Acum câţiva ani, am citit Casa de la Riverton, prima carte publicată în limba română de Editura Humanitas, în colecţia Raftul Denisei semnată de prozatoarea australiană Kate Morton. A fost un volum care recunosc că m-a surprins plăcut: un roman construit în jurul unui mister de familie care reuşea să te ţină cu sufletul la gură, fără pârghii senzaţionale exagerate, desfăşurat pe două planuri temporale şi spaţiale, a cărui scenă era ocupată în majoritate de personaje feminine capabile să eclipseze lejer orice protagonist masculin. Ritmul susţinut, intriga provocatoare, tehnica de alternare a punctelor de vedere narative, culoarea locală, accentele gotice ale poveştii s-au dovedit cu siguranţă atuuri în trezirea şi susţinerea interesului pentru lectură.
În Grădina uitată (deja un bestseller pe piaţa de carte internaţională , un roman care a fost aşteptat cu interes şi în România) Kate Morton reuşeşte să preia toate caracteristicile care i-au făcut primul roman atât de popular şi să le dea însă o cu totul altă proporţie. De data aceasta avem de a face cu o împletitură narativă şi mai complexă, în care se încurcă nu mai puţin de trei poveşti, aflate la distanţă de câteva decenii una de celalălalta care gravitează însă în jurul construcţiei unui mister comun. Misterul se asamblează lent şi complicat şi nu se dezleagă până la ultima pagină a cărţii (iar cartea are în jur de 500 de pagini). Coordonatele intrigii circumscriu atmosfera gotică a romanului: secrete, trecut, tragedii de impact asupra unor generaţii, dar fara a fi excluse rezolvarile optimiste. Ca şi în Casa de la Riverton, protagoniştii din Grădina uitată par să facă parte din acea categorie a oamenilor lipsiţi de darul de a se concentra doar pe viitor, impovarati in schimb, de tentaţia privirii inapoi. În romanul lui Kate Morton, reconcilierea trecutului cu prezentul, descoperirea originilor nu par să ţină doar de o curiozitate cu mize minore pentru protagonişti, ci acestea devin nucleele dramatice ale poveştii, devin adevarate misiuni cu rol fundamental în construirea identităţii, în dobândirea eliberării şi siguranţei de sine în prezent.
Aşa cum spuneam, povestea este cât se poate de arborizată şi de întortocheată, fiecare din cele trei mari ramuri narative are în centru trei protagoniste: prima –Nell O’Connor, o fetiţă abandonată pe un vas cu destinaţia Australia, la începutul secolului XX, care, ajunsă la vârsta maturităţii află de la familia ei adoptivă despre trecutul său enigmatic şi purcede la cercetarea propriilor origini, în anii 70, având drept indicii doar obiectele din geamantanul alb cu care a ajuns în Australia: o carte de poveşti semnată de o autoare cvasinecunoscută şi alte câteva mărunţişuri. A doua protagonistă este Cassandra, nepoata lui Nell, cea care, după moartea bunicii ei in 2005, primeşte, fără explicaţii, drept moştenire o casă în Anglia – călătoria de revendicare a moştenirii va fi de fapt şi o călătorie de descoperire a unei istorii de familie zbuciumate, în care spiritul detectivist va face casă bună cu deciziile de schimbare existenţială profundă. În sfârşit a treia protagonistă şi de fapt obiectul cercetării urmaşelor este Eliza Makepeace, misterioasa autoare de poveşti , al cărei destin se leagă de familia aristocratică Mountarchet, rezidentă a conacului de pe moşia Cornwall. Toate aceste destine se vor întâlni, simbolic sau nu, în grădina misterioasă din faţa conacului (şi nu întâmplător, aşa cum veţi remarca, în fond romanul se inspiră puternic şi din clasica poveste pentru copii Grădina Secretă – acolo unde o grădină este un simbol dublu al regenerării şi al distrugerii unei familii). Să dezvălui mai mult ar însemna să ştirbesc din farmecul poveştii, să deşir o împletitură pregătită iscusit şi minuţios de Kate Morton.
Vă va lua puţin timp să vă acomodaţi cu tehnica propusă de autoarea australiană, aceea a decupajelor continue şi imprevizibile, a ruperilor de ritm şi a alternanţelor perspectivelor narative năucitoare şi imprevizibile, a puzderiei de personaje (fiecare legat de ramura narativă aferentă) care vă vor asalta (ar fi preferabil să aveţi chiar o foaie şi o hârtie la îndemână, cu ajutorul cărora să schiţaţi arhitectura genealogică atunci când vă veţi simţi copleşit). Cu toate acestea, odată ce veţi depăşi aceste dificultăţi de la debutul lecturii (tocmai întinderea romanului va roda familiaritatea pe care va trebui să o exersaţi cu istoria de familie), vă veţi putea lăsa sedus de misterul construit din mers (veţi avea parte şi de un popas dickensian şi chiar de câteva poveşti semnate Eliza Makepace în care se vor deghiza rezolvările unor enigme).
Dincolo de construcţia epică impresionantă, romanul lui Kate Morton probabil că este interesant tocmai pentru că reuşeşte să impună un gen literar aparte: mistery-ul feminin. Pe de o parte, galeria de personaje este aproape în întregime feminină (figurile masculine sunt fie episodice, fie atât de schematice încât par nişte accesorii de decor). Pe de altă parte, motorul intrigii, departe de a fi vreo conspiraţie, vreo forţă ocultă, departe de a avea implicaţii politice, departe de a privi viitorul omenirii, este legat doar de originea şi raporturile dintr-o familie întinse pe mai multe generaţii. Încercaţi dezlegarea unei enigme cu mize cu adevărat sofisticate: o dezlegare de care nu atârnă soarta planetei, nici măcar viaţa unor personaje, ci doar propriul lor confort psihic şi spiritual.
GRADINA UITATA – Kate Morton – Editura Humanitas, 2011
Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.
