Saptamana…muzicii usoare romanesti

16/08/2011

Orice rocker detine in colectia sa de albume muzicale , pe langa prezente obligatorii cum ar fii Queen sau Metallica, si nume autohtone precum Phoenix sau Cargo; orice iubitor de muzica pop are cu siguranta in playlistul sau , alaturi de Abba si Boney M, cateva din numele sonore ale muzicii romanesti , ca de exemplu Angela Similea sau Aurelian Andreescu. Indiferent cat de departe am ajuns cu cultivarea gusturilor muzicale nu putem nega ca suntem romani si ca muzica in limba autohtona suna intotdeauna cel putin reconfortant. Am avut si avem valori muzicale care daca ar fi avut sansa sa fie vorbitori de o limba cu circulatie internationala ar fi ajuns probabil sa paseasca alaturi de uriasii universului sunetelor si notelor.

Muzica usoara romaneasca a facut ochi in perioada interbelica cand folclorul traditional si muzica lautareasca a inceput sa capete un contur mai degraba de salon decat de petrecere campeneasca. Prin munca de  pionierat infaptuita de lautari precum Cristian Vasile sau Jean Moscopol cantecele interbelice s-au transformat in romante promovate intens de Ioana Radu si Ileana Sararoiu. In scurt timp muzica usoara s-a nascut si in tara noastra incepand sa dea nume din ce in ce mai multe si din ce in ce mai sonore publicului dornic sa auda cantece in limba lor despre ei, despre locurile pe care le cunosc, despre stereotipii de persoane pe care era foarte probabil sa le intalneasca la ceaiuri sau in plimbari duminicale, despre evenimente autohtone si multe altele. Ceea ce gasim atat de atragator , chiar si in zilele noastre, in cantecele Mirabelei Dauer sau ale lui Dan Spataru este ca vorbesc despre sentimente universale si totusi familiare mai mult noua romanilor decat altora. Artistii canta din tot sufletul despre iubiri ce se pot infiripa numai intr-o mahala bucuresteana, despre doruri ce pot fi purtate numai de catre flacai si fetiscane, despre lucruri pe care le poti intelegi doar daca ai trait in cadrul respectiv si cunosti dedesubturile societatii…de aceea putem fredona oricand “Gioconda se marita”, “Te-astept sa vii” sau “Drumurile noastre toate”  stiind ca sunt cantecele noastre, ca nicaieri altundeva pe acest mapamond nu vei mai gasi altele ca ele. Din pacate cei ce le inteleg cel mai bine sunt cei care , fortati de vremurile pe care le traim, au parasit meleagurile noastre in speranta unei vieti mai bune si acum isi amintesc cu drag de fotoliu din odaie sau de noaptea albastra si nu concep seara fara Margareta Paslaru sau Gabriel Dorobantu.

Din pacate , sau  poate din fericire asa cum vom constata, regimul politic a avut un impact foarte mare asupra muzicii si directia pe care ea a luat-o. Pe la inceputul anilor ’70 s-a decretat ca toate piesele sa fie de inspiratie folclorica sau macar sa contina pasaje de muzica traditionala pentru a mentine viu “spiritul romanesc”. Un alt amendament al acestui adevarat manifest muzical stipula ca radioul si televiziunea sa difuzeze numai muzica romaneasca iar orice piesa ce vine de afara ,daca va fi sa fie ascultata de publicul autohton, trebuie tradusa. Acest lucru a avut si cateva parti bune , artisti precum Gil Dobrica sau Aura Urziceanu aducand mai aproape de romani piese inaccesibile de country si jazz ale unor interpreti cu renume (Ray Charles, John Denver, Elvis Presley etc), dar in mare parte a stricat cursul frumos pe care muzica romaneasca il urma sufocand multe trupe precum Mondial sau Rosu si Negru si taindu-le elanul multor artisti care incercau sa dezvolte un sunet urban si sa se indeparteze cat mai multe de originea folclorica a melodiilor. Unii s-au adaptat compunand variatii dragute pe marginea unor cantece traditionale nemuritoare dar multi s-au multumit doar sa traduca piesa renumite de afara abtinandu-se de la creatii proprii care, pana in acel moment, pareau foarte promitatoare. Insa nimeni nu a intors mai bine aceasta situatie impotriva dictatului propagandei de pe vremea aceea, indemnand poporul la demnitate decat legendarii Phoenix.

Este imposibil sa vorbim despre muzica romaneasca fara a face o scurta istorie a celei mai prolifice, mai iubite si mai fascinante formatii din tara noastra. Personal sunt indragostit pana peste cap de Phoenix si ca mine sunt foarte multi, atat romani cat si straini; toti fiind fermecati din prima de vocea lui Baniciu si chitara lui Covaci. Formatia Phoenix a luat nastere la Timisoara in 1962 sub numele de “Sfintii” printre fondatori numarandu-se Nicu Covaci (singurul membru constant al trupei) la chitara, Moni Bordeianu la voce si Bela Kamocsa la bass. In scurt timp formatia si-a schimbat numele in Phoenix si s-au facut cunoscuti pe scena studenteasca locala prin coveruri dupa piese Beatles. De fapt formatia britanica avea sa ii influenteze foarte mult pe studentii din Timisoara aceastia numind intervalul 1962-1970 , ani in care s-au remarcat cu cantece precum “Vremuri” sau “Canarul”, perioada beat. La sfarsitul deceniului Moni Bordeianu emigreaza in America iar Bela Kamocsa paraseste trupa, ei sunt inlocuiti de Mircea Baniciu la voce si Ioji Kappl la bass. Insa in 1970 phoenicsii nu au mai fost lasati sa faca muzica pe care doreau sa o faca din cauza decretului mentionat mai devreme si atunci Nicu Covaci a gasit o solutie geniala ce avea sa-i propulseze pe locul I in inimile tuturor romanilor iubitori de muzica buna. Prin ambitia si indarjirea care il caracterizeaza Nicu Covaci arunca manusa de razboi autoritatilor declarand sus si tare “Vreti folclor? Va dau eu folclor!”. Alaturi de Ioji Kappl incep o documentare amanuntita a folclorului autentic romanesc si a traditiilor si datinelor strabune inca din perioada precrestina. Ceea ce a urmat este istorie: trei albume senzationale , unul mai aparte si mai plin de simbolistica decat celalalt, concerte ce atrageau mii de oameni si multa ura din partea conducerii din ce in ce mai constienta de popularitatea banatenilor. Astfel “Cei ce ne-au dat nume” este primul album concept din Romania , el reprezentand cursul unui om in viata (nasterea, viata, nunta si moartea), “Mugur de Fluier” musteste de povesti de demult si muzica captivanta iar “Cantafabule”, primul dublu album romanesc, este o colectie fascinanta de mituri si legende precrestine romanesti debordand de energie transmisa prin personajele-animale fabuloase prezente pe disc. In 1977 din cauza regimului politic intolerant, membrii formatiei , cu exceptia lui Mircea Baniciu, fug in Germania ascunsi in cutii de instrumente si nu se vor intoarce decat in 1990. In Germania incearca sa puna pe picioare o trupa numindu-se Transylvania Phoenix in timp ce , in tara noastra, Mircea Baniciu porneste intr-o cariera de succes in muzica folk. Pana in zilele noastre Phoenix-ul traieste si continua sa ne bucure sufletele cu muzica buna aratandu-ne ca inca se poate…desigur au existat certuri, neintelegeri, conflicte dar acestea reprezinta aspecte irelevante si palesc atunci cand difuzoarele canta “Muzica si muzichia”, “Sirena” sau “Balada lui Negru Voda”.

Dupa 1989 multi artisti romani si-au gasit sau regasit vocea si alaturi de veterani precum Holograf sau Iris au inceput sa apara si generatii de muzicieni (Directia 5, Florin Chilian, Horia Brenciu, Andra etc)  pentru care libertatea de exprimare nu este un lux si care ne arata ca muzica atunci cand este facuta bine poate schimba vieti.

De la “Zaraza” la “Locul Potrivit”, de la “Vasiliscul si Aspida” la “Antimiorita”, repertoriul romanesc se imbogateste pe zi ce trece iar noi luam parte la aceasta imbogatire asistand la o istorie viguroasa a muzicii autohtone, o istorie ce nu se va sfarsi niciodata.

In perioada 15 – 21 august 2011, va asteptam la Libraria St.O.Iosif din Brasov pentru a-i (re)descoperi pe artistii muzicii usoare romanesti, in cadrul campaniei Saptamana, muzica si muzichia. Toate Cdurile romanesti de muzica usoara vor beneficia de 10% reducere intreaga saptamana.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *