Am trait vremuri moderne

02/10/2011

Urmând sfatul unei persoane de la librărie, m-am gândit că, dacă plec în concediu într-o ţară străină şi voi citi, în tot acest timp, un roman despre acea ţară cele două experienţe se vor împleti armonios, se vor potenţa reciproc asigurând cufundarea complementară în istoria şi cultura locurilor. Nu mi-am imaginat însă că voi avea parte de o identificare atât de puternică cu protagonista romanului pe care îl luasem în bagaj. Asta s-a întâmplat poate tocmai pentru că, fără să ştiu, luasem cu mine o poveste despre maturizare şi formare, iar eu urmam să descriu, la o scara mai mica, cam acelaşi traseu iniţiatic ca personajul principal. Amândoi eram la fel de ignoranţi, la fel de lipsiţi de repere sau de vreo chemare spirituală în privinţa locului pe care urma să îl descoperim: Israelul.

Existenţa protagonistei din romanul Lindei Grant, Evelyn, pare să fie cum nu se poate mai întâmplătoare:  se naşte dintr-o imigrantă evreică din est, ajunsă la Londra şi un tată american pe care Evelyn  nu va ajunge să îl cunoască. Mama este coafeză, deşi îşi câştigă traiul dintr-un soi de ipostaziere a unei curtezane de secol XX, în vreme ce Evelyn manifestă de timpuriu interes pentru artă. Prinse în focul bombardamentelor din Anglia intrată în război cele două femei sunt protejate de o rudă tot de origini evreieşti, unchiul Joe, un bogat sioniost convins. Când mama ei moare, nemaiavând cum să se întreţină, tratată oricum cu superioritate de către englezi şi sfătuită de unchiul său care îi aminteşte că cel mai durabil element identitar al lui Evelyn este tocmai originea evreiască, protagonista decide, după încheierea războiului să apuce calea spre Palestina, destinaţia spre care evreii din toată lumea par să se îndreapte la rândul lor. Deşi am pornit cu avionul spre Israel, în vreme ce Evelyn a ajuns acolo cu vaporul, am aflat, la fel ca şi protagonista cât de greu se ajunge în teritoriul de pe coasta de est a Mediteranei. Evelyn nu putea primi viză pentru Palestina, tocmai pentru că era evreică iar autorităţile britanice căutau în 1946 să limiteze mareeea de populaţie iudaică ce căuta să ajungă în Palestina, astfel că în mod ironic,protagonista reuşeşte să ajungă în vaporul de destinaţie doar asumând identitatea unui pelerin creştin. Într-un mod asemănător, doar că răsturnat nici eu nu am ajuns prea uşor în fostul teritoriu britanic, de data aceasta tocmai pentru că nu eram evreu – tocmai pentru că eram străin am avut parte de nu mai puţin de 3 intergotatorii separate, în locuri diferite ale aeroportului, în care am încercat să conving autorităţile timp de o oră şi jumătate că nu vin decât să le vizitez ţara.

Odată ajunsă în Palestina, în vremuri de frământare politică şi socială, pe măsură ce iniţiativele organizaţiilor sioniste se intensifică iar britanicii înăspresc administraţia din Orientul Mijlociu, Evelyn e departe de a afla o viaţă promiţătoare şi liberă, e departe de a afla un confort şi o intimitate, prin oglindirea în identitatea unitară a poporului evreu. La coborârea din avion, în Israelul din 2011, am regăsit ceea ce a regăsit Evelyn debarcând în Palestina din 1946 – un teritoriu inospitalier, în care căldura îţi încleiază plămânii iar pustiul natural te înfricoşează  prin întinderea sa.

Evelyn ajunge într-un kibbutz, acele microproiecte comuniste de succes (poate singurele experimente de acest gen care chiar nu s-au dovedit a fi falimentare), în care oamenii muncesc, trăiesc la comun şi împart totul între ei. Aici Evelyn va cunoaşte varietatea evreilor sosiţi în Palestina: de la idealiştii disperaţi exilaţi din URSS care au nevoie de o ţară în care să-şi odihnească povara memoriei şi până la supravieţuitorii lagărelor, adevărate receptacule de ură, obişnuiţi să nu împartă nimic şi să nu respecte nicio regulă. Animată de ambiţii mai burgheze, dorindu-şi şi altceva de la viaţă decât să gândească cu pântecul, Evelyn fuge din kibbutz şi se îndreaptă spre Tel Aviv – cel mai tânăr oraş al lumii, un oraş clădit pentru un nou secol de proprii ideologi , artişti, locul în care nimic nu pare să fie imposibil, „nici chiar renasterea spiritului uman”. La 60 de ani de la evenimentele din roman, am regăsit Tel-Avivul la fel de proaspăt, la fel de expansiv ca în ziua întemeierii sale, ca în ziua în care l-a descoperit Evelyn,, ca şi când ar fi un proiect permanent neîncheiat, permanent ţintind spre viitor. Iata cum arata colonia

Acest oraş şi nu Ierusalimul, mult mai sobru şi mai orientat spre trecut, este adevărata vedetă a romanului, este de fapt reperul de prim interes mai ales pentru tineri, atât localnici, cât şi turişti: este oraşul care, la fel ca în vremea lui Evelyn nu doarme niciodată (în 1946 oamenii nu puteau dormi din cauza căldurii, preferând să iasă noaptea în faţa locuinţelor, astăzi oamenii nu dorm pentru că sunt prea ocupaţi cu divertismentul sau munca).  La Tel Aviv Evelyn descoperă cele două feţe ale viitoarei capitale israeliene: Tel Avivul imigranţilor grupaţi în două clase: clasa mijlocie şi sărăcimea (ambele pline de evrei agresivi, nesătui şi făţarnici) pe de altă parte Tel Avivul englezilor – o singură clasă burgheză decrepită, bârfitoare, tratându-i pe evrei cu superioritate. Provocată să îşi asume două identităţi: una evreiască, în preajma oamenilor pe care îi îndrăgeşte şi chiar îi iubeşte (căci Evelyn se va îndrăgosti de un evreu misterios, Johnny, un luptător al organizaţiei sioniste Irgun care nu va pregeta să îi ceară ajutorul lui Evelyn în acţiunile de sabotaj) şi una britanică la salonul de coafură la care va lucra şi în care va reîntâlni repere mult mai familiare decât cele din teritoriul palestinian, Evelyn va fi nevoită să facă o alegere dificilă, în momentul în care se vor declanşa evenimentele care vor duce la întemeierea statului Israel: va rămâne în ţara vremurilor moderne, idealiste şi inevitabil violente sau se va îndrepta spre locuri şi timpuri mai paşnice, lipsite însă de îndrăzneală?

Peste zeci de ani, Tel Avivul îi va apărea protagonistei drept un oraş străin – zeci de fortăreţe de ciment care păzesc ţărmurile altă dată pustii, zeci de reclame şi magazine răsărite în toate direcţiile- e un oraş destul de cosmopolit care nu şi-a încetat vreodată dezvoltarea, care a păstrat spiritul vremurilor moderne. Dar chiar şi dincolo de aceste aglomerări (neîntâmplătoare şi bine chibzuite) de edificii şi oameni noi care îi dau un sentiment de înstrăinare protagonistei, eu am regăsit şi astăzi, plimbându-mă prin capitala Israelului farmecul pe care l-a cunoscut şi Evelyn, al Bauhausului, altfel steril şi rece, însufleţit însă la Tel Aviv de vegetaţie şi de terase frumos amenajate,

Am regăsit şi astăzi obiceiul atât de popular al popasului la cafenelele omniprezente prin cartiere (şi interesant că şi astăzi se vorbeşte adesea, ca şi acum 60 de ani despre supravieţuirea statului Israel), am regăsit un oraş capabil să se reinventeze permnanet, fără să devină vreodată amnezic.

Protagonista remarcă în debutul romanului următorul fapt: cunoaşte un evreu şi vei cunoaşte o poveste, plină de aventuri şi explicaţii savante. La finalul călătoriei mele prin Israel care a coincis cu desăvârşirea lecturii romanului lui Linda Grant nu am putut să nu remarc faptul că însuşi statul evreu şi oraşele sale sunt povestitori inevitabili – care deapănă şi astăzi o naraţiune vie a unor timpuri etern moderne, care oglindeşte însă incredibil de fidel un trecut zbuciumat. Oricine merge în Israel, oricine va citi romanul Lindei Grant se va contamina şi va deveni, la rândul său, un povestitor pentru alţii.

AM TRAIT VREMURI MODERNE – Linda Grant – Editura Leda (Grupul Editorial Corint), 2009

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *