Iubire monstruoasa

11/09/2011

Unele cercetări privind dinamica iubirii au scos în evidenţă o etapă interesantă în ceea ce priveşte evoluţia cuplului de îndrăgostiţi: la începutul relaţiei, există o fază să-i spunem de dependenţă sau de fuziune (fără nico legătură cu jargonul psihanalizei), în care cei doi participanţi simt nevoia să petreacă aproape tot timpul împreună, să se implice în doi în tot felul de activităţi. Este faza în care îndrăgostiţii pot sta cu zilele închişi în casă, pierzând practic noţiunea timpului, savurând insaţiabil exclusiv compania reciprocă,  este faza în care prietenii îndrăgostiţilor remarcă o îndepărtare (pe care o pot percepe adesea drept un soi de trădare) din partea celor cu care obişnuiau să meargă la film sau să iasă în oraş. Cu timpul însă, această etapă este depăşită, îndrăgostiţii ajung să se cunoască mai bine, fascinaţia iniţială şi obsesivă se temperează, participanţii la relaţie (re)învaţă să trăiască şi independent unul de celălalt, urmând să reintegreze viaţa anterioară întemeierii cuplului în realitatea nou creată. Desigur, această tranziţie  poate fi marcată adesea de un oarecare sentiment de dezamăgire (şi e normal, dacă ţinem cont de faptul că trecem de la senzaţii intense şi profunde la o stare de moderaţie), de revelaţii privind defectele celuilalt, poate chiar de primele neînţelegeri care pregătesc faza matură a acceptării celuilalt ca persoană reală, imperfectă şi nu doar ca idealizare. În acele momente (şi poate chiar şi mai târziu, când atracţia şi intimitatea se pot înscrie pe o pantă descendentă) îţi poţi dori adesea să te întorci la  momentele  debutului relational perfect. De fapt, dacă stăm bine să ne gândim, adesea proiecţia ideală, populară a iubirii este identificată exact cu acea etapă de început, de fuziune, etapa paradisului în doi. Cu toate acestea, pare să fie necesar, în evoluţia oricărui cuplu, ca el să depăşească etapa de fuziune, tocmai pentru a permite dezvoltarea unei relaţii echilibrate şi deschise spre viitor. Fără această depăşire, însăşi reproducerea şi viitorul speciei ar fi ameninţate şi asta pentru că etapa de fuziune circumscrie îndrăgostiţii într-un perimetru izolat al egoismului şi autosuficienţei în care orice ingerinţă (iar prin asta înţelegând inclusiv naşterea unui copil) devine o ameninţare. Paradoxal, o iubire care nu depăşeşte faza paradisiacă, o iubire care îşi extinde perfecţiunea la nesfârşit devine în cele din urmă, o iubire monstruoasă, aşa cum sugerează romanul lui Carol Topolski.

Brendan şi Sherilyn alcătuiesc un cuplu obişnuit la prima vedere: căsătoriţi recent, cu un parcurs de carieră strălucit, locuiesc într-un cartier plăcut şi liniştit. Brendan pare genul de om care ar face orice tată mândru, e atletic, prezentabil, politicos şi harnic. Sherilyn nu se lasă mai prejos: oglindeşte perfect imaginea şi ascensiunea profesională a soţului.  Cu toate acestea cei doi tineri stârnesc curiozitatea prin impresia de artificialitate pe care o lasă în relaţiile cu cei din jur, prin  inexplicabila autosuficienţă de care dau dovadă: nu îşi întâlnesc nici măcar părinţii, preferă să stea departe de vecini, în discuţiile cu colegii sau cu cei din cartier se dovedesc cât se poate de insipizi, distanţi şi robotici parcă ar fi ascunşi mereu într-un clopot de sticlă. Nici chiar apariţia unui copil în viaţa lor  nu pare să le coloreze cât de puţin viaţa celor doi, dimpotrivă : Samantha, fiica cuplului Brendan – Sherilyn stă aproape mereu ascunsă de ochii lumii iar părinţii nu par să dovedească nici cea mai elementară urmă de afectivitate faţă de propria odraslă.

Aşa cum vor dezvălui chiar Brendan şi Sherilyin apariţia Samanthei, o fiinţă sănătoasă şi drăgălaşă de altfel, se va dovedi însă cea mai mare tragedie posibilă (aşa cum sugerează cei doi părinţi care nu şi-au dorit niciodată un copil – vocabularul “nu e destul de elastic” pentru a descrie o asemenea catastrofă), atâta timp cât apariţia unui nou suflet în viaţa cuplului, va fi percepută ca o ameninţare la adresa iubirii perfecte şi enigmatice (nelipsită de fundament patologic) dintre Brendan şi Sherilyn. Dezvăluirea perspectivei cuplului psihopat (şi a acţiunilor sale), cu adevărat înspăimântătoare, în care relaţia parentală este complet pervertită, în care venirea unui copil pe lume este percepută ca o invazie extraterestră vă va face să vă cutremuraţi, mult mai adânc decât orice poveste cu criminali şi fantome.

În volumul lui Carol Topolski se simte experienţa de psihoterapeut a prozatoarei britanice: de la felul în care este construit romanul – nu există perspectivă omniscientă, privilegiată (aşa cum nici în psihoterapie nu există un Dumnezeu care să-ţi dicteze cum să-ţi trăieşti viaţa, de aceea oamenii învaţă să se ajute singuri şi să devină responsabili), ci există doar punctele de vedere ale protagoniştilor şi ale cunoscuţilor lor (fiecare capitol al cărţii reprezintă de fapt mărturia personajelor în raport cu evenimentele care au dus la dezvăluirea vieţii ascunse a cuplului Brendan –Sherilyn) şi până la asamblarea backgroundului protagoniştilor (copilăriile traumatizante, tendinţele psihotice evidenţiate încă din adolescenţă)  care vor ajuta la înţelegerea comportamentului revoltător din prezent.

În galeria cuplurilor criminale notorii (nu atât prin numărul de victime, ci prin felul original şi surprinzător de raportare la actele periculoase, prin legătura durabilă şi imposibil de alterat care îi uneşte pe parteneri)  alături de Mickey şi Mallory Knox din Natural Born Killers, alături de Bonnie şi Clyde, putem să îi aşezăm fără prea multe rezerve pe Brendan şi Sherilyn din  Iubire monstruoasă.

IUBIRE MONSTRUOASA – Carol Topolski – Editura Leda (Grupul Editorial Corint) – 2010

Volumul este disponibil pe www.libris.ro si la Libraria St.O.Iosif Brasov cu 30% reducere pe toata perioada lunii septembrie, la pretul de 17,5 RON.

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *