Menajeria lui Jamrach

09/10/2011

Nu mi se întâmplă prea des să mă simt păcălit de vreo carte (asta poate şi pentru că adesea pornesc la drum fără aşteptări nemaipomenite), astfel încât să recunosc, după lectură, că e cu totul altceva decât mi-aş fi putut imagina. Pe de altă parte, nici nu pot spune că plec la drum total neinformat  (cu câteva excepţii – publicate în Colecţia Cartea de pe Noptieră despre care am mai vorbit): scurtele recomandări de pe coperta a IV-a sau de pe primele pagini ale unei cărţi mă pun pe o pistă de lectură promiţătoare pe care nu mă simt străin, pe măsură ce dau paginile. Trebuie să recunosc însă că, după ce am citit primele zeci de pagini ale volumului Menajeria lui Jamrach, m-am simţit puţin înşelat, sau măcar nelămurit: în fond, aveam de a face cu  un titlu publicat în proaspăta colecţie de literatură a Editurii All, Strada Ficţiunii. O colecţie ambiţioasă, fără îndoială, atâta timp cât porneşte la drum cu o imagine şi un nume inspirat,  e coordonată de un om cu experienţă –poate vă mai amintiţi de Alexandra Rusu,  numele asociat la un moment dat cu colecţia Raftul Întâi a Editurii Humanitas – şi are deja câteva titluri şi autori care nu pot fi trecuţi cu vederea (mă gândesc doar la Sus în Aer sau Italo Calvino). Menajeria lui Jamrach este un roman apărut în această colecţie, de literatură (care n-ar fi exclus, prin premisele de la care pleacă să se dovedească un rival redutabil al colecţiilor de gen cu notorietate pe piaţă) în seria autorilor contemporani.

Tocmai de aceea mă trezisem, după primele 50 de pagini întrebându-mă: de ce oare este inclus romanul pe care il citesc in aceasta colectie? În fond, aveam senzaţia că citesc, fără să-mi fi dorit asta neapărat, un roman pentru copii sau adolescenţi, în care imaginaţia şi aventura se întâlnesc cu prisosinţă, într-o manieră facilă şi previzibilă, adecvată publicului de o şchioapă. Nu ar fi fost mai potrivit ca romanul să fie publicat într-o serie adresată copiilor, nu mă înscrisese colecţia şi scurta prezentare a romanului pe o pistă de lectură pe care o găseam greu de recunoscut? Parcursul lecturii însă mi-a dizolvat de la sine întrebările suspicioase.

Protagonistul romanului plasat în Anglia epocii victoriene este Jaffy: un puşti sărac dar curajos care ajunge să lucreze pentru un mare comerciant de animale (şi normal că domnul Jamrach, proprietarul menajeriei în care poposeşte Jaffy e impresionat de un băiat care nu se teme să mângâie un tigru… o pisică mult mai mare, în fond). În menajeria domnului Jamrach, Jaffy îşi face o mulţime de cunoştinţe, atât cuvântătoare cât şi necuvântătoare (probabil că autoarea romanului fie s-a documentat foarte bine, fie are o pasiune pentru fauna exotică – menajeria fictivă este populată cu tot felul de specii de maimuţe sau de păsări de care e foarte probabil să nu fi auzit). Chiar dacă nici n-a ajuns la pubertate, Jaffy lucrează la doi patroni (la domnul Jamrach şi la un bar) pentru a-şi sprijini familia săracă şi mai are şi timp şi energie  să colinde cheiurile Tamisei (îmbibate cu toate aromele negustoreşti posibile) şi să trăiască mici aventuri urbane alături de răutăciosul şi cuceritorul Tim şi alături de sora acestuia, o promisiune timpurie a unei frumuseţi. Şi pentru că este însetat să descopere lumea şi să trăiască provocări, Jaffy se îmbarcă pe o balenieră şi porneşte alături de echipajul acesteia în căutarea unui dragon. Şi cam  odată cu îmbarcarea se încheie şi povestea pentru cei mici, aşa cum se cam încheie şi copilăria lui Jaffy. Călătoria în jurul lumii e presărată cu rutina  apăsătoare a vieţii pe vas, cu rău de mare şi sarcini dificile (uneori parcă prea dificile pentru nişte copii), cu peisaje exotice şi cu băştinaşi ciudaţi. Deşi găsesc râvnitul dragon (care nu e vreo creatură mitică care scuipă foc, dar e un soi de târâtoare care pute îngrozitor), întoarcerea spre Europa se va dovedi catastrofală iar mateloţii se vor pregăti pentru cea mai cruntă experienţă pe care o poţi trăi pe mare: aşteptarea fără capăt a derivei… o aşteptare în care te transformi într-un peşte în saramură, holbându-te la cer, în care organele tale capătă o viaţă aparte şi autonomă (veţi remarca ce surprize îţi poate face propria-ţi limbă, când eşti la capătul puterilor), în care toţi rostesc rugăciuni zadarnice “suficiente să sfinţească douăzeci de mănăstiri, dar nu şi câteva suflete pierdute pe ocean“. Transformarea şi sălbăticirea naufragiaţilor este treptată, umanitatea marinarilor se erodează lent dar sigur, ca piatra sub valuri dar când ea se va consuma în cele din urmă, sub presiunea chinuitoarelor presiuni ale trupurilor,  cu siguranţă îi vei putea socoti pe marinari ca demisionati din rândurile semenilor. Sau nu? Întoarcerea în societate după experienţa cruntă a mărilor (din care nu lipseşte canibalismul) poate fi socotită o salvare sau cel care a mers prea departe cât a fost pe vas, rămâne legat de acel loc pe vapor, ca de o închisoare de care ai devenit dependent, în care, în mod ironic, se simte mult mai liber?

Veţi remarca faptul că Menajeria lui Jamrach face parte din aceeaşi specie de lecturi, din care mai fac parte şi Împăratul Muştelor, Robinson Crusoe sau Moby Dick, pe care copiii le citesc pe nerăsuflate, dar la finalul cărora adulţii sunt cei care de abia mai răsuflă, loviţi de miezul unor înţelesuri mai adânci.

 MENAJERIA LUI JAMRACH – Carol Birch – Editura All, 2011

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *