Viata si destin

05/10/2011

Se ştie că la proiecţia în premieră, la Cannes, în 1979, a peliculei Apocalypse Now (o explorare profundă, deopotrivă realistă şi simbolică a conflictului vietnamez),  regizorul Francis Ford Coppola ar fi spus: „filmul meu nu este despre Vietnam, ci este Vietnam pur şi simplu”. Într-adevăr, producţia lui Coppola, care rămâne şi astăzi una din capodoperele cinematografiei reuşea să surprindă în esenţă particularitatea înfruntării armate din anii 60-70, completând tabloul atmosferei luptelor, a tranşeelor, a vieţii soldaţilor în junglă (care te-ai aştepta să apară oricum într-un film de război)  cu senzaţia unică, particulară şi înspăimântătoare de “no man’s land”, de spaţiu în care nebunia a primit legitimitate de manifestare fără limite: de la formele creative de atac americane, în care opera wagneriană însoţeşte şi chiar potenţează efectul lansatoarelor de rachete ale elicopterelor şi până la speranţa aflării mântuirii prin salturi mistice însoţite de ritualuri barbare. Spaţiul compus de Coppola este un spaţiu în care oamenii iubesc mirosul de napalm şi cel de minţi pierdute în fiecare dimineaţă. În aceeaşi notă am putea remarca şi despre romanul lui Vasili Grossman: nu este pur şi simplu un roman despre Bătălia Rusiei din cel de-Al Doilea Război Mondial, ci este chiar Bătălia Rusiei din cel de-Al Doilea Război Mondial. Ce are în plus panorama lui Grossman, faţă de alte cronici reuşite ale celei mai mari înfruntări armate ale secolului (să ne gândim doar la Sven Hassel cu Blindatele Morţii sau la Norman Mailer cu Cei goi şi morţi care surprind cu precizie atmosfera luptelor)? La fel ca filmul lui Coppola, romanul neterminat şi salvat de la dispariţie de o întâmplare cât se poate de fericită, adaugă terorii tranşeelor şi a focului inamic  un element particular de pe frontul de est, prezent în ambele tabere de luptători (deşi mult mai pregnant în tabăra rusească), indispensabil în întregirea autenticităţii atmosferei,  acela al ameninţării constante exercitate din partea statelor totalitare asupra propriilor cetăţeni chiar şi în timpul dramaticelor confruntări.

Acţiunea romanului se petrece în perioada ciocnirilor dintre nemţi şi ruşi,  la Stalingrad, chiar înainte de ofensiva Armatei Roşii care avea să se dovedească un adevărat punct de cotitură în desfăşurarea războiului. Deşi firele narative sunt numeroase şi alternează, purtând cititorul de pe malurile Volgăi, prin ruinele îngropate în zăpadă şi până la Comandamentul German al Frontului de Est dar şi până în lagărele de concentrare naziste, toate personajele sunt legate, prin fire mai mult sau mai puţin vizibile de Stalingrad, care pare să fi devenit, aşa cum îl descrie Grossman, oraşul universal al războiului, inospitalier prin definiţie, periculos, ruinat, cenuşiu, obsedant, apăsător, întrupând toate ororile şi bucuriile (puţine la număr ce e drept) pe care le poate aduce o confruntare armată de uzură. Aşa cum apare în unele lucrări de istorie, bătălia de la Stalingrad pare să beneficieze de o oglindire romanţioasă: o armată destul de înapoiată tehnologic şi cu moralul la pământ a reuşit să se mobilizeze (sub sloganul deja cunoscut: în Armata Roşie e mai uşor să ataci, decât să te retragi), să încercuiască trupele germane din preajma regiunii şi să le provoace capitularea declanşând începutul sfârşitului pentru Operaţiunea Barbarossa. Aparent soldaţii ruşi au luptat animaţi de idealul apărării Patriei, cu eroism şi capacitate de a îndura orice pentru a atinge marea victorie. În fapt, aşa cum dezvăluie romanul lui Grossman, ruşii trăiau într-o atmosferă a dublei terori: pe de o parte tăvălugul nazist, pe de altă parte opresiunea stalinistă care părea să-şi fi păstrat aceeaşi intensitate şi vigilenţă ca în perioada marilor epurări din 1937. Această ameninţare internă e resimţită de toţi comandanţii indiferent de grad, însoţiţi în permanenţă de siniştrii comisari ai poporului care le monitorizează fidelitatea ideologică. Fie că vorbim de pregătirea apărărilor la scară largă, pe malul Volgăi incendiat de nemţi, fie că vorbim de rezistenţa în câteva puncte strategice (o casă cu numărul 6 bis din Stalingrad devine un adevărat teatru de operaţiuni), fie că vorbim de pregătirea marii ofensive, asupra tuturor planează ochiul atent al comisarilor care, deşi nu sunt doar nişte maşini insensibile (sunt şi ei capabili să se bucure, să îmbrăţişeze, să admire), contabilizează (pentru utilizări viitoare) fiecare comentariu suspect, fiecare îndoială exprimată în raport cu regimul sau conducătorul său (astfel încât, în multe conversaţii dintre personajele romanului se resimte o tensiune, o atenţie obsesivă a protagoniştilor asupra fiecărui cuvânt). Iar vigilenţa organelor de anchetă nu stăruie numai în mijlocul frontului (acolo unde e nevoie de devotament necondiţionat) ci ea se extinde, în buna tradiţie antebelică (şi postbelică, până la urmă) asupra tuturor activităţilor sociale. În acest sens este concludent destinul profesorului Strum, cel care îndrăzneşte, fără să-şi facă atât de necesara autocritică,  să se opună unor decizii abuzive ale superiorilor: dintr-o figură promiţătoare a fizicii secolului XX, ajunge un marginalizat care simte că statul nu i-a răpit doar libertatea, ci şi minţile şi talentul. Grossman surprinde şi viaţa oamenilor obişnuiţi, ingineri, muncitori, văduve, care atârnă adesea de forţa diabolică a aparatului de stat birocratic, a caracterului discreţionar şi imprevizibil de distribuţie al resurselor, chiar şi atunci când e vorba de situaţii de viaţă şi de moarte. Reflectorul lui Grossman se opreşte şi asupra existenţelor prinse sub stăpânire nazistă, urmând destinele condamnaţilor din lagărele de exterminare dar şi cele ale câtorva comandanţi şi soldaţi germani prinşi în cleştele stalingrădean – departe de a oferi o perspectivă antitetică atmosferei sumbre regăsită în tabăra rusească, perspectiva din spatele frontului german este la fel de întunecată, la fel de pătrunsă de opresiunea neînduplecată a ideologiei naziste.

Până la urmă, întreg romanul lui Vasili Grossman, în care se amestecă evocarea literară, consemnarea istorică precisă şi chiar reflecţia filosofică, alcătuieşte de fapt un elaborat act de condamnare a sistemelor totalitare în general, un act întocmit în profundă cunoştinţă de cauză (atât de acută încât generează pasaje profund patetice, în examinarea ideologică a ambelor regimuri-nazist şi comunist – patetism îndreptăţit însă de conştiinţa martorului pe care Grossman a avut-o în raport cu cele două sisteme).  Vorbim de un roman neterminat care însumează aproape 900 de pagini. Vorbim de un roman a cărui lectură este cu adevărat istovitoare, în perfectă coerenţă de fapt cu proporţia şi dramatismul întâmplărilor surprinse. Autorul pare să fi văzut atât de multe, încât îl aleargă efectiv pe cititor prin toate colţurile posibile geografice şi sociale, doar pentru a-l convinge de impactul şi puterea inimaginabilă de penetrare a totalitarismului, doar pentru a întregi imaginea unei disperări plenare, doar pentru a-l convinge pe cititor că într-adevăr aproape oriunde te-ai fi uitat în acea perioadă nu exista decât… întuneric la amiază.  Cu toate acestea, în mod ironic, însuşi Stalingradul aflat pe punctul de a fi recâştigat este, în calitatea lui de capitală a războiului pe cale să se năruie, chiar spaţiul de purificare şi de eliberare de mecanica totalitarismului – spaţiul în care umanitatea topeşte oţelul turnat pe inimi de ideologii, spaţiul  în care soldaţii germani îşi pierd figura hotărâtă capabilă să cucerească lumea pentru Hitler, lăsând la iveală vulnerabilitatea fiziciă şi psihică provocată de război, spaţiul în care părinţii ruşilor căzuţi sunt capabili de generozitate inexplicabilă şi cu atât mai impresionantă faţă de inamic. Aceste momente sunt sumare şi rare şi totuşi ele sunt crainicii falimentului totalitarismelor care s-au dovedit a nu-şi putea duce misiunea până la capăt – aceea de “a slăbi sentimentul naturii deosebite a oamenilor, a personalităţii lor, intensificându-le în schimb sentimentul destinului”.

VIATA SI DESTIN Vasili Grossman – Editura Polirom, 2010

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *