Dezghetul

25/04/2011

Probabil că e aproape imposibil să citeşti o carte despre Rusia (fie ea contemporană sau nu) şi să nu simţi, pe undeva, acel aer pătimaş şi grav al personajelor şi al locurilor, acel fatalism cultivat de teritoriul de necuprins, de clima aspră, de senzaţia de izolare, de sentimentul de captivitate istorică. Pe cât de detestabilă este însă Rusia pentru mulţi dintre locuitorii ei, pe atât este de bine înrădăcinată în cele mai profunde colţuri ale sufletului. După sute de ani de trai într-un spaţiu neospitalier, într-un spaţiu care te înghite şi te înţepeneşte, prin întinderea lui, pustiit de tragedii naturale sau istorice, atins  doar la suprafaţă cu poleială europeană, ruşii par a fi predispuşi la suferinţă pe care, fie o trăiesc la cea mai intensa cotă (iar când o sublimează în artă, se lasă cu autentice cutremure de conştiinţă) fie o asumă ca atare şi se ataşază în cel mai înalt grad de credinţa în divinitate, consolarea unică prin care îşi mai pot compensa existenţa damnată. Iar când şi această credinţă dispare, când nu mai există Dumnezeu, aşa cum ne amintea un personaj al unui mare titan rus, totul devine permis, iar atunci graniţa dintre adevăr şi minciună se diluează până devine invizibilă.

Când am văzut romanul lui A.D. Miller, despre care auzisem că s-ar petrece în Rusia contemporană am fost surprins de titlul aparent optimist. Aveam deja o imagine asupra Rusiei postgorbacioviste: un adevărat El Dorado, scăpat de sub paza de fier (şi aceea, tot mai moale în anii 80) a comuniştilor, care şi-a deschis drumurile şacalilor nouăzecişti, a întreprinzătorilor dubioşi care şi-au construit repede imperii peste cenuşa vechilor edificii. Un peisaj al contrastelor, al opulenţei desfăşurate neruşinat, al sincornizării cu sclipeala bulevardieră occidentală (în care persistă şi vechea ambiţie şi rivalitate a marii puteri estice), al petrecerilor şi averilor obscene, al surfingului legislativ, al instabilităţii şi nesiguranţei permanente. În fond, un peisaj familiar, al ţărilor aflate în tranziţie, amplificat însă de felul pătimaş şi extrem de a fi al ruşilor. După ce am deschis prima copertă a volumului şi am citit definiţia dată ghiocelului de argoul moscovit m-am lămurit că optimismul pe care îl anticipam era iluzoriu: pentru ruşi, ghiocel este numele dat nu doar  vestitorului primăverii (implicit  renaşterii şi  începuturilor) ci şi (cu un umor morbid, s-ar putea remarca) metafora pentru cadavrele îngropate în zăpadă, care se dezvaluie doar după dezgheţ. Cu alte cuvinte, în Rusia, când adevărul iese la iveală (chiar şi ascuns în spatele a tone de minciuni imaculate) , el nu este deloc plăcut la vedere. În Rusia se dezgheaţă doar naivitatea.

Povestea romanului lui Miller e, pe undeva destul de familiară: istoria iniţierii unui european, mai precis a rătăcirii lui revelatorii prin labirintul rusesc contemporan. Nick Platt, avocat englez, stabilit la Moscova reuşeşte să salveze două tinere de o tâlhărie in plina strada. Nimic mai galant şi mai apreciabil. Doar că Nick decide să dezvolte relaţia cu noile sale cunoştinţe, cele două surori (sau nu prea?)  frumoase (cum altfel?) Katia şi Maşa. Ajunge să se îndrăgostească de Maşa, să trăiască o poveste de iubire promiţătoare care anticipează chiar tradiţionalele vizite la părinţi, ca expresie a unui angajament serios. Între timp Nick participă la procesul de dezasmablare a Rusiei, e complice zi de zi la împărţirea afacerilor de milioane de dolari, la tunurile date băncilor, la cifrele astronomice pe care noii investitori le învârt cu lejeritate din vârful stiloului. Când Maşa îl roagă pe Nick să îşi pună în joc cunoştinţele juridice pentru a o ajuta pe mătuşa Tatiana Vladimirovna să facă un banal schimb de apartamente, avocatul englez se învoieşte fără proteste. Pe măsură ce data semnării contractului se va apropia, Nick va afla cât de înşelătoare sunt aparenţele ruseşti, si va da piept cu ceea ce rămâne în urmă când zăpada şi mirajurile se topesc. Dincolo de povestea convenţională şi o imagine a Rusiei contemporane cu care suntem familiari volumul lui A.D.Miller este cuceritor prin felul în care reuşeşte să transforme decorul însuşi în personaj, să-l facă omniprezent în fiecare pagină, fie prin descrieri scurte şi subtile (urmele de gloanţe din colţul portierei taxiului,  babuştele cerşetoare care iau poziţia de şantaj pe stradă,  bania revigorantă,  votca periculoasa), fie prin caracterizări memorabile care ar putea alcătui, la rândul lor un volum separat. Iata cateva dintre ele: Rusia este definită de fatalism, borş şi zăpadă, Rusia este ca poloniul şi îţi atacă simultan toate organele, te iradiază, Rusia e ca medicamentele pentru malarie care îţi dau vise nebuneşti ce te fac să sari pe fereastră.

DEZGHETUL – A.D.Miller- Editura All, 2011

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *