Paula Seling şi Florin Săsărman seara la Târg

25/03/2011

După atâtea lansări şi atâţia vizitatori (căci  Aula a fost de dimineaţă şi până după amiaza plină de pasionaţi ai lecturii veterani sau de ocazie) iată că  s-a încheiat prima zi de târg.  Ar mai fi ceva de spus? La un târg obişnuit probabil că nu, se închid uşile şi toată lumea pleacă acasă, eventual la o bere, să mai stea la o poveste, să mai schimbe impresii profesionale.  Dar, ca în fiecare an, la Braşov , sărbătoarea muzicii şi a cărţii nu e întreruptă de convenţionalul orar dictat de capriciile soarelui ci se continuă prin Serile Târgului, cu spectacole deosebite oferite de artişti talentaţi. Dacă anul trecut momentele poetice au fost reperele Serilor de Târg (ne amintim recitalurile lui George Custură şi Dorel Vişan), anul acesta recitalurile muzicale ale unor voci de excepţie par să fie cap de afiş. Şi pentru că suntem totuşi sărbătoriţi, doar o dată împlineşti 20 de ani de activitate, am fost răsfăţaţi, în această primă Seară de Târg de la Braşov, de vizita lui Florin Săsărman şi a Paulei Seling, cei care au cântat nu doar pentru public, ci împreună cu publicul.

Recitalurile au fost prezentate de gazda emisiunii Seara Vedetelor, de la TVS Braşov, Silvana Enache cea care ne-a sprijinit să aducem prima Seară a Târgului din Aula Sergiu T. Chiriacescu (neîncăpătoare ca în fiecare an) în casele tuturor braşovenilor – spectacolul a fost transmis în premieră, în direct, pe TVS Braşov.

Florin Săsărman, cunoscutul folkist care îşi va lansa şi un album în zilele următoare, în cadrul Târgului de la Braşov a petrecut o seară ca între prieteni, în care a depănat amintiri şi ne-a destăinuit poveştile din spatele cântecelor sale, ne-a împărtăşit din bucurii şi întristări şi nu doar prin cântec ci şi prin intermezzouri discursive inedite. Florin Săsărman a evocat festivalul de folk Corona,  ne-a mărturisit cât de copleşitoare pot fi cărţile şi s-a întrebat cât de mult s-a schimbat lumea de la Shakespeare încoace.. desigur, fiecare curiozitate sau amintire a fost întovărăşită şi ilustrată prin cântece memorabile.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=ladq7zqUbg4[/youtube]

Paula Seling, artista multipremiată, câştigătoare a Cerbului de Aur, una din mândriile autentice ale Braşovului, a urcat pentru prima oară pe scena Târgului (mărturisim că ne doream demult să o primim la Târg) şi şi-a început recitalul de o oră într-o manieră îndrăzneaţă, invitând de la prima piesă (care a fost Ce bine că eşti, ce mirare că sunt) publicul să cânte alături de ea. Mai timid la început, dar sensibili la indicaţiile Paulei Seling, auditorii au participat cu vocea şi cu palmele la aproape toate cântecele pe care Paula Seling le-a interpretat.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=QlPBktMfav8[/youtube]

A fost o primă  Seară de Târg ca între prieteni, intimă, între oameni uniţi prin muzică şi prin sensibilitatea la frumos.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *