Viteza luminii

13/04/2011

Culpabilitate, memorie,  război, Vietnam au fost cuvintele pe care le-am prins pe fugă, de pe coperta a IV-a a volumului semnat Javier Cercas, chiar înainte să încep lectura. Ce-i drept, au fost suficiente, eram curios să citesc în sfârşit un roman  care să atingă tema războiului care a marcat decadele 60-70 ale secolului extremelor. Văzusem atâtea filme, unele cu accente mai comice, cele mai multe însă ţesute cu fir tragic, în care particularităţile conflictului, psihologia luptătorilor, ororile, impactul istoric, totul a fost pus în evidenţă din cât mai multe unghiuri posibile. Şi să nu uităm de urmări, de felul ruşinos în care SUA au părăsit Asia de Sud Est şi de felul deplorabil în care şi-a reprimit veteranii, de calvarul pe care aceştia l-au trăit ca străini în propria lor ţară, izolaţi,  bântuiţi de grozăviile tranşeelor. Despre fragmente dintr-o asemenea existenţă anticipam că se va vorbi în romanul lui Javier Cercas.

Recunosc, nu mă aşteptam la cine ştie ce surpriză, îmi imaginam că povestea va urma un parcurs oarecum bătătorit, ceva asemănător cu drama lui John Rambo din filmul omonim: violentul, ratatul, inadaptatul care ascunde, dincolo de masca de fier a agresivităţii o sensibilitate neconsolată, o poveste tulburătoare. Despre poveste, îmi imaginam că ar fi groaznică şi că urma să stârnească o milă profundă faţă de protagonist, însă acceptam, ca privitor, ca cititor, convenţia ficţională a dezvăluirii cathartice din punctul culminant, cea care te face să priveşti personajul într-o cu totul altă lumină. Eram curios să văd cum funcţionează această convenţie între pagini. Nu mică mi-a fost surpriza să dau nu doar peste o punere în scenă a unei poveşti cu potenţial recunoscut şi familiar, cât peste o analiză asupra raportului dintre ficţiune şi realitate, a dilemelor etice pe care le ridică aflarea adevărului, o reconstrucţie onestă şi umană a psihologiei scriitorului.

Romanul lui Javier Cercas spune, din perspectiva unui narator anonim, povestea unui asistent universitar spaniol, locuitor al Barcelonei, care reuşeşte să plece cu o bursă în Statele Unite, într-un orăşel micuţ din statul Illinois. Plecarea, deşi întâmplătoare, are o miză destul de ambiţioasă: să îi ofere, cât de puţin, protagonistului acel mitologic echipament de experienţă şi aer proaspăt de care are nevoie orice scriitor aspirant. Chiar la Universitatea din Urbana îl întâlneşte proaspăt sositul spaniol pe Rodney Falk, profesor la rândul său la aceeaşi instituţie, un personaj antipatizat de toată lumea pentru imprevizibilitatea, excentricitatea şi mizantropia sa, tolerate pe seama statutului acestuia de veteran al războiului din Vietnam. Scriitorul aspirant se întâlneşte cu o poveste umblătoare. E uşor de ghicit ce urmează? Nu chiar: asistentul spaniol şi Rodney se apropie, într-adevăr, însă departe de a alcătui un cuplu de prădător şi pradă (în care vânătorul e cautatorul de povesti care a mirosit o bomba narativa) ei sunt mai degrabă parteneri într-un dialog incisiv pe tema rolului şi instrumentelor scriitorului. În mod ironic, imediat după dispariţia neaşteptată a lui Rodney, cel dintâi şi cel mai aspru critic literar al vizitatorului european, scriitorul spaniol se transformă dintr-un anonim într-o celebritate. Dar succesul, va afla scriitorul spaniol, e mai degrabă o catastrofă, e ca în poezia lui Malcom Lowry: o casă de bârne în flăcări care stă să îţi cadă în cap. Urmând parcă profeţia lui Rodney (care îl avertizase pe spaniol că nimeni nu moare de eşec dar nici nu poate supravieţui cu demnitate succesului), scriitorul devenit popular îşi va pierde respectul pentru literatură, pentru realitate, va ajunge să întrupeze ceea ce dispreţuia. Trăindu-şi ascensiunea şi decăderea, scriitorul spaniol va afla şi povestea lui Rodney, mai degrabă o va recompune, căci nici una din întâlnirile (rare şi imprevizibile) cu veteranul nu îl va aduce mai aproape de trecutul acestuia. În schimb, alte personaje şi chiar tehnologia (martorul tăcut dar elocvent) îi vor dărui protagonistului toată inspiraţia de care ar avea nevoie pentru a scrie un nou roman de succes… sau, mai degraba, pentru a scrie doar un roman, lăsând la o parte succesul. Legătura dintre perspectiva soldatului şi cea a artistului asupra realităţii pe care o va descoperi în cele din urmă protagonistul nu va rămâne fără urmări pe plan spiritual.

Romanul lui Javier Cercas ridică dincolo de convenţionala dramă a războiului (care mie mi s-a părut oricum secundară)  autentice probleme de filosofia scriiturii şi o face atât prin teoretizări explicite şi cuceritoare, cât şi chiar prin tehnica de construcţie a lucrării, care se dezvăluie abia în ultimele pagini.

VITEZA LUMINII – Javier Cercas – Editura Leda (Grupul Editorial Corint), 2009

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *