Calatorii cu Charley

20/07/2011

Pare greu de crezut că autorul care a reuşit să dăruiască literaturii americane câteva autentice, îndrăgite şi memorabile personaje-prototip, cât se poate de vii şi reprezentative pentru istoria şi geografia Americii (fie că vorbim de Marea Depresie sau de spiritul orăşelelor californiene) declara, undeva la începutul anilor 60 că avea senzaţia de înstrăinare faţă de propria ţară. Acest sentiment de impostură, această impresie că scria de fapt despre lucruri pe care nu le cunoştea l-a umobilizat pe John Steinbeck să pornească singur, spre apusul vieţii, într-o călătorie iniţiatică târzie  de-a lungul şi de-a latul Statelor Unite ale Americii. O nebunie să porneşti la drum de capul tău spre orizonturi necunoscute, după ce abia te-ai recuperat după o criză de inimă? Deloc, în opinia lui Steinbeck – un om activ întreaga sa existenţă (care avea să ajungă chiar şi în Vietnam, cu un an înaintea morţii sale), un gurmand şi un iubitor de oameni, un îndrăgostit de viaţă până la urmă, nu avea de gând să renunţe la caracterul său impetuos, de dragul unor zile în plus (în fond, calitatea învinge oricând cantitatea), refuza să se transforme într-un copil bătrân, dependent de cei din jurul său.

Împins de dorinţa de a-şi reafirma pofta de viaţă şi de a-şi redescoperi ţara, bătrânelul Steinbeck încalecă rulota botezată Rosinanta (şi nu întâmplător vehiculul poartă numele calului lui Don Quijote, atâta timp cât mulţi din apropiaţii lui Steinbeck priveau cu suspiciune, cu rezerve această călătorie) şi, însoţit de companionul său de nedespărţit, pudelul francez Charley, părăseşte New Yorkul cu intenţia de a ajunge pe Coasta de Vest a Americii. Protagonistul şi felul acestuia de a călători stârnesc de la început zâmbetele cititorului (Steinbeck ne explică în detaliu îngrijorările şi pregătirile pe care le-a făcut înaintea temerarei expediţii: de la încercările de a se descotorosi de numele şi figura sa populară prin păstrarea unei aparenţe de vânător-pescar amator şi până la găsirea unor mijloace prin care să îşi omoare singurătatea şi teama de necunoscut) şi îl fac să anticipeze o seducătoare şi idilică evocare a SUA. Cu toate acestea, în volumul prezent, ochiul literatului Steinbeck este dublat (dacă nu chiar substituit pe alocuri) de ochiul jurnalistului care nu pregetă să recunoască punctual lucrurile care îl impresionează dar şi lucrurile care îl dezamăgesc. În New England (pe Coasta de Est – un fel de Ardeal al Americii), Steinbeck ia contact cu felul domol şi rezervat de a fi al localnicilor, cu muţenia lor matinală  (stau „ca nişte ferigi deasupra cănilor de cafea”), dar şi cu pastorii înfocaţi din Vermont care vorbesc despre iaduri bine echipate şi care îţi amintesc, răcorindu-te, că eşti totuşi un păcătos de prima mână şi nu doar un copilaş răutăcios. Colindând autostrăzile , Steinbeck cunoaşte camionagii şi cultura lor (aceşti „marinari ai şoseleleor” prea puţin aflaţi în contact cu locurile prin care trec) pentru a întâlni apoi vitalitatea Middle Westului, câmpurile şi dealurile fermecătoare ale statului Wisconsin (acolo unde „văzduhul străluceşte ca untul în soare”) şi crestele roşiatice ale statului Montana. Autorul “Fructelor mâniei” poposeşte mai departe în Bad Lands, un teritoriu aparent depresiv şi înfricoşător ziua (un fel de „rod al hârjoanei unui copil diabolic”), dar mult mai prietenos noaptea. Urmează apoi Vestul, Oregon şi California cu pădurile de sequoia înalte, silenţioase şi monumentale ca nişte catedrale, locurile natale, celebrul Monterey, devenit un oraş în plină expansiune şi în sfârşit Sudul Americii, Texas şi Louisiana, teritorii dominate încă de prejudecăţi adânci şi segregare rasială (Texasul beneficiază de un portret aparte, aşa cum veţi vedea).

Steinbeck descoperă de fapt o Americă paradoxală: pe de o parte o Americă lipsită de unitate, fragmentară (până şi exprimarea de pe semnele de circulaţie variază în conţinut şi în ton), cu specificuri locale incomparabile şi ireductibile, pe de altă parte o Americă aflată în plină expansiune economică, în care cultura lipsei de rădăcini îşi trăieşte momentele de glorie de la Est la Vest (Steinbeck remarcă oriunde s-ar duce dorul de ducă al oamenilor, transformat într-un adevărat modus vivendi în forma caselor mobile în jurul cărora se ţese o adevărată poveste), în care consumerismul cunoaşte o ascensiune spectaculoasă în toate statele, în care ignoranţa locuitorilor pare să fie omniprezentă, în care invazia tehnologiei (oraşele sunt împânzite cu locuinţe care au “cununi de antene”, cufundate într-o “ceaţă a progresului”, zonele industriale de peste tot se dovedesc adevărate “ghemuri de viermi”) şi obsesia standardelor sterile, protectoare (exprimată în forma acelor îngrozitoare preparate culinare în celofan, pe care Steinbeck le întâlneşte în călătoria sa) par să fi acaparat întreaga naţiune. Prins între aceste Americi paradoxale, Steinbeck se simte când descurajat, când extaziat. Dar tocmai sinceritatea autorului, sentimentele sale împărtăşite,  imposibilitatea de a întregi un portret coerent de ansamblu, dificultatea de a răspunde fără sigurante baudrillardiene la întrebarea „cum sunt americanii?” fac din  volumul  lui John Steinbeck nu doar o fermecătoare colecţie de impresii de călătorie, ci şi o colectie de nelinişti si intrebari care isi pastreaza inca actualitatea.

CALATORII CU CHARLEY  – John Steinbeck – Editura Rao, 2011

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *