Femeia din amiaza

31/03/2011

Cărţile care încep cu sfârşitul logic, cu deznodământul naraţiunii au un farmec aparte, prin faptul că reorientează atenţia cititorului de la întrebarea: ce  urmează să se întâmple? la o altă nedumerire: cum a ajuns să se întâmple ceea ce s-a întâmplat? Pe undeva, într-o asemenea formulă narativă, desfăşurarea acţiunii se confundă cu punctul culminant, e ca şi cum ai fi, pe parcursul întregii lecturi, mereu aproape de situaţia finală, cunoscută fără să ştii exact când se va face pasul decisiv spre ea.  Când scrii un roman al cărui sfârşit îl găseşti în primele sale pagini, trebuie să te asiguri că e un sfârşit al naibii de provocator (totul e permis, chiar şi revoltătorul şi şocantul) ca cititorul să purceadă la o lectură a cărei miză o cunoaşte din start. Acea  parcurgere a debutului care elucidează totul e de fapt o invitaţie la înţelegere subtilă, ea trebuie să zgândăre acele resorturi interogative  kantiane din fiecare, acea curiozitate cu privire la condiţiile de posibilitate ale unei situaţii. Din acest punct de vedere, romanul lui Julia Franck este cât se poate de convingător : suntem într-o gară din Germania, imediat după finalul celui de-al Doilea Război Mondial, acolo unde o mamă îşi abandonează fiul (un şcolar neajutorat), pe o bancă de pe peron, în compania unui geamantan imens, cu o neobişnuită stăpânire de sine. Contrast de efect: într-o perioadă asociată cu renaşterea şi cu bucuria încetării conflictelor, o mamă comite un gest reprobabil,  disperat sau cel puţin inconştient. Imediat te întrebi: cum e posibil aşa ceva?

Povestea Juliei Franck detaliază biografia mamei din gară, pe numele ei Helene, de la venirea pe lume şi până la momentul abandonului. Născută dintr-un tată neamţ şi o mamă evreică, Helene se trezeşte, încă din copilărie prinsă într-o ţesătură de paradoxuri şi tabuuri. Mama ei este privită cu ostilitate de comunitate şi pare să evidenţieze tot felul de ciudăţenii (cum ar fi tendinţa compulsivă de a colecţiona lucruri) în vreme ce sora ei Martha are curiozităţi lesbiene pe care nu ezită să le manifeste şi faţă de Helene. Primul Război Mondial va afecta serios familia protagonistei: agonia tatălui rănit va fi vegheată de cele două surori şi de servitoarea credincioasă, în casa în care mama lui Helene pare să-şi fi pierdut minţile definitiv. După război, cele două fete, asistente medicale vor ajunge la Berlin, la invitaţia mătuşii Fanny, în atmosfera îmbietoare a anilor interbelici. În vreme ce Martha îşi consumă dezinhibată aventurile lesbiene, amplificate de dependentţa de morfină, Helene trăieşte o timidă poveste de dragoste în compania proaspăt cunoscutului Carl, student la filosofie. Vechea Germanie e pe cale de dispariţie la începutul anilor 30 iar ieşirea sa din scenă e însoţită şi de reprezentanţii săi. Noua Germanie, sub mâna de fier a lui Hitler vine cu noi oameni în faţă, oameni ca Wilhelm, hotărâţi, ambiţioşi, autoritari, după chipul şi asemănarea epocii. Acest inginer german este cel care o curtează cu o convingere nestrămutată pe Helene, cea care nu pare să-i oglindească intenţiile, ci pare să adopte o viaţă tot mai mecanică, golită de entuziasm şi sentimente. Deşi intră într-o nouă eră, atât de promiţătoare pentru Germania şi, fiind pe jumătate evreică, are parte de o renaştere în toată regula: o schimbare a identităţii, o reinventare a trecutului, Helene nu mai pare a fi decât o sumă de amintiri şi suferinţe. Experienţa maternităţii nu pare să o consoleze pe Helene, dimpotrivă: simte copilul lui Wilhelm ca pe ceva profund străin, la fel ca pe bărbatul care îi stă alături, la fel ca epoca în care trăieşte. Viaţa nouă pentru Helene nu este nici renaşterea adusă de nazişti şi nici pacea adusă de aliaţi, ci doar o eliberare de toate aceste aluviuni ale istoriei (poate o întoarcere la sora sa, Martha?), fie că ele îmbracă forma războiului, a rutinei casnice, fie că întrupează chiar un băieţel în carne şi oase…

Deşi existenţa ei e proiectată pe parcursul celor două războaie mondiale, sursă convenţională de experienţe decisive Helene va trăi evenimentele care o vor marca cel mai puternic mai ales în… perioada interbelică. Această aspect uşor de remarcat în scriitura Juliei Franck, stă mărturie pentru un roman psihologic bine scris în care factorul cel mai apăsător al dramelor trăite este acela că par mereu să fie lasăte moştenire… de la mama Helenei şi până la tânărul şi deja neiertătorul băieţel al protagonistei, Peter.

FEMEIA DIN AMIAZA– Julia Franck – Editura Humanitas, 2011

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *