Herta Muller- scriitoare inNOBELata

10/10/2011

Colegul meu, Dorian Dron continua campania Scriitori inNOBELati.

Chiar daca Premiul Nobel pe anul 2011 a fost deja acordat, meritul   revenindu-i suedezului Tomas Tranströmer, ne-am gândit să prelungim promotia Scriitori inNOBELati inca vreo doua saptamani . Astfel suspecţii Herta Muller şi Mario Vargas Llosa nu au scăpat “anchetei” derulate pe perioada lunilor septembrie-octombrie, iar rezultatele ei vi le prezentam in perioada care urmeaza. Pomenind de scriitoarea originară din România, dar cu cetăţenie germană, Herta Muller, avem deja un verdict si el este legat de… persecuţie !

Biografia Hertei Muller are o incarcatura particulara, cu suferinte acumulate inca din copilarie. Nascuta intr-o familie iniţial înstărita, tatăl fiind un svab bănătean, viitoarea scriitoare suferă de pe urma sistemului comunist care  confiscă bunurile familiei, devenite prin lege proprietate de stat. Familia Muller a avut asadar o viata grea: tatal  este înrolat sa lupte in cel de-Al Doilea Război Mondial şi mama e deportată timp de cinci ani de zile într-un lagăr de muncă forţată din Uniunea Sovietică. Nu e de mirare ca viata tinerei  tinerei fete absolvente a Facultăţii de Litere din Timişoara şi a cursurilor filologice germane e bantuita de angoase si temeri.  Aliată a „Grupului de Acţiune Banat”, format din tineri scriitori-studenţi de origine germană, Herta Muller atrage atenţia Securităţii, cu care refuza insa sa colaboreze. Din cauza acestui refuz va fi pusa sub supraveghere si va suferi si persecutii de-a lungul timpului. Permanent cenzurată, publică un prim volum în România: Ţinuturile joase vădit trunchiat, pe care reuşeşte peste doi ani să-l editeze integral în Germania, acţiune care nu a lasat indiferente  «organele competente ale ţării». Deznodământ: forţarea ulterioară de a emigra în ţara a cărei limbă o vorbea fluent.

Angoasele acumulate in perioada petrecuta in Romania s-au resimţit categoric în volumele publicate ulterior. Pentru a reliefa ideea menţionată, vom apela la volumul publicat în Germania, tradus ulterior şi în România: Încă de pe atunci vulpea era vânătorul, carte reprezentativă pentru ilustrarea unui sistem corupt, exterminator şi bolnav încă din rădăcini, numit simbolic Comunism sau «Teroare».

Ce trebuie remarcată, încă din primele rânduri la Herta Muller, este tocmai cursivitatea scriiturii, cu un adaos vizionar original. Combinaţia de imagini suprarealiste, modelate în spirit futurist, dar în esenţă minimalistice reliefează o textură postmodernistă desăvârşită. Realul sau mai degrabă spus plauzibilitatea realului transpusă în fraze, alcatuieste o frescă a unei lumi în care teroarea domina legea. Fluxul conştiinţei, degradarea planurilor în permanentă schimbare şi frunzărirea evenimentelor canalizate pe flesh-uri, deschid perspective noi în literatură europeană, pentru că putem spune, fară rezerve, ca Herta Muller este o scriitoare europeană.

Povestea este în esenţă simplă, dar în incursiune extrem de complicată. Adina şi Clara, două prietene desăvârşite, ce au încredere necondiţionată una în cealaltă, sunt urmărite pe tot parcursul romanului de destine tranşante. Adina, personaj principal şi pe alocuri chiar voce naratorială, observă limitele şi debilităţile unui sistem ce o persecută. Dacă Clara îşi supune trupul exceselor amoroase ale unui securist, pe numele lui Pavel, om însurat, dar care îşi cere libertatea la amantlâncuri, Adina îl refuză pe acelaşi pervers fără vreo urmă de îndoială. Poate tocmai de aceea in apartamentul fetei intervine permanenta urmărire a genericului «organ suprem», ce se furişează zilnic pentru a decupa cu o lamă de ras vulpea-decor ce troneaza pe parchet, în faţa dulapului. Alte semne ale trecerii supraveghetorilor sunt  mucurile de ţigară aruncate în closet şi ceştile pline de zaţ pe masă. Dar destinele se unesc. Clara o anunţă pe Adina de urmăririle miliţiei şi îi cere să se ascundă cu prietenii, in asteptarea prabusirii sistemului politic ce isi traieste agonia. Nu era usor sa supravietuiesti in cadrul unui asemenea sistem. Chiar dacă Pavel venea în fiecare seara cu pachetul de cafea Jacobs, duzine de ţigări, carne, ciocolată şi franzele de pâine proaspete, muritorii de rând se hrăneau cu fructe ori resturi, pe care şi le procurau din greu. Dovadă că în casa Adinei în dulap erau doar fructe, zahăr şi făină, tot bunul ei de preţ, menite sa mai indulceasca frigul crunt din apartamentele comuniste. Cat despre turnătorie, ea era o regulă. O vorbă de atunci spunea: „nici în familie să nu te încrezi”.

De aceea Herta Muller a obţinut premiul Nobel, pentru că a reuşit să redea fidel o experienţă traumatizantă, de cele mai multe ori proprie, dar ascunsă sub pardesiul unui personaj fictiv.

Săptâmâna 10-15 octombrie îi este dedicată scriitoarei Herta Muller cu o promoţie de 20% în Librăria Şt.O.Iosif. Lectură plăcută !

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *