Cheia Gaudi

17/10/2011

Nu ştiu dacă e doar o nostalgie după copilărie, dar chiar şi acum, la vârsta (pretinsei) maturităţi cedez din când în când tentaţiei de a citi poveşti. Şi dacă uneori mă mulţumesc onest cu o răsfoire a unui tom zdravăn de basme culese de Ispirescu sau de Fraţii Grimm, alteori îmi îndrept atenţia mai pretenţios şi către compoziţii mai încărcate, infuzate cu niscaiva istorie şi mitologie.  Desigur, din punct de vedere al valorii şi profunzimii literare, asemenea compoziţii, a la Dan Brown, care îmbracă un caracter reţetar, serial, repetitiv sunt adesea îndoielnice, dar asta nu înseamnă că sunt de neabordat sau că ar trebui vreodată să ne stârnească vreun soi de vinovăţie în momentul în care ne decidem să le lecturăm.

Chiar şi când avem de a face cu un thriller istoric în care se ciocnesc cele mai sofisticate societăţi secrete, în care conspiraţiile bine ticluite caută să subjuge lumea, în care serviciile de spionaj şi cele mai inteligente sau mai criminale minţi se implică în descâlcirea sau încâlcirea misterelor cu impact planetar, avem totuşi de a face, dincolo de puzzleurile provocatoare, cu trăsăturile de construcţie ale basmului: schematism narativ, personaje distilate până la purificare tipologică, înfruntări simpliste între bine şi rău încercări iniţiatice pentru protagonişti finalizate adesea cu o depăşire a unei naivităţi anterioare şi desigur, încheieri cel mai adesea cvasioptimiste. Dar poate tocmai datorită acestor trăsături caut să abordez şi acest soi de naraţiuni, măcar din când în când. Pentru mine un roman în genul celor scrise de Dan Brown reprezintă un corespondent ceva mai sofisticat al poveştilor citite la vârste de o şchioapă a cărui lecturare aduce, pe lângă recuperarea farmecului copilăriei,  un prilej sau (dacă e într-adevăr foarte bun) un preludiu, o deschidere de apetit pentru explorarea  altor domenii conexe sau paralele cu literatura cum ar fi istoria, mitologia, studiul simbolurilor etc.

Romanul Cheia Gaudi se înscrie, fără excepţie sau nuanţă, în categoria romanelor seriale, copiate după reţeta popularului autor american (atât în ceea ce priveşte forma, cât şi conţinutul): o societate secretă, în acest caz, cea  a Cavalerilor Moria luptă pentru conservarea unui secret şi împlinirea unei profeţii milenare, în vreme ce altă societate secretă caută să împiedice, prin cele mai crude şi cinice mijloace eforturile celei dintâi, totul desfăşurându-se într-un plan care depăşeşte eforturile şi înţelegerea autorităţilor şi muritorilor de rând. Ruperile de ritm, întoarcerile în timp, fraza scurtă, alertă, dialogurile abundente sunt la ordinea zilei, instrumente exploatate din plin pentru a construi suspansul. Enigma este însă interesantă şi întreţine interesul chiar şi unui cititor care nu se lasă uşor prins în ansamblul convenţiilor de thriller (însăşi personalitatea enigmei a fost unul din motivele care m-au făcut să aleg volumul): cum acţiunea romanului se petrece în Barcelona, rezolvarea ghicitorii pe care o primesc, fără voia lor, un matematician şi un istoric de artă, atârnă de interpretarea corectă a indiciilor lăsate de marele arhitect Antonio Gaudi, în creaţiile sale arhitecturale originale din capitala Cataluniei. E drept că asamblarea misterului este destul de lentă: o parte a capitolelor se preocupă de întărirea backgroundului narativ: istoria înfruntării între societăţile secrete (se fac salturi temporale din perioada Templului lui Solomon şi până în vremea războaielor civile din Spania secolului XIX), istoria reprezentanţilor, ierarhiilor şi moştenirilor lăsate de aceste societăţi. E drept că, purtat prin toate aceste culise, m-am trezit adesea tânjind să mă reîntorc în Barcelona romanescă, să explorez cot la cot cu protagoniştii secretele ascunse de Gaudi în cele mai cunoscute construcţii ale sale.

Răbdarea mi-a fost totuşi răsplătită măcar în a doua jumătate a cărţii care deschide neabătut calea rezolvării unei ghictiori întortocheate, în care se antrenează, dincolo de obişnuitele asocieri de numere, pasaje din cărţi sfinte şi figuri geometrice şi simbolurile şi filosofia unei arhitecturi organice – monumentele lui Gaudi, aşa cum transpar în thrillerul de faţă nu sunt doar reflectări ale naturii, ci şi cărţi de citit cu atenţie, rând cu rând, ornament cu ornament, piesă cu piesă, până la ultima bucăţică de trencadis. Ele reprezintă de fapt, dincolo de reţeta copiată ad infinitum a thrillerului schematic şi fără surprize, miza reală de lectură: o invitaţie generoasă la explorarea universului gaudian.

CHEIA GAUDI – Esteban Martin, Andreu Carranza – Editura Rao, 2009

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *