As crede in Dumnezeu

04/09/2011

România comunistă, periferia mizeră a Timişoarei, săracă şi violentă – iată cadrul în care se desfăşoară acţiunea lucrarii lui Costel Baboş. Ce peisaj sumbru să alcătuieşti o naraţiune – ai crede că nu poate fi vorba decât despre o dramă care fisurează adânc cele mai puternice caractere sau despre o poveste poliţistă în vremuri şi locuri rău famate. Într-un asemenea cadru nici nu e de mirare că pari să te agăţi de speranţa în divinitate care dă şi titlul volumului. Nu vă lăsaţi însă înşelaţi, Costel Baboş este în stare să transforme tragediile şi suferinţa care se pot naşte dintr-un asemenea spaţiu al deznădejdii,  într-o adevărată comedie din care nu lipseşte nici tandreţea şi nici spiritul de observaţie.

Trebuie punctat în primul rând cât de remarcabil este acest fapt: să reuşeşti să dai culori vii şi plăcute, să încălzeşti alb-negrul definitoriu al unor timpuri şi vremuri încremenite în această paletă bicoloră cu adaosuri potrivite de ton glumeţ. Spun asta pentru că, aşa cum ne dezvăluie prefaţa volumului lui Costel Baboş, autorul a fost refuzat în repetate rânduri de  Urzica (cunoscuta revistă umoristică) în anii 80, tocmai pentru lipsa de umor a textelor pe care le-a trimis spre publicare. În mod ironic, iată cum un scriitor declarat lipsit de haz reuşeşte să livreze o scriitură care îşi alege cu uşurinţă drept tovarăş de lectură zâmbetul cvasipermanent al cititorului. S-ar putea sugera că acest efect nici nu e greu de obţinut, ţinând cont de formula narativă şi de perspectiva de relatare alese de autor: vorbim de un roman al formaţiei,  relatat din perspectiva copilului care se maturizează. Naivitatea şi privirea candidă, lipsa de asprime a judecăţilor, asumpţia firescului lumii în care trăieşti sunt caracteristici care reduc, prin asocierea lor cu perspectiva menţionată, orice dramatism la minim, lăsând loc de desfăşurare tonului nostalgic şi poznaş. Dar tocmai pentru că adolescenţa şi copilăria  protagonistului din amintirile reinventate ale lui Costel Baboş sunt la polul opus oricăriui paradis imaginabil şi porţia de umor livrată trebuie să fie cântărită atent (şi autorul reuşeşte acest lucru)  astfel încât să salveze povestea de la a deveni prea lacrimogenă, fără să devină trivială şi lipsită de sensibilitate.

Protagonistul lui Costel Baboş se naşte în Banatul anilor 60 şi e dat, în primul an de viaţă, în grija străbunicii (cea care se va dovedi un univers întreg pentru pruncul de abia venit pe lume). Apoi e luat de părinţi şi adus la Timişoara, în baraca din carton construită la periferia oraşului, lângă ferma de porci şi fabrica de cărămidă. Tatăl, Aurel, e lăcătuş la fabrica de pantofi Guban şi e un beţiv notoriu (face “ţuică de drojdie cu aromă de prună”) şi nu îi lipsesc veleităţile de fustangiu (“din trei cuvinte le şi ciupeste de fund pe femei”). Aurel Baboş bate ca la carte cu pumnii şi picioarele (pe copii pentru că sunt prea zburdalnci, pe mamă pentru că are gura mare şi pe mezin pentru că e prea cocoloşit). Dovezile de afecţiune din partea lui sunt rare (o bătaie amicală pe spate sau un şut în fund amical). Mama este genul  supravieţuitorului: lipsită de educaţie, nevoită de mică să-şi îngrijească familia, căsătorită cu un beţiv, nu îşi alintă nici ea prea mult copiii şi îi hrăneşte doar cu o varietate de ciorbe sinistre (zamă de varză care a fiert până s-a zăpăcit, ciorbă de salată care nu te satură dar te umflă şi supă de roşii care ţine mai ales de sete). Printre scatoalcele obişnuite, foame şi lipsă de confort e însă loc şi pentru poznele copilăriei, mai ales la periferia Timişoarei dominată de nenumărate figuri pitoreşti: ţigani care vând ceasuri, gume de mestecat şi pastile “anti-bebi”, Zgripţuroaica (o controlare de bilete acră şi aprigă), fotbalişti cotonogari şi câţi alţii. Costel ajunge să se îndrăgostească chiar şi de poezia lui Octavian Goga (spre ciuda profesoarei de română care e convinsă că adevăraţii poeţi nu sunt decât cei moldoveni şi munteni), să devină un cititor aprig (şi să-l corupă chiar şi pe tatăl său să citească romane cu cowboy) şi să prindă gust de carte. După primele curiozităţi ale adolescenţei (“jucatul de-a pielea goală”, şedinţele de spiritism) Costel ajunge şi în armată şi cunoaşte obiceiul soldatului român (de “a lăsa în urmă căcaţi, sticle goale, cutii de conserve şi femei gravide”), apoi, după ce asistă la înduioşătorul divorţ al părinţilor (bruta paternă se va topi de vulnerabilitate), se pregăteşte să fugă peste graniţă şi este prins, doar pentru a-şi redescoperi legăturile profunde care îl leagă de casa părintească.

Pe lângă amintirile pline de farmec (mă gândesc că Baboş şi-a intitluat volumul amintiri reinventate, doar pentru că a făcut o selecţie foarte acerbă din sacul pe care l-a strâns în timp, iar această selecţie nu are cum să pună în lumină adevărata proporţie a destinului său), volumul lui Costel Baboş surprinde şi particularităţile locurilor şi ale epocii (ambiţiile de urbanizare forţată ale comuniştilor, fenomenul migraţiei germanilor şi ţiganilor – asimetrice, ideologizarea învăţământului) însă acestea ocupă un plan secund în economia lucrării.

Dacă pentru mulţi scrierea memoriilor şi a opereleor cu caracter biografic reprezintă un exerciţiu terapeutic de înţelegere şi recompunere a unei epoci, amintirile aşternute de Costel Baboş, un fel de amintiri ale lui Creangă proiectate în mahalaua lui Eugen Barbu, sunt mai degrabă o reprezentaţie comică şi înduioşătoare în acelaşi timp al eternului şi ineditului spectacol al maturizării.

 AS CREDE IN DUMNEZEU – Costel Babos – Editura Cartea Romaneasca, 2005

Titlul este disponibil la un pret atat de modest: 4,99 RON, alaturi de o serie de alte “vechituri” valoroase, tot de la Cartea Romaneasca pe care le-am adus recent in librarie.

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *