Saptamana…folkului

09/08/2011

“As vrea sa fac un gen de muzica care sa combine poezia , creatii proprii sau versuri deja publicate, cu un sunet minimalist de chitara acustica”. Asa a sunat probabil discursul cu care pionieri ai muzicii folk precum Joan Baez sau Woody Guthrie au incercat sa-si vanda muzica caselor de discuri. Ceea ce stim clar , din memoriile acestora, este ca mai marii caselor de productii , auzind ideea tinerilor muzicieni si ascultand mostre din muzica acestora, au dat verdictul clar si raspicat: “Asa ceva nu o sa prinda niciodata la public!”. Ca de obicei respingerea noilor forme de muzica s-a dovedit a fi neinspirata…prin forte proprii artisti anilor ’60 au cucerit lumea cu muzica lor dand folkului forma finita pe care o pastreaza pana in zilele noastre. Muzica folk reprezinta tot ce poate fi mai frumos si mai sensibil in aceasta viata si este poate raspunsul la intrebarea: de ce iubim muzica? Simplitatea ei este sublima iar , desi se bazeaza mai mult pe frumusetea versurilor decat pe o orchestratie bogata, cu ocazia fiecarei ascultari cantecele folk ne dezvaluie ceva nou, ceva trecut cu auzul la auditia precedenta. Ce poate fi mai placut decat sa stai tolanit in locul tau preferat dupa o zi grea si sa fredonezi aproape in soapta “Blowin’ in the Wind” sau “Diamonds and Ice” in timp ce o chitara subtila iti tine ritmul asigurandu-te ca ai facut alegerea corecta?

Contrar a ceea ce se crede folkul a fost initial gandit ca o muzica de protest ce imbraca forma unei poezii. Ideea din spatele acestei combinatii a fost ca instrumentatia sa fie cat mai minimalista si cat mai discreta astfel incat atentia sa fie indreptata exclusiv catre versurile melodiilor ale caror cuvinte sa se auda cat mai clar asa incat mesajul sa fie perceput de absolut toata lumea. Mergand pe aceasta formula Bob Dylan a avut lumea la picioare dupa doar cateva piese dand voce milioanelor de tineri americani , si nu numai, care se saturasera de ipocrizie si de muzicienii ce cantau despre dragoste si buna stare cand realitatea era cu totul alta. De ce sa canti “All you need is love” cand versuri dure , spuse totusi pe un ton mai degraba mahnit decat agresiv, precum “how does it feel/to be without a home/like a complete unknown” portretizau mult mai bine starea sociala precara a acelor vremuri; nu puteai sa mai urmezi liniile trasate de altii pretinzand ca totul este asa cum ar trebui sa fie cand Bob Dylan , stiind parca ce este in sufletul tau de tanar naiv, iti spunea , prin intermediul pieselor sale, “cause the times they are a changin” sau “you don’t need the weather man to know which way the wind blows”. Muzica lui Dylan a fost descrisa ca o estetica a uratului in lumea notelor si sunetelor iar folkistii ii sunt datori si recunoscatori marelui artist pentru tot ce a facut pentru ca acest curent sa-si depaseasca conditia de miscare si sa ajunga un stil consacrat si respectat. Totusi folkul in zilele noastre nu este asociat cu cuvantul protest ci mai degraba cu cuvinte precum dragoste, nostalgie sau sensibilitate iar acest lucru in se datoreaza in mare parte lui Leonard Cohen. Marele Leonard Cohen a aparut cu cativa ani mai tarziu decat Bob Dylan si a ales sa mearga pe formula creata doar pana la un punct: a pastrat instrumentatia discreta si intonatia neobisnuita insa a optat pentru niste versuri ce explorau natura dragostei, sexualitatea umana si contopirea gandurilor cu actiunea transmitand un mesaj mai degraba ambiguu decat unul direct si la obiect. Ceea ce a urmat dupa cei doi este deja istorie…multe nume mari ale genului au aparut de la sfarsitul anilor ’60 pana in zilele noastre insa toti platesc tribut celor doua suflete zbuciumate ale folkului. Cele doua tendinte din muzica folk sunt cat se poate de clare, muzicienii acestui gen de nisa optand fie pentru forma protestatara a lui Bob Dylan fie pentru cea dulcea-amaruie lansata de Leonard Cohen.

