Libertate

18/08/2011

În vremurile în care creştinismul reprezenta ideologia dar şi autoritatea care domina Europa, oamenii păreau să trăiască mai neproblematic măcar în ceea ce priveşte orizontul moral şi axiologic (excludem evident, înapoierea tehnologică care făcea supravieţuirea dificilă). Altfel spus, oamenii ştiau cum trebuie să trăiască, atât pe plan personal, cât şi laolaltă cu ceilalţi. Societatea în ansamblul ei era construită pe modelul familial (toţi membrii ei erau înfrăţiţi universal de iubire şi de raportarea la divinitate)  exista o morală unitară (fără distincţia public-privat). Misiunea existenţială a fiecărui om, indiferent de provenienţa sa socială era aceea de a căuta mântuirea printr-un comportament cât mai apropiat de preceptele creştine.  Mai ales după revoluţia iluministă, după realizarea separării laicului de ecleziastic, mai ales după ce chestiunea religioasă a devenit o problemă de opţiune privată, după ce individul contemplativ şi suspus a devenit un individ activ, generator de scopuri autonome, oamenii şi-au dinamitat siguranţele şi certitudinile, deschizând problematica găsirii unor noi standarde morale şi politice de viaţă. Ce anume ar trebui să fie important pentru toţi? Cât de mult trebuie să ne pese de ceilalţi? Cum putem compatibiliza libertăţile individuale ale fiecăruia? Iată doar câteva din întrebările care i-au preocupat pe gânditori de 200 de ani încoace. Ce legătură au toate acestea cu romanul lui Jonathan Franzen? Una mare de tot, atâta timp cât mult aşteptatul roman al autorului american aduce în prim plan, prin mijloace literare, orizontul controversat al unei întrebări inca buclucase, chiar si după atâta timp: cum trebuie să-mi trăiesc viaţa, atunci când am posibilitatea să aleg? Urmărind destinele întortocheate ale câtorva personaje, Franzen recompune efortul uman general, permanent şi cât se poate de actual de a găsi un răspuns la această interogaţie, care se dovedeşte de fapt interogaţia cardinală a oricărei existenţe contemporane.

În peste 600 de pagini, Franzen examinează viaţa familei americane Burglund, o familie aparent destul de tipica (atât în privinţa componenţei cât şi în privinţa gradului de satisfacţie) : soţia, Patty, pare genul de sotie daruita trup si suflet – “albinuţă generoasă”, “alergică la politică”, dedicată în totalitate căsniciei şi problemelor domestice, gata oricând să pregătească prăjiturele la cuptor pentru musafiri. Walter, soţul pare genul de american bun, blând şi muncitor, devotat familiei iar copiii Jessica şi Joey, se anunţă a fi promiţători. Tabloul perfecţiunii americane este însă fisurat în multe locuri şi e pe punctul să se facă scrum. Ajuns la vârsta pubertăţii, Joey se răzvrăteşte şi fuge de acasă ( însă doar până la vecini care sunt bucuroşi să-l găzduiască pe termen nelimitat) iar Walter şi Patty părăsesc brusc mica locuinţă din Minnesotta, pentru a pleca la Washington acolo unde îi aşteaptă o explozie nucleară a propriei lor căsnicii.

Pentru a înţelege resorturile dezastrului domestic, Franzen explorează în detaliu biografia fiecărui personaj. Patty provine dintr-o familie înstărită şi implicată politic, în care se simte neglijată, deşi e singura care pare să îşi probeze competenţele într-un domeniu –cel sportiv- (spre deosebire de surorile ei care sunt doar talente promitatoare). Walter vine dintr-un cu totul alt mediu: o familie săracă şi disfuncţională, cu un tată alcoolic, care îl obligă de mic să-şi asume responsabilităţi şi o maturitate precoce. Walter şi Patty se întâlnesc la facultate: el, un tânăr studios cu iniţiative politice şi ecologiste, ea o sportivă de performanţă destul de dezinteresată de contactele umane. Între cei doi se află Richard, prietenul lui Walter, chitaristul egocentrist al cărui handicap este tocmai capacitatea de a fermeca mult prea repede orice fată, fapt care îi răpeşte posibilitatea de a dezvolta o relaţie durabilă. Fermecată de Richard care nu îi dă prea multă importanţă şi asaltată de atenţia lui Walter, Patty se căsătoreşte în cele din urmă cu Walter. Pe măsură ce va trece timpul, Richard va apărea constant în viaţa cuplului Burglund, aducând cu sine propriile drame şi insatisfacţii, fapt care va tulbura căsnicia, ca să nu mai punem la socoteală faptul că Joey, băiatul cuplului Burglund va avea o personalitate care va aminti permament de felul de a fi al chitaristului (încrezător în sine, cool fără efort). Provocaţi mereu să-şi reevalueze deciziile de viaţă, aspiraţiile, relaţiile cu cei din jur, tentaţi continuu să facă alegeri care să le dea peste cap existenţa, singura speranţă a personajelor lui Franzen va rămâne acceptarea şi iertarea, un exerciţiu de generozitate care îşi face loc cu greu într-un peisaj dominat de trădări, schimbare, obsesii politice, ecologice, depresii şi afaceri dubioase.

Combustibilul dramei personajelor lui Franzen pare să fie o combinaţie răspândită şi, din păcate, greu epuizabilă în statele democratice: pe de o parte vorbim de incapacitatea de a accepta inegalităţile dintre oameni (imposibilitatea de a recunoaşte senin talentele cu care sunt înzestraţi anumiţi semeni), pe de altă parte e vorba de caracterul competitiv pe care îl capătă viaţa protagoniştilor – succesele profesionale şi personale par să fie mijloace de a demonstra cuiva ceva şi desigur, nu în ultimul rând, e vorba de tentaţia permanentă şi infernală a alegerii, căreia protagoniştii îi cedează adesea în momentele în care sunt cei mai vulnerabili şi dezechilibraţi, ca un soi de răzbunare pe dezamăgirile suferite anterior. Walter nu poate să accepte farmecul lui Richard la fel cum Richard nu poate să accepte stăruinţa şi perseverenţa colegului său, fapt care îi va plasa constant pe cei doi, chiar şi peste ani de zile, într-o competiţie mai mult sau mai puţin subtilă în care înfrângerile şi victoriile nu vor face altceva decât să le erodeze prietenia. Patty pare să îl aleagă pe Walter, pentru a demonstra familiei sale că e capabilă să ia decizii şi să aibă relaţii exemplare cu cei apropiaţi, dar în acelaşi timp va fi constant tentată şi bântuită de tensiunea şi plăcerea pe care i-o provoacă compania lui Richard. Cazul lui Joey, care nu scapă nici el de acest drog de care vorbeam, merită însă să  îl  descoperiţi singuri.

Dacă ar fi fost pe o scenă şi ar fi jucat într-o piesă, protagoniştii lui Franzen ar fi putut fi calificaţi lejer drept nişte artişti (tragicomici) ai ratării… din păcate, ei par să îşi trăiască viaţa, o viaţă zguduitor de convingătoare şi cu suficientă putere de generalizare.

Nu am citit Corecţii şi, prin urmare nu am termen de comparaţie în ceea ce priveşte Libertate. Da, şi acest roman pare a fi tot o deconstrucţie a portretului familiei şi fericirii conjugale contemporane, da, şi acest roman pătrunde în intimitatea domestică plină de crăpături. Nu ştiu însă cât de acută este, în Corecţii, întrebarea de la care am pornit. Personajele lui Franzen din ultima sa creaţie se află într-o cursă epuizantă de a rezolva  interogaţia: cum să-mi trăiesc viaţa, când am posibilitatea să aleg? Romanul de faţă reprezintă de fapt o sumă de posibile răspunsuri la aceasta intrebare, oferite de oameni obişnuiţi de-a lungul catorva decade  de existenţă – nu doar conţinutul acestor răspunsuri este relevant, cât mai ales forma lor, faptul că sunt  succesive, contradictorii, provizorii, repetitive. Tocmai această sumă acumulată în timp, cu toate particularităţile ei formale sau de conţinut (care justifică în fond şi dimensiunile romanului) reprezintă până la urmă obiectivarea dramei noastre contemporane, a tuturor, o amintire amară şi neliniştitoare a faptului că sentinţa condamnării la liberate este într-adevăr o sentinţă pe viaţă.

 LIBERTATE – Jonathan Franzen – Editura Polirom, 2011

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *