Despre Edward Bernays, jurnalistul influent din SUA începutului de secol XX, se vorbeşte ca despre unul din tăticii domeniului de activitate ce poartă astăzi numele de PR. Una din marile sale contribuţii, dincolo de studiile importante legate de opinia publică, a fost aceea de a sublinia importanţa preocupării companiilor de relaţiile cu presa, în aceeaşi măsură în care acestea se preocupă de publicitate, în temerara încercare de a atinge un anumit public ţintă. În acest sens este deja celebră campania de succes derulată de Bernays, în care jurnalistul american a reuşit să pună în evidenţă ce înseamnă să creezi un eveniment pentru a beneficia de vizibilitate şi acoperire mediatică gratuită. Evenimentul creat de Bernays urmărea să atingă o temă tabu la acea vreme, anume fumatul în public al femeilor. Parada feminină organizată de Bernays în anii 30 (care şi-a păstrat aparenţele unei desfăşurări spontane şi voluntare) în care o mulţime de domnişoare cochete au defilat cu ţigări aprinse în mâini a făcut senzaţie la vremea respectivă –a atras de la sine atenţie mediatică, fapt care a a contribuit la popularizarea consumului de tutun în randul segmentului de public feminin şi s-a dovedit chiar un reper memorabil în istoria mişcării de emancipare a femilor. Revenind asupra acestui moment peste alte câteva decenii, când studiile ştiinţifice au corelat fumatul cu apariţia cancerului, chiar dacă a reţinut în continuare impactul pozitiv al campaniei sale (acela de a demonstra o tehnică eficientă de PR şi de a contribui la schimbarea unor tabuuri sociale), Bernays şi-a exprimat regretul pentru promovarea unui asemenea obicei nesănătos, admiţând că în anii 30 asemenea studii îi erau necunoscute.
Şi totuşi, chiar dacă Bernays s-a dovedit un practician al PR-ului destul de scrupulos, care n-ar fi luptat pentru o cauză în care nu credea sau despre care ştia că poate altera sănătatea oamenilor, descoperirile şi tehnicile sale nu aveau cum să nu se dovedească relevante şi de prim interes mai ales pentru industriile controversate. În mod ironic, tocmai asemenea industrii cu potenţial nociv asupra consumatorilor săi, par să aibă cea mai elaborată nevoie de artişti ai PR-ului pentru a rezista pe o piaţă ostilă şi suspicioasă. La fel ca Bernays, Nick Naylor, protagonistul romanului lui Buckley este un specialist în relaţii publice care desfăşoară campanii de promovare şi apărare a intereselor industriei tutunului şi fumătorilor. Spre deosebire de Bernays, Naylor trăieşte într-o lume deopotrivă conştientă de puterea presei şi de efectele potenţial nocive ale tutunului. Poate tocmai de aceea, sarcina lui Naylor este cu atât mai provocatoare şi principiile sale de acţiune ceva mai flexibile: de la idealul bernaysian „vorbeşte doar despre ceea ce crezi” , se trece la mult mai lejerul „vorbeşte ca şi când ai crede în ceea ce spui”.
Nick este un reprezentant al Academiei de Studii ale Tutunului, o organizaţie mai mult sau mai puţin dubioasă, înfiinţată de producatorii de tigari pentru a contracara, pe temeiuri ştiinţifice, atacurile celor care vor să scadă rata fumătorilor. Agenda obişnuită a lui Nick, un fumător înrăit la rândul său, cuprinde dezbateri televizate la Oprah sau Larry King, întâlniri cu politicieni, cu reprezentanţii organizaţiilor antifumat (şi a organizaţiilor celor care suferă de pe urma fumatului). Situaţiile pot deveni delicate când te întâlneşti cu tineri handicapaţi de pe urma tutunului, cu oameni politici influenţi, cu iniţiative foarte dăunătoare pentru industrie. Cum să ieşi cu basma curată în asemenea situaţii? Aşa cum dezvăluie acţiunile şi gândurile lui Nick cu… foarte multă retorică. Atunci când nu poţi aduce prea multe dovezi care să sprijine beneficiile fumatului, nu-ţi rămâne decât să şubrezeşti credibilitatea detractorilori, să pui la îndoială dovezile ştiinţifice potrivnice (invocând alte contradovezi, mai mult sau mai puţin fictive), cu alte cuvinte să arunci mâţa justificării în ograda adversarilor. Categoric că Nick Naylor este un personaj nesuferit şi incomod pentru foarte multă lume, atât de nesuferit încât primeşte constant ameninţări cu moartea de la cei mai simpli indivizi şi până la organizaţii serioase. Nick Naylor este însă un profesionist desăvârşit care ştie să valorifice în beneficiul industriei pentru care lucrează chiar şi o tentativă de suprimare a propriei sale vieţi, transformându-se într-un soi de martir capabil să se sacrifice pe altarul libertăţii de alegere. Cu toate acestea, tocmai pentru că nu trăieşte în vremurile naive ale lui Edward Bernays, strategia lui Naylor ajunge să se întoarcă împotriva sa, iar protagonistul ajunge să fie suspectat de autorăpire şi să rişte chiar închisoarea. Departe de a fi însă un zeu al manipulării pus pe rele, un ticălos mercenar fără pereche, Nick este un tip spiritual, talentat şi cu mult umor (la fel ca şi omologii săi din industria alcoolului şi armelor de foc porecliţi sugestiv „negustorii morţii”) care se raportează la activitatea sa cu o neobişnuită doză de firesc („am şi eu rate de plătit”). În mod ironic, cei mai periculoşi adversari pe care îi va avea de înfruntat Naylor în cele din urmă se află în propria sa tabără, o tabără în care premisa cea mai prudentă de la care poţi pleca este aceea că „toţi cei din jurul tău sunt nişte jigodii”.
Buckley pune în scenă o comedie neagră de proporţii (mult mai directă şi mai convingătoare decât ecranizarea din 2009) în care un antierou perfect al zilelor noastre asumă până la capăt spiritul epocii contemporane, acela al nuanţelor şi relativităţilor nesfârşite.
FUMATUL STRICT PERMIS – Christopher Buckley – Editura Humanitas, 2009
Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.