In tara noastra fenomenul folk a prins foarte bine mai ales ca el s-a mulat perfect vremurilor pe care Romania le traia atunci cand el a aparut pe scena muzicala. Evadarea in poezie si cunoastere parea solutia ideala pentru a face fata greutatilor impuse de regimul comunist. Un merit neindoelnic in cultivarea spiritului folk in inimile romanilor l-a avut poetul Adrian Paunescu si al sau Cenaclu Flacara. Celebrul fenomen cultural a adus , ani la rand, bucuria in sufletele milioanelor de romani ce mai traiau inca cu speranta unor vremuri mai bune si a facut acest lucru prin vocile unor cantautori extraordinari pe care Paunescu i-a descoperit si promovat intens. Valori ale muzicii romanesti precum Mircea Vintila, Victor Socaciu, Stefan Hrusca, Vasile Seicaru, Nicu Alifantis, Florin Sasarman, Maria Gheorghiu, Tatiana Stepa si multi altii au prins glas datorita marelui poet si acum publicul romanesc nu poate concepe muzica fara ei. Ce vremuri fabuloase au trait oamenii ce au avut sansa sa vada toti acesti artisti pe aceasi scena si sa cante alaturi de ei melodii de-acum celebre precum “Vara promisa” , “Aruncarea in valuri” sau “Pamantul deocamdata”. Un alt lucru extraordinar pe care l-a facut folkul romanesc a fost promovarea poeziei de calitate. Spre deosebire de folkisti americani romanii au folosit versurile unor poeti celebri sau mai putin celebri indemnand astfel tineretul sa mai puna mana pe un volum de versuri…multe poezii sunt acum cunoscute unei tari intregi datorita cantecelor ce le-au facut cinste. Unii au optat pentru poeti consacrati ai tarii noastre , Nicu Alifantis avand multe cantece pe versuri de Nichita Stanescu (“Emotie de toamna”, “Ploaie in luna lui marte”) sau George Bacovia (“Rar”, “Decembre”), altii au preferat sa promoveze poeti contemporani cel putin la fel de valorosi precum clasicii , scriitori precum George Tarnea sau Dan Verona avand foarte multe lucrari puse pe muzica de Stefan Hrusca respectiv Mircea Baniciu. Pe langa grupul Flacara un alt nume care a facut valuri in muzica romaneasca a fost Mircea Baniciu; lasat in urma de catre colegii sai din legendara trupa Phoenix “Tetea” s-a imbarcat intr-o cariera solo de mare succes cantand folk de cea mai inalta calitate de mai bine de 30 de ani. Un alt artist remarcabil al genului este Alexandru Andries , acesta este printre putinii folkisti romani care indeplinesc si rolul de textier avand un stil satirico-umoristic inconfundabil si ridicand sala in picioare la fiecare reprezentatie. Dar poate cel mai mare rol , dupa Adrian Paunescu, in promovarea folkului si a culturii romanesti in general l-a avut Florian Pittis. “Motul” Pittis este responsabil pentru infiintarea absolut spontana a uneia dintre cele mai indragite trupe din Romania , Pasarea Colibri (formata din Mircea Baniciu, Mircea Vintila si bineinteles Florian Pittis). Regretatul artist a dus iubirea sa pentru poezie si interpretare pe toate scenele tarii atragand tineretul catre cultura si creand adeverate legende in jurul personalitatii sale absolut sarmante.

O chitara si cateva cuvinte…de-atat au avut nevoie artistii muzicii folk pentru a ne cucerii definitiv. Flacara aprinsa in sufletele noastre de catre aceasta combinatie irezistibila nu va mai putea fi stinsa niciodata odata ce scanteia a fost provocata. Muzica folk este un drog frumos care odata ce te-a cucerit ii ramai rob pe veci.

In perioada 8 – 14 august 2011, va asteptam la Libraria St.O.Iosif din Brasov pentru a-i (re)descoperi pe artistii muzicii folk, in cadrul campaniei Saptamana, muzica si muzichia. Toate Cdurile folkistilor vor beneficia de 10% reducere intreaga saptamana.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *