Saptamana…rockului clasic

12/07/2011

Daca suficient timp se asterne peste o perioada prolifica pentru muzica, pictura, literatura, cinematografie etc acele opere de arta pot deveni “clasice” iar autorii lor devin si ei prin definitie “clasici”. Astfel ,satui sa caute un gen anume care sa incadreze muzica produsa, criticii de specialitate au decis, cu cateva exceptii, ca toata muzica  ce s-a putut auzi de la inceputul anilor ’60 , cand Beatlesii faceau furori pe mapamond, pana la sfarsitul anilor ’70 , cand heavy metalul a explodat, sa fie denumita rock clasic. De ce rock? Pentru ca aceea perioada a fost exagerat de generoasa cu muzica rock si foarte zgarcita (spre inexistenta) cu celelalte genuri (singura exceptie notabila fiind folkul , dar despre folk vom vorbi in saptamanile viitoare). Oricarui iubitor de muzica ii vei solicita sa enumere primele trupe de rock care ii vin in minte inevitabil va rosti macar unul din urmatoarele nume: Ac/Dc, Led Zeppelin, Deep Purple, Pink Floyd, Queen, Dire Straits, pentru ca toate aceste formatii au impartit scena in aceasta perioada glorioasa a muzicii si toate au devenit “clasice”.

Bineinteles ca daca vom supune generosul rock clasic unei cercetari amanuntite vom constata ca nici un “clasic” nu seamana cu celalalt si asta pentru ca deja discutam despre o era in care presa , in speta cea scrisa si cea radio, a avut un impact major atat asupra artistilor cat si asupra auditoriului. Ce le-a placut intotdeauna jurnalistilor rock sa faca a fost sa gaseasca o incadrare diferita de fiecare data cand o trupa noua cucerea lumea pentru a evidentia acea formatie , scotand-o astfel din oala generalului. Dar ceea ce nu au putut anticipa jurnalistii a fost ca fiecare formatie a vrut lucruri noi odata cu editarea urmatorului album alterandu-si sunetul , in bine sau in rau, si experimentand cat mai mult , ajungandu-se la cu totul alte genuri si subgenuri fata de cele intial declarate. Astfel The Beatles au lansat beatlemania , primul fenomen in adevaratul sens al cuvantului din istoria muzicii, iar genul lor de muzica , un fel de neo rock ‘n’ roll, a fost denumit Beat. Insa in a doua parte a carierei lor Beatlesii au inceput sa experimenteze cu instrumente mai soft precum pianul, violoncelul sau vioara iar intelesul general acceptat al cuvantului beat parca nu ii mai caracteriza , acum sunetul lor devenind mai comercial , mai popular sau mai pe scurt pop. Acest gen facil practicat de Beatlesi spre finalul carierei a fost pe gustul formatiei americane The Doors la inceputul calatoriei lor , de altfel ziaristii fenomenului underground i-au si numit “o simpla formatie pop”. Odata cu cresterea decadentei din viata membrilor formatiei , in special a carismaticului solist Jim Morrison, si muzica The Doors a capatat proportii grandioase cu pasaje poetice recitate de Morrison in mijlocul melodiilor si cu solo-uri interminabile de orga. Acest nou stil propus de cei de la The Doors unei generatii dezorientate si deziluzionate este cunoscut astazi drept rock psihedelic. Influenta psihedelismului , intre timp stramutat si pe teritoriul literaturii si cinematografiei, a traversat Atlanticul in insula Marii Britanii unde cinci baieti din Londra , in frunte cu visatorul Syd Barrett, au pus mana pe instrumente si au creat o muzica ce  avea sa schimbe lumea. Cine nu a auzit de Pink Floyd? Legendara trupa britanica a schimbat perceptia publicului despre muzica usoara iar atunci cand geniul lui Syd Barrett s-a stins gradat , nebunia punand stapanire pe mintea fragila a acestuia, sunetul psihedelic propus de liderul initial al formatiei a fost usor usor inlocuit de ceea ce avea sa devina rock progresiv. David Gilmour si Roger Waters au inlocuit spontaneitatea lui Barrett cu munca sarguincioasa si cu atentia obsesiva la detalii creand adevarate capodopere si prezentand publicului pentru prima oara notiunea de album conceptual. Albumul concept este o colectie de melodii , adunate pe un disc sau doua, care sunt unite de o tema comuna sau formeaza o poveste ce promoveaza ideea formatiei despre viata , arta, politica etc. Acest mod de a face albume , nemaintalnit pana la Pink Floyd, combinat cu grija detaliilor tehnice definesc rockul progresiv si continua sa fascineze generatii intregi de muzicieni. Printre cei fascinati s-au numarat si cei de la Genesis care au dus stindardul progresivului mai departe inregistrand adevarate opere rock stufoase , dense si pline de atmosfera apasatoare. Insa respectand traditia clasicismului in rock si Genesis a abandonat gravitatea progresivului in favoarea altor genuri mai accesibile. Aceasta regula nescrisa a continuei schimbari spre ceva nou si nemaintalnit are si excpetiile ei: Ac/Dc au gasit formula de aur , riffuri captivante repetate pe toata durata melodiei , solo-uri ametitoare si versuri provocatoare, si au mentinut-o pe tot parcursul carierei lor inregistrand succes dupa succes iar Led Zeppelin , dupa o serie de experimente nereusite cu muzica lor, au revenit la reteta care i-a consacrat ca monstrii sacri ai rockului cu improvizatii spumoase si triluri delicioase. O alta trupa care nu poate fi incadrata in nici un gen oricat ne-am stradui este Queen. Superbul cvartet rock a fost numit formatia care a reinviat rock ‘n’ roll-ul (inceputl anilor ’70),  apoi nebunul pe numele sau Freddie Mercury a incorporat pasaje de opera , teatru si muzica clasica in repertoriul trupei fortand criticii sa le gaseasca o alta incadratura si anume opera rock (mijlocul si sfarsitul anilor ’70) pentru ca pe finalul carierei Queen sa opteze pentru un sunet captivant de sintetizatoare si chitari discrete (anii ’80).

Rockul clasic nu a adus numai muzica buna in cartea de cantece a universului ci si foarte multe inovatii in ceea ce priveste promovarea artei. Unul este solo-ul de chitara; adus in vazul unei lumi intregi de catre Jimi Hendrix solo-ul este o bomboana vizual-auditiva pentru ochiul spectatorului sau urechea ascultatorului si ajuta la infrumusetarea melodiei prin sinceritatea si spectaculozitatea lui. Un al doilea element nou foarte important adus de rockul clasic este concertul/show-ul/spectacolul. In lista lucrurilor pe care trebuie sa le faci pana sa mori este inclus “sa vezi un concert Pink Floyd”. Cei de la Pink Floyd se simteau datori milioanelor de oameni ce-i sustineau si le cumparau muzica asa ca montau niste spectacole absolut ireale cu lumini , flacari, macro figurine si mesaje pe ecran. Exemplul lor a fost urmat de toti gigantii rockului care nu se mai multumesc doar sa cante pregatesc si adevarate showuri pe care le adapteaza in concertele lor in functie de ce vor sa transmita amplificand efectele cantecelor interpretate.

In mintea celor mai conservatori cand spui rock spui droguri, sex, alcool, decadenta, haos dar eu am preferat sa vorbesc despre muzica ci nu despre viata interpretilor pentru ca in mintea noastra sa se iveasca cuvinte precum pasiune , devotament, genialitate si originalitate. Sigur ca icoanele rockului nu sunt exemple demne de urmat in viata personala dar datorita unor oi ratacite precum Jim Morrison , John Lennon, Jimi Hendrix, Peter Greene, Syd Barrett, Bon Scott sau Freddie Mercury putem astazi sa ne impanzim sufletul de emotie si fericire atunci cand ascultam “Bohemiam Rhapsody” , “Wish You Were Here” sau “Light My Fire”. Ei ne-au dat muzica sa o ascultam nu sa o judecam iar lumea o va asculta mult timp de acum incolo.

In perioada 11 – 17 iulie 2011, va asteptam la Libraria St.O.Iosif din Brasov pentru a-i (re)descoperi pe artisti rockului clasic, in cadrul campaniei Saptamana, muzica si muzichia. Toate Cdurile rockului clasic vor beneficia de 10% reducere intreaga saptamana.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *