Fahrenheit 451

29/08/2011

Trei mari distopii literare ale secolului XX, 1984, Minunata lume nouă, Fahrneheit 451 au căutat să proiecteze marile ameninţări ale lumii contemporane: totalitarismul, dimensiunea malefică a tehnologiei, depersonalizarea. Deşi societăţile fictive proiectate în aceste romane par să fie animate de cele mai nobile şi mai umane intenţii: pacea eternă şi fericirea locuitorilor lor, ele ajung să devină infernuri atâta timp cât impun aceste deziderate prin intermediul unor reţete universale, cu preţul ignoranţei şi al ciuntirii experienţelor umane în ansamblul lor. Societăţile distopice asumă că nefericirea umană se întemeiază pe conflict iar conflictul între oameni izbucneşte atunci când interesele lor, fundate pe diferenţe preexistente între indivizi, devin incongruente. Soluţia pare să fie aşadar eliminarea în forţă ale acestor diferenţe, reducerea speciei umane la un numitor comun (al unor nevoi şi trăiri similare) şi întreţinerea lui cu orice preţ. Semnalul de alarmă pe care Orwell, Huxley sau Bradbury au încercat să îl tragă a fost acela că, în secolul XX, oamenii au aflat mijloacele prin care să declanşeze avalanşa uniformizării, să construiască şi să întreţină asemenea societăţi-închisori, ai căror membrii să uite până şi de faptul că au devenit prizonieri (totul, în numele fericirii colective, desigur). Cum ajungem acolo? În 1984, Orwell propune modelul supravegherii permanente, Huxley pe cel al dependenţei de substanţe şi tehnologie, în Minunata lume nouă, iar Bradbury pe cel al dispariţiei gândirii critice şi a memoriei, în Fahrenheit 451. Toate aceste ameninţări sunt prezente şi astăzi în societăţile contemporane, oricare dintre ele, scăpată de sub control, deschizând orizontul destinaţiei distopice. Două dintre acestea par să fie cât se poate de neliniştitoare şi de actuale:suntem martori la controversa amestecului (legitim!?) al statului în viaţa privată a cetăţenilor, pe fondul ascensiunii terorismului, suntem martori la scandalurile generate de ingredientele nesănătoase din alimente şi de monstruoasele industrii farmaceutice. Aşadar, avertismentele lui Orwell şi ale lui Huxley sunt încă relevante. Dar cum rămâne cu ameninţarea lui Bradbury?

Romanul său propune o lume distopică în care pompierii în loc să stingă, aprind incendii, mai precis se ocupă cu arsul cărţilor din biblioteci. În viitorul propus de autorul american, oamenii nu mai au nevoie de cărţi, atâta timp cât au somnifere şi televizoare interactive aşezate pe câte  trei pereţi într-o cameră. Privită exclusiv ca obiect de divertisment, cartea devine inutilă, nu se poate compara cu mijloacele de distracţie existente, iar în ceea ce priveşte delectarea estetică, educarea, întărirea spiritului critic, toate acestea sunt calificate drept periculoase, atâta timp cât deschid calea spre dezacord, luciditate şi nefericire. În această lume îl întâlnim pe pompierul Montag, cel care, împreună cu echipa sa răspund zilnic la alarmele descoperirii unei noi biblioteci ascunse, a căror rutină zilnică este aceea de a face scrum memoria colectivă. Dar Montag începe să aibă îndoieli cu privire la activitatea sa: în fond, aşa cum remarcă pompierul: trebuie să existe ceva în cărţi care să determine o femeie să rămână neclintită printre volume, într-o casă pe cale să fie spulberată de flăcări. Întâlnirea cu Clarisse, femeia aparent nebună care îi vorbeşte de plăcerea scuturării castanilor şi a pierderii timpului (o trăitoare a gratuităţii prin excelenţă) dar şi cu Faber, profesorul autoexilat care păstrează ataşamente secrete faţă de cărţi, întâlnirea cu poezia până la urmă îl vor conduce pe Montag pe calea îndoielii, până aproape de colaps. Însă paznicii tihnei artificiale a sufletului nu vor sta deoparte şi vor începe hăituirea fugarului răzvrătit. Victoria lor este aproape asigurată: majoritatea tipăriturilor e distrusă, populaţia nu pare să se clintească prea mult din faţa televizoarelor (acolo unde trăieste spectacolul urmăririi politienesti, plină de adrenalină ). Cu toate acestea, nici Montag nu este singur, ci e pe cale să întâlnească Republica lui Platon, Psalmii biblici şi literatura universală într-o formă cu totul inedită… acolo unde există chiar şi o fărâmă de revoltă, există până la urmă speranţă.

Revenind  la întrebarea de la care am plecat: cât de relevantă pare să fie ameninţarea propusă de Bradbury, aceea a anihilării memoriei colective şi a erodării gândirii şi spiritului critic, într-un deceniu obsedat de asimilare şi stocare de informaţie? Există o relevanţă, fără îndoială: e drept că nu avem parte de interdicţii de a citi sau de brigăzi de pompieri speciale, puse pe incendiat moşteniri culturale, însă cu siguranţă suntem depăşiţi de ceea ce stocăm, am pierdut demult, ca indivizi, partida procesării sferei informaţionale. Pompierii noştri bradburieni metaforici sunt reprezentaţi de dezinteresul pe care îl manifestăm (ca formă de protecţie până la urmă)  in fata  asaltului informaţional la care suntem supuşi. În acelaşi timp trăim într-o lume alarmant de asemănătoare cu cea din romanul lui Bradbury: lumea din Fahrenheit 451 caută să trăiască un prezent etern, din care memoria şi individualitatea sunt eliminate, un prezent al unei false coeziuni sociale, al unei false fericiri – o fericire a sedării cu plăceri frivole şi imediate. Tentaţia unei asemenea fericiri  este mai mare ca oricând în lumea contemporană – ea este o formă facilă de a depăşi stresul provocărilor contemporane perpetue, de a ne sustrage efortului reflecţiei, interpretării la care ne invită cărţile. Nici nu mai avem nevoie să ardem cărţile, ci doar să ne ţinem la distanţă de ele, să nu le citim. Avem însă a ne pune speranţele, aşa cum face şi romanul lui Bradbury, tot în curiozitatea şi sensibilitatea umană care să ne salveze până la urmă de la autodevorare pleziristă: atâta timp cât va exista cel puţin o umbră de îndoială cu privire la maniera lejeră şi senzualistă în care trăim, vom putea exclama uşuraţi: nu speraţi că vom arunca gândirea peste bord şi, până la urmă, aşa cum ne sugera şi Umberto Eco: nu speraţi că veţi scăpa de cărţi!

Bucurati-va de una din marile cărţi ale secolului XX  pe care am reuşit să o găsim la Editura Rao (este o ediţie din 1998!!)  disponibilă la un preţ sub 15 lei!

FAHRNEHEIT 451 – Ray Bradbury – Editura Fahrenheit (Grupul Editorial Rao), 1998

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *