Furiosii

22/06/2011

Probabil ştiţi emisiunea realizată de Mike Rowe, pe Discovery Channel, Dirty Jobs, cea care prezinta meseriile care păreau să pretindă de la cei suficient de temerari să le asume,  înfrânarea celor mai teribile temeri şi stăpânirea reacţiilor de dezgust. Aproape de fiecare dată, curiosul şi amatorul Rowe ajungea să fie împroşcat cu cele mai dubioase lichide şi umori, în cele mai mai dezagreabile mirosuri şi peisaje. Dincolo de spectacolul pe alocuri grotesc din faţa camerei, caracterul murdar al unei meserii părea să fie dat nu doar de materialul greţos manipulat, cât de solicitarea fizică şi psihică pe care profesiile portretizate le antrenau în condiţii de muncă foarte dure.

În acest sens, profesia lui Danny, protagonistul romanului lui David Moody, este o meserie murdară, dar  pe care cineva trebuie să o facă până la urmă… mai ales când ai de întreţinut o familie şi ai de plătit rate la bancă. Da, Danny este un funcţionar britanic care lucrează într-un birou şi răspunde la telefoane. Nu prea pare o meserie murdară?  Doar că Danny lucrează la serviciul de plată al amenzilor de parcare, un loc în care întâlneşti în fiecare zi, aproape invariabil două categorii de oameni: mincinoşi şi furioşi. Ca la închisoare, toţi cei condamnaţi sunt de fapt nevinovaţi (doar că de data asta nu avocaţii sau fanatismul procurorilor sunt de vină, cât mai degrabă vremea, primăria, poliţia, ba chiar nevoile fiziologice poartă responsabilitatea pentru fapta condamnabilă), aşa că Danny este nevoit să dea piept în fiecare zi cu o mulţime de justificări dar şi de reacţii violente din partea celor prinşi că şi-au parcat maşina aiurea.  Pe lângă asta, când pleacă de la ghişeu şi ajunge în biroul superiorilor, Danny are de înfruntat o şefă tiranică, care nu pridideşte să-i contabilizeze greşelile şi să-l pedepsească fără milă. Într-o asemenea atmosferă, nici nu e de mirare că protagonistul se trezeşte adesea numărând minutele pe ceas sau gândindu-se ce minunat ar fi să evadeze pe geamul de la toaletă din această cuşcă profesională. Nici când ajunge acasă, Danny nu pătrunde în vreun paradis: cu finanţele se descurcă prost, socrul nu-l înghite, în căsnicia sa pasiunea a murit demult, copiii săi îl enervează. Cu toate acestea, Danny pare să îşi poarte povara cu firescul batatorit de trecerea timpului. Însă, în toată Anglia lucrurile încep să se precipite: afacerişti, staruri rock, elevi, muncitori, oameni de toate vârstele şi toate categoriile profesionale  încep să comită din senin,  cele mai abominabile crime, fie în locuri publice, fie în intimitatea domestică a propriului cămin. Lipseşte motivul, lipseşte profilul criminalilor… doar un lucru e sigur: crimele se produc spontan, fără regrete, sub un impuls violent pe care autorii nu şi-l pot reprima.

Epidemia de violenţă ridică la început semne de întrebare în privinţa realităţii sale (să nu fie cumva doar exagerarea şi insistenţa presei care dau o cu totul altă proporţie evenimentelor?), însă pe măsură ce Danny şi familia sa devin martori direcţi la incidentele criminale tot mai frecvente, panica şi disperarea îşi intră în drepturi. Avem de a face cu un soi de apocalipsă, a la H.G.Wells sau George A. Romero: ceva se întâmplă, nu ştim ce anume, nimeni nu are răspunsuri sau soluţii, societatea se destramă, nu îţi rămâne decât să fugi sau să te ascunzi. David Moody pare să folosească reţeta arhicunoscută a scenariilor care au în centru acest moment al prăbuşirii lumii şi care se instanţiază cel mai adesea în forma ameninţării zombilor (mai rar, a extratereştrilor). Nu întâmplător, aşa cum ştim încă din celebrul film  Night Of The Living Dead al lui George A. Romero zombii reprezintă o ameninţare înfricoşătoare nu doar pentru ferocitatea lor (extratereştrii lui Wells probabil că îi bat la capitolul ăsta), ci pentru că zombi încarnează imaginea criminalilor lipsiţi de remuşcări care nu pot fi traşi la răspundere pentru acţiunile lor (e în natura lor animalică să ucidă) dar care rămân totuşi atât de asemănători oamenilor cel puţin din punct de vedere fizic (e cam greu să-şi ucizi fetiţa transformată care te atacă… deşi e pe cale să te ucidă, poartă încă acel chip atât de familiar şi îndrăgit). Filmul lui Romero îl conducea pe spectator la meditaţii destul de grave: oamenii nu par să fie în vreun fel superiori zombilor, atâta timp cât, deşi au discernământ şi simţ moral, nu se dau în lături de la a practica violenţa gratuită şi tortura nemiloasă asupra creaturilor cu instinct ucigaş (ireproşabil, de altfel). Deşi, cum spuneam David Moody abordează acelaşi schelet narativ  în romanul său, ca în filmele cu zombi, antagoniştii autorului britanic, denumiţi furioşi (pentru izbucnirile lor bruşte şi violente), sunt ingenioşi şi interesanţi: nu doar pentru faptul că nu pot fi deosebiţi de oamenii neafectaţi (graniţa dintre ameninţare şi ameninţaţi devine astfel şi mai subţire, suspansul sporeşte) dar şi pentru că Moody merge mai departe si alege să ofere, in cateva capitole ale romanului, chiar perspectiva unuia din aceşti furioşi. Furioşii nu îşi pierd nici capacităţile de judecată şi nici capacitatea de a suferi. Până la urmă te şi întrebi: cine este furios şi cine este om? Ce îi diferenţiază pe furioşi de oameni? În mod surprinzator, acesti furiosi par să aibă o mai mare poftă de viaţă decât oamenii. Şi atunci, nu sunt ei mai umani? Intraţi într-un cerc al întrebărilor plin de ironii şi neprevăzut!

 FURIOSII – David Moody – Editura Leda (Grupul Editorial Corint), 2011

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *