstrăinarea byroniene ale lui David sau macar pentru o resemnare, este tocmai zabava într-un loc şi într-o companie adecvată, nu neapărat umană.

Deşi probabil că atinge mai multe teme (conflictele rasiale, drepturile animalelor), folosindu-se de o gamă largă de simboluri, povestea din Dezonoare pare a fi în primul rând povestea dramei contemporane: reconcilierea bătrâneţii cu o lume aflată mereu în schimbare.

DEZONOARE – J.M. Coetzee – Editura Humanitas, 2011

Titlul face parte din pachetul: DE-A LUNGUL AFRICII

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *