Wikileaks

31/07/2011

Nu mi-e uşor să înţeleg cum câteva din cele mai de impact idei ale ultimelor decenii , aşa cum sunt să zicem (doar) iPhoneul sau Mac-ul de la Apple, facebookul sau iată, wikileaks îşi află geneza în mintea unor indivizi care par să se îndepărteze de imaginea pe care o îmbracă succesul şi performanţa în epoca contemporană. Departe de a fi nişte personaje remarcabile din toate punctele de vedere (de la aspectul fizic şi vestimentar impecabil, o inteligenţă impresionantă dublată de social skills pe măsură şi discurs cuceritor) aşa cum poate ne aşteptăm să fie arhitecţii unor idei capabile să mişte lumea (arhitecţi care sa devină  modele pentru cei din jur, recognoscibile tocmai prin încarnarea acestor deziderate apropiate de perfecţiune), Steve Jobs, Mark Zuckerberg sau Julian Assange ar fi probabil trecuţi cu vederea la orice adunare orăşenească unde nimeni nu i-ar cunoaşte. E ceva ironic la mijloc desigur, în faptul că deşi vremurile noastre militează pentru continua perfecţionare şi aliniere la standardele dinamice şi exigente de comunicare şi de imagine, la standardele psihologiei pozitive şi bunei înţelegeri ca reţete ale succesului, se întâmplă ca oameni  care par să sfideze toate aceste convenţii socotite drept premise ale performanţei să reuşească să înfăptuiască adevărate revoluţii, nişte oameni palizi, dificili şi greu de remarcat, care răstoarnă lumea din faţa unor calculatoare ascunse în vreun birou, cămin sau chiar subsolul unei case. Poate că e vorba de o presupusă, crudă şi veche de când lumea lege a compensaţiei: acolo unde natura a înzestrat cu inteligenţă şi talent din plin, a răpit echilibrul altor trăsături de caracter: sensibilitatea, capacităţile sociale, simţul măsurii. Şi poate că, până la urmă, e de aşteptat ca perspectivele vizionare şi proiectele ambiţioase să se nască şi să se afirme tocmai din zonele neinfluenţate de bruiajul pe care îl aduce pierderea anonimatului: nu ştiu dacă Zuckerberg, Jobs sau Assange ar fi reuşit să îşi lase amprenta atât de profund asupra vieţilor contemporane, dacă ar fi aflat celebritatea înainte să-şi coacă ideile cum trebuie.

Povestea lui Daniel Domscheit Berg, fostul purtător de cuvânt al Wikileaks, numărul doi al celebrei organizaţii până acum ceva vreme, pare să confirme exact această perspectivă: succesul şi puterea schimbă regulile jocului (asta ca să folosim un eufemsim pentru un mesaj subtextual al cărţii: faptul că e vorba de corupţie în toată regula), uneori atat de mult încât par să ajungă (dacă e să dăm crezare celor spuse de Berg) să altereze chiar şi principiile iniţiale  pe care s-a fondat celebra platformă de diseminare a informaţiilor pretins secretizate abuziv. Demersul lui Berg de a spune povestea Wikileaks, după plecarea acestuia din celebra organizaţie ar putea fi interpretat la prima vedere drept o vendettă împotriva lui Julian Assange, un act de răzbunare sau măcar o valorificare a unei oportunităţi de a da lovitura cu un bestseller garantat (motive, aşadar destul de controversate). Pe de altă parte, acelaşi demers al lui Berg pare să urmărească o consecvenţă de atitudine, pe care întemeietorul competitorului Wikileaks (Open Leaks) a căutat să o păstreze, chiar şi după despărţirea de Assange: aceea de a oferi tuturor accesul asupra unor culise ce pot evidenţia interes public. Să nu uităm că misiunea Wikileaks a fost, departe de a ridiculiza noţiunea de secret de stat (ştim că un secret de stat trebuie să rămână secret doar atunci când această clasificare e capabilă să protejeze un interes public), aceea de a desecretiza informaţiile clasificate abuziv, care căutau să camufleze mai degrabă nereguli şi grave abateri de la principiile arborate de corporaţii sau politicieni . Aşadar, într-un context în care Wikileaks şi Julian Assange au devenit nume de notorietate capabile să schimbe felul nostru de a privi lumea, simboluri ale principialităţii de neclintit, Berg a încercat probabil să atragă atenţia asupra faptului că nici chiar o asemenea organizaţie nu rămâne neatinsă, atunci când intră în jocul celor mari, de tentaţiile şi viciile pe care le aduce puterea, mai ales când, în mod ironic (dacă ţinem cont de valorile pentru care luptă Wikileaks), pare să fie guvernată de un personaj cu veleităţi tiranice.

Blestem pentru unii, întrupare a libertăţii de exprimare pentru alţii, povestea Wikileaks începe cu o mână de oameni aparent idealişti care îşi propun să lupte împotriva nedreptăţii camuflate de politicianisme şi aroganţă. Ignoraţi şi ridiculazaţi la început (nici măcar la conferinţa hackerilor, din primul an de existenţă a organizaţiei, lumea nu se înghesuie să îi asculte pe Berg şi Assange) după deconspirarea abuzururilor de la banca elveţiană Julius Bar şi după expunerea Bisericii Scientologice, siteul Wikileaks începe să se afirme tot mai serios. Berg îmbină cronologia ascensiunii celebrei organizaţii cu împărtăşirea propriilor experienţe şi stări de spirit legate de participarea la acest proiect. Asistăm la o evoluţie asimetrică: pe măsură ce impactul siteului ia amploare şi Wikileaks devine un adevărat fenomen (care pregăteşte chiar proiectul unei platforme mediatice libere în Islanda şi devine un luptător puternic în lupta împotriva cenzurii), relaţia dintre Berg şi Assange se degradează. Dincolo de istoria Wikileaks (interesantă, fără îndoială), ceea ce este cu adevărat inedit (şi desigur, cât se poate de controversat) este portretul dezvăluit în timp, de acţiunile şi reacţiile lui Julian Assange: o capacitate de concentrare şi de muncă extraordinare, o intuiţie remarcabilă şi o determinare de invidiat sunt dublate însă, tot mai accentuat şi mai deranjant  de o autentică paranoia (senzaţia de a fi urmărit), un ego de dimensiuni astronomice, o încăpăţânare şi o atitudine de superioritate care nu vor face decât să tensioneze relaţiile în echipă. Julian Assange pare să se supună şi el acelei legi a compensaţiei: un individ atât de înzestrat cu putere de muncă, hotărâre şi talent care ajunge să devină insuportabil pentru o parte din apropiaţii săi tocmai datorită insuficientei exersări ale celorlalte trăsături sociale. Portretul lui Assange, văzut de Berg este acela al unui personaj tragic in cele din urma: un vizionar de cursă lungă capabil să te ia prin surprindere, capabil să repună într-o discuţie globală ideea secretizării ca instrument de perpetuare al abuzului autorităţii dar care se dovedeste prea orb să vadă că a căzut pradă exact atitudinii împotriva căreia luptă.

WIKILEAKS – MARTURISIRILE PURTATORULUI DE CUVANT AL CELUI MAI PERICULOS WEBSITE DIN LUME -Daniel Domscheit-Berg – Editura Pandora M, 2011

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *