Pentru ca era nevoie de un nume pentru sensibilitatea si emotia ce isi facea loc cu repeziciune in inima artelor si a iubitorilor de arta, specialistii i-au pus acestui nou curent o denumire cat se poate de sugestiva: Romantism. Acest nou val de compozitori a demonstrat lumii ca muzica clasica , ca termen general, nu trebuie sa fie o limba straina de nedescifrat la care doar cei privilegiati sa aiba acces, ci i-au deschis misterele si au facut-o accesibila oricarei persoane dispuse s-o asculte cu adevarat. Lucrari precum “Dunarea Albastra” sau “Visul Unei Nopti de Vara” au uimit audienta deja formata prin frumusetea simplitatii lor si au atras mii de alte persoane catre muzica cu adevarat valoroasa, pana in zilele noastre
Spre deosebire de baroc si clasicism romantismul in muzica se inscrie in aceleasi coordonate cu romantismul ca si curent artistic general fiind influentat de trairile interioare ale artistului, de sensibilitatile si emotiile constructive ale acestuia. Tema predilecta este bineinteles dragostea dar o dragoste ce imbraca mult mai multe forme decat cele pe care i le ofera intelesul obisnuit. Astfel compozitorii au dat frau liber sentimentelor iubind fiecare in felul lui unic si dand nastere unor creatii monumentale perfect valabile si acum.
Romantismul a creat insa si divergente in randul celor care i-au purtat cu mandrie steagul in lumea muzicala dand nastere romantismului timpuriu , de la inceputul secolului XIX pana in 1848 (anul revolutiilor in Europa), caracterizat prin simplitate si abordare onesta a subiectelor si romantismului tarziu , din 1848 pana la inceputul secolului XX, asociat cu profunzimea si apasarea frustrarilor sociale si schimbarilor economice din Europa aduse de sirul de revolutii ce avusesera loc.
Romantismul timpuriu a adus in fata noastra compozitori sensibili si foarte onesti in munca lor. O diferenta mare fata de clasicism este aceea ca artistii au renuntat la dezvoltarea multilaterala, multi dintre ei concentrandu-se pe un singur stil muzical sau mai simplu de atat pe un singur instrument. Astfel au aparut virtuozii: Niccolo Paganini , sau demonul viorii, cu ale sale 24 de capricii, lucrari scurte pentru vioara care au zguduit spectatorii prin brutalitatea lor atat de frumoasa incat chiar daca erai putin speriat de ce auzi nu te puteai dezlipi de pe scaun pana cand muzica nu se oprea, si Frederic Chopin , sau ingerul din spatele clapelor. Chopin a fost cu adevarat un romantic, atat in viata, cat mai ales in muzica sa , celebrele sale Nocturne fiind considerate printre cele mai sensibile lucrari compuse vre-odata. Se spune ca daca iubirea ar avea o coloana sonora cu siguranta aceasta ar fi o compozitie de-a marelui pianist. Dar Chopin a mai avut un merit extraordinar , pe langa cel de a fi imbogatit repertoriul pianistilor considerabil, si anume acela de a deschide drumul compozitorilor ce proveneau din tari fara vreo traditie in domeniu. Asadar talente ce veneau din alte tari decat Austria, Germania si Italia au reusit sa se afirme , luand exemplul firavului polonez, iubitorii de muzica primind cu bratele deschise compozitori precum Borodin, Smetana sau Glinka. Dar poate cel mai mare talent din Europa de Est care a iesit la suprafata in acea perioada este maghiarul Franz Liszt. Liszt , si el un virtuoz al pianului cunoscut melomanilor prin Rapsodiile Maghiare si concertele elaborate de pian, era radical in ceea ce priveste pasiunea pentru muzica considerand ca daca nu te implici cu tot spiritul si corpul tau in ceea ce faci esti sortit mediocritatii si implicit pieirii, concept preluat de multi artisti de-alungul timpului.
Ca orice curent si romantismul a avut un apogeu. Daca apogeul clasicismului a fost reprezentat de Mozart si Beethoven romantismul ne-a propus doua personaje mai stranii care sa il reprezinte: Robert Schumann si Johannes Brahms. Robert Schumann a facut de toate in numele artei: s-a aruncat in Rhin pentru ca nu gasea nota perfecta sa incheie ultimul sau lied, s-a internat de buna voie in diverse sanatorii sperand ca diavolul sa nu-l gaseasca si sa-l oblige sa compuna opere malefice si multe altele. Dar toate acestea palesc in fata maiestriei sale de compozitor: de la simfoniile sale extrem de complexe la fanteziile de pian ce te lasa cu gura cascata a demonstrat inca o data ce frumoasa e muzica daca te lasi prins de ea. Johannes Brahms a fost un compozitor conservator care a incercat sa mentina stilul clasic in viata dar fara sa vrea a devenit unul din conducatorii genului romantic prin ale sale Dansuri Maghiare si concerte de vioara. De asemenea Brahms a intretinut o rivalitate constructiva cu Johann Strauss II , considerat de criticii acelor vremuri un “lautar de succes” pentru ca nu puteau intelege frumusetea din simplitate compozitiilor sale.
Nu se poate sa vorbim de romantism timpuriu fara sa vorbim de genul muzical care a luat cel mai mare avant in aceasta perioada: opera. Opera a devenit din ce in ce mai complexa, din in ce mai variata si , inevitabil, din ce in ce mai frumoasa. Compozitorii romantici de opera au fost foarte variati in stil si idei. De o parte se afla vanitosul Richard Wagner (Tanhauser, Lohengrin, Tristan si Isolda) , cel care a refuzat sa scrie opere in alta limba decat germana si care a fost primul compozitor de opera care sa-si scrie singur libretele. Operele lui Wagner se caracterizeaza prin folosirea excesiva a instrumentelor de suflat si o complexitate tumultoasa spre apasatoare a structurilor muzicale sufocante care te prind si nu-ti mai dau drumul facandu-te sa realizezi ca asisti la o lectie de istorie muzicala. De cealalta parte se afla Verdi (Nabucco, Aida, Voievodul Tiganilor) si Rossini (Barbierul din Sevilia , Wilhelm Tell, Armida). Acestia , impreuna cu ceilalti compozitori de opera italieni (Bellini, Donizetti etc), au inteles termenul de spectacol si au oferit publicului exact ce si-a dorit: muzica de cea mai buna calitate interpretata la cele mai inalte standarde, costume frumoase, decoruri impresionante si povesti elaborate tesute pe subiecte pe care orice om le poate intelege si cu care oricine poate relationa. Desigur lista de compozitori romantici poate continua cu nume precum Weber, Mendelssohn, Bruckner sau Berlioz deoarece aceasta perioada a fost foarte prolifica pentru muzica.
Cerandu-i-se un autograf Johannes Brahms a scris pe o hartie cateva note din “Dunarea Albastra” , compozitie apartinand rivalului/prieten Strauss, urmate de cuvintele “din pacate nu de Brahms”. Aceste ambitii romantice a unor oameni cu adevarat geniali ne-au adus noua muzica adevarat in case si ne-au umplut sufletele de bucurie de secole intregi.
In perioada 23-29 mai 2011, va asteptam la Libraria St.O.Iosif din Brasov pentru a-i (re)descoperi pe romantici, in cadrul campaniei Saptamana, muzica si muzichia. Toate Cdurile compozitorilor romantici timpurii vor beneficia de 10% reducere intreaga saptamana.
