Povesti din Cartierul Primaverii

31/10/2011

După 1989, mânaţi de spiritul vindicativ îndreptat asupra celor 50 de ani de suferinţe şi teroare, românii s-au răzbunat cât au putut pe simbolurile comuniste care au străjuit ţara şi instituţiile publice vreme de 50 de ani. Dacă e să ne oprim numai asupra Bucureştiului, ne putem aminti cum, în primii ani de după Revoluţie, autorităţile au căutat să dărâme soclul memoriei pe care comuniştii au căutat să-şi sublinieze mereu legitimitatea şi importanţa: portretele cu Tovarăşul Prim Secretar au fost arse în public (începând încă din decembrie 1989), alături de toate lozincile mobilizatoare, Monumentul Eroilor Comunişti din Parcul Carol a fost desfiinţat (iar trupurile (pseudo)eroilor naţionali îngropate aici au fost reînhumate care încotro), denumirile multor străzi au fost schimbate, statuia lui Lenin din faţa Casei Scînteii (actuala Poligrafie) a fost doborâtă spectaculos cu macaraua etc. În mod ironic însă, unul din cele mai pregnante şi mai durabile simboluri ale Epocii de Aur  a rămas însă în picioare şi a ajuns să întrupeze, la polul ideologic opus, chiar ideea prosperităţii capitaliste desăvârşite. Este vorba desigur de Cartierul Primăverii din Bucureşi, vechiul adăpost al liderilor politici comunişti, o adevărată citadelă bine păzită înainte de 1989, cu o viaţă şi o activitate ţinute departe de ochii muritorilor de rând,  devenit astăzi una din cele mai selecte zone rezidenţiale din România, poate la fel de bine păzită şi la fel de îndepărtată de oamenii obişnuiţi (de data asta nu neapărat de Securitate, cât mai degrabă de firmele de pază private şi de preţul prohibitiv al terenurilor de acolo). Ciudată evoluţie, am putea remarca… explicabilă pe de altă parte – ai fi tentat să crezi că, în fond, viaţa în Cartierul Primăverii înainte de 1989 probabil că nu diferea foarte mult de viaţa rezidenţilor contemporani, dacă ţinem cont de faptul că atât vechii locuitori cât şi noii proprietari au fost şi sunt tot oameni cu putere care trăiesc în desfătarea luxului şi a confortului inaccesibil majorităţii.

Este sau nu este îndreptăţită această perspectivă? Pe de o parte da, aşa cum se sugerează şi în introducerea volumului semnat Lavinia Betea: Cartierul Primăverii a fost la origine un loc de relaxare bucolică, apoi un spaţiu ce urma să deservească o zonă industrială – doar instalarea comuniştilor în acest spaţiu, încă de pe vremea când încă se aflau în ilegalitate şi se întâlneau clandestin, a condus în cele din urmă la ridicarea, după modelul sovietic, la reşedinţele luxoase ale conducătorilor de mai târziu. Pe de altă parte, aşa cum dezvăluie unele dintre persoanele intervievate (căci poveştile din Cartierul Primăverii sunt de fapt amintiri dezvăluite în interviurile pe care Lavinia Betea le-a luat urmaşilor sau apropiaţilor liderilor comunişti), o parte din acei conducători au căutat (din diverse raţiuni) să-şi păstreze un fel de a trăi modest, conform preceptelor morale aspre, dobândite încă din perioada lor muncitorească. Nu este singura surpriză pe care o rezervă dezvăluirile celor care s-au aflat în proximitatea elitei comuniste din ultimele decade (în măsură în care îi credităm pe martori cu un minim de credibilitate, desigur). Despre Gheorghe Gheorghiu Dej aflăm, de la nepoata lui Mândra (pe care chiar el a botezat-o) că nu îi plăcea opulenţa,  că adora copiii şi că obişnuia să spună despre Ceauşescu că ar fi cam prostuţ. Despre Ana Pauker aflăm de la fiica sa (crescută mai mult prin casele de copii) că mama nu a blestemat niciodată partidul, că a plâns după Stalin chiar şi atunci când tocmai politicile staliniste implementate şi la noi au transformat-o în prizonieră la închisoare. De la Sorin Toma, redactor la Scînteia, aflăm despre condiţiile în care s-a născut celebra limbă de lemn exersată între paginile oficiosului PCR şi despre intenţia iniţială a lui Dej de a transforma ziarul într-un soi de manual pentru toţi gospodarii. De la Paul Niculescu Mizil aflăm cum s-a făurit sărbătoarea de la 23 august, iar de la Maria Manoilescu-Chivu aflăm despre motivele posibilei ucideri a lui Chivu Stoica (legate de experienţele homosexuale ale lui Ceauşescu de care Chivu Stoica ştia încă de pe vremea prizonieratului de la Doftana). Unul din cele mai substanţiale, mai ample şi mai interesante interviuri este cel cu Dumitru Popescu care face o analiză pertinentă şi interesantă a cauzelor înăspririi cenzurii şi propagandei după 1970, care vorbeşte despre discuţiile de înlocuire a lui Ceauşescu desfăşurate încă de la finele deceniului şapte şi mai ales despre prudenţa conducătorului de la Bucureşti în relaţia cu persoanele din jur.

Portretul liderilor comunişti desprins de poveştile din Cartierul Primăverii este în esenţă cât se poate de uman, înduioşător pe alocuri: majoritatea figurilor temute în şedinţe nu discută politică acasă, nu îşi îndoctrinează copiii şi se bucură de intimitatea domestică (atât cât ea putea să existe în programul încărcat). În fond, teza lui Hannah Arendt, privind banalitatea răului (ideea conform căreia genocidul nazist a fost înfăptuit de oameni obişnuiţi, birocraţi supuşi şi modeşti şi nu de monştri fanatici) pare să se suţină şi în cazul elitei comuniste de la Bucureşti. Evident, fotografiile narative inedite depănate de cei intervievaţi nu alterează câtuşi de puţin din responsabilitatea şi rolul criminal pe care l-au jucat multe din numele surprinse în carte şi, cu toate acestea, oferă măcar o expresie vie tartorilor reci şi diabolici din cărţile de istorie.

Vă las în încheiere să savuraţi un episod delicios povestit de soţul Ilincăi Preoteasa (nepoata cunoscutului activist Gheorghe Preoteasa), legat de apucăturile mamei Elenei Ceauşescu care, după ce se certa cu ginerele venea (cu autostopul sau chiar cu maşina de alimente!) la familia Preoteasa:

„Odată a venit foarte supărată: „Arde-l-ar focul pe Neculai! Uite, am făcut ţuică de la ţară. Şi m-am gândit să-i duc şi lu ăsta o sticlă de ţuică. Şi Neculai m-a întrebat: „De unde ai ţuică aşa bună?” „Păi, de la Petreşti.” „Păi, şi cum ai adus-o?” „În damigeană, în portbagajul maşinii.” „Şi nu ştii că n-ai voie să treci alcool dintr-un judeţ în altul??” Şi i-a confiscat ţuica…”

POVESTI DIN CARTIERUL PRIMAVERII – Lavinia Betea – Editura Curtea Veche, 2011

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *