Civilizatia – Vestul si restul

14/08/2011

De când lumea contemporană şi-a asumat acel prefix post (atotprezent în construcţii precum “postcolonialism” sau “postmodernism”) care marchează în fapt o schimbare a unei paradigme de gândire cultivate timp de aproape 300 de ani, demersurile cercetărilor din toate domeniile (cu precădere cei din ştiinţele umaniste) au început să se reorienteze de la ierarhizări, reducţii, comparaţii care porneau şi se întorceau la punctul de referinţă al culturii occidentale, către o înţelegere şi o interpretare cât mai eliberata de angajamente valorice ce şi-au pierdut demult legitimitatea. Astăzi, când pretenţiile absolutiste s-au dizolvat, când distincţia dintre culturile majore şi cele minore a fost demascată drept o strategie de a conserva ideologic o hegemonie a unui spaţiu geografic şi cultural, pare de la sine înţeles că orice discurs europocentrist miroase de departe a devianţă intelectuală, a formă retrogradă de a reînscăuna perspective inguste, a aroganţă şi aşa mai departe. Niall Ferguson este însă un absolvent de Oxford, un elev al lui Robert Colingwood (un mare filosof al istoriei din secolul XX), un cercetător de la care cu greu te-ai aştepta să poată fi incriminat de acuzaţiile de care vorbeam.

Cu toate acestea, istoricul englez îşi intitulează volumul Vestul şi Restul, asumând aparent, încă din titlu superioritatea Europei faţă de întreaga lume. Nu este vorba de o prejudecată goală, de un partizanat nejustificat, căci în opinia lui Ferguson, încercările de a  investiga istoria ultimilor 500 de ani conduc, aproape inevitabil, către încercarea de a explica fenomenul dominaţiei vestului asupra lumii. Căci acesta este, în viziunea specialistului englez, cea mai provocatoare enigmă pentru un istoric, aceea de a răspunde la următoarea întrebare: cum au reuşit, începând cu secolul al XIV-lea, câteva state dintr-un colţişor al unui continent minuscul să domine imperii mult mai populate, mai puternice şi mai dezvoltate tehnologic? E o întrebare cu deschidere inclusiv către viitor: căci dacă a existat vreodată un avantaj occidental, răspunsul la întrebarea cardinală a lui Ferguson pregăteşte o cântărire a prezentului şi mai ales a viitorului puterii occidentale (sau a celor care o vor succeda).

Desigur, întrebarea nu e nouă şi a primit deja nenumărate răspunsuri, în ultima jumătate de mileniu – fie că s-a vorbit de întâmplare, de geopolitică, de ştiinţă, de instituţii sau chiar de blamatul imperialism occidental (înfierat în prima jumătate a secolului de comunism şi, mai târziu, de postcolonialism) acestea nu par să epuizeze şi nici să explice satisfăcător problematica. În fond, aşa cum remarcă şi Ferguson, au existat în istorie o mulţime de imperii pe toate continentele care ar fi putut emite oricând pretenţii de expansiune (şi ar fi avut posibilităţi să le susţină) şi totuşi aceste imperii au dispărut, fără a avea vreun impact durabil asupra evoluţiei popoarelor de pe glob. Explicaţia nuanţată şi interesantă a lui Ferguson leagă ascensiunea occidentului şi a influenţei sale de şase elemente: competiţia existentă între statele europene (care a dat naştere impulsului de expansiune teritorială), revoluţia ştiinţifică, organizarea politică bazată pe domnia legii şi guvernarea reprezentativă (la rândul lor bazate pe respectarea proprietăţii), medicina modernă (care a condus la creşterea speranţei de viaţă şi a permis supravieţuirea coloniştilor în teritoriile îndepărtate), societatea de consum (specifică la început civilizaţiei occidentale – singura capabilă să suţină tehnologic producţia în masă şi singura în care s-a cultivat cererea de bunuri de larg consum) şi o etică a muncii (derivând la început din etica religioasă, conform tezei webberiene – care a permis acumularea susţinută de capital). Cele sase elemente sunt tratate pe larg, in capitole separate din volumul lui Ferguson, autorul demonstrând cum, în mod ironic, tocmai dezavantajele aparente ale europenilor: permanentul conflict, fragmentarea teritorială şi lipsa de unitate au reprezentat de fapt premisele pentru atingerea dominatiei mondiale, stimuland permanent inovatia si expansiunea.

Ferguson examinează cum, tocmai prin faptul că au pierdut cursa înstăpânirii acestor şase avantaje (deşi au avut şansa lor la un moment dat: China a avut momentul ei de expansiune maritimă, Imperiul Otoman a beneficiat de descoperiri ştiinţifice similare europenilor etc) marile imperii ale lumii nu au reuşit să atingă performanţele occidentale. De fapt, istoricul englez nu se mărgineşte doar la a explica ascensiunea supremaţiei vestice ci examinează şi felul particular în care aceasta s-a materializat pe diferite continente (în fond, există diferenţe profunde între coloniile europene din Africa, Asia, America de Nord şi America de Sud). Miza discuţiei pe care o propune Ferguson este una de actualitate: teza sa este aceea că, departe de a avea un ciclu lent (care să includă o ascensiune, o perioadă de vârf şi o decădere), civilizaţiile sunt sisteme complexe care se pot prăbuşi brusc (aşa cum s-a întâmplat cu Imperiul Roman, cu dinastia Ming, cu Imperiile Japoniei, Marii Britanii postbelice), atunci când nu mai reuşesc să îşi valorifice avantajele. În aceste condiţii, destinul Occidentului stă sub semnul întrebării, atâta timp cât asistăm la o situaţie fără precedent în istorie: asiaticii par să îşi ia revanşa în cursa dominaţiei mondiale, adoptând tocmai modelul occidental bazat pe economie de consum şi tehnologie de vârf (şi chiar pe o etică a muncii cu fond protestant). Pentru prima oară in ultimii 500 de ani, occidentalii sunt ameninţaţi să fie înfrânţi cu propriile lor arme.

CIVILIZAŢIA – VESTUL ŞI RESTUL  – Niall Ferguson – Editura Polirom, 2011

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *