Recunosc că dacă vine vorba de un antierou literar pe care îl îndrăgesc, acesta este Henry Chinaski, protagonistul romanelor parcă nu creat, ci mai degraba dezlipit din biografia autorului, Charles Bukowski. Îl îndrăgesc desigur pentru onestitatea şi firescul său, pentru faptul că reuşeşte să recupereze demnitatea marginalului, a celui autoexilat la periferia societăţii, nu din raţiuni filosofice, nu în conformitate cu vreo ideologie încrâncenată, ci pur şi simplu dintr-o pornire naturală a omului care îşi acceptă aspiraţiile modeste, fără legătură cu ascensiunea socială sau împlinirea profesională. Fie că am citit Factotum, Poşta sau Femei (in editii care, din pacate, s-au epuizat), l-am regăsit pe acelaşi Henry Chinaski, cel care nu ia lucrurile prea în serios, cel care reuşeşte să-şi păstreze respectul de sine chiar şi de pe poziţia ratatului, cel care, deşi trăieşte în mizerie şi schimbă slujbe absurde şi mărunte de la o zi la alta, rămâne un mizantrop cu personalitate, celebrându-şi viciile cu talent. Eram desigur curios să cunosc şi povestea devenirii acestui antierou, aşa că nu am pregetat să pun mâna, încă de la apariţie, pe romanul care livrează tocmai parcursul iniţiatic al existenţei lui Henry Chinaski.
Ţinând cont de obişnuinţa lui Charles Bukowski de a-şi valorifica propria experienţă biografică în construcţia personajelor sale, nu e de mirare că aceasta se oglindeşte şi în povestea lui Henry Chinaski, o poveste care începe abrupt, cu fragmente de amintiri din copilăria timpurie, petrecută în Germania. Desigur, când cele mai îndepărtate amintiri pe care le ai sunt legate de certurile dintre persoanele apropiate, când primele cuvinte rostite de bunica pe care le păstrezi în memorie sunt “o să vă îngrop pe toţi”, perspectivele unui trai fericit nu sunt prea vizibile. Nici măcar când familia Chinaski se mută în America, lucrurile nu se vor schimba prea mult. Henry creşte într-o familie săracă, în anii 20, în perioada Marii Crize, undeva în cartierele mizere ale Los Angelesului. Tatăl este un lăptar aspru, etern nemulţumit (“în frişca asta e căcat de muscă”), obsedat de caractere puternice şi ambiţioase (ceea ce atrage dispreţul faţă de fraţii săi – alcoolici şi neisprăviţi dar şi faţă de micul Henry, astenic şi neajutorat), constant preocupat, alături de soţia sa, să pară mai bogat şi mai respectabil decât e. Strada pe care locuieşte Henry e plină de oameni săraci, mereu şomeri (mulţi bărbaţi se fac doar că pleacă dimineaţa la slujbă, pentru a păstra aparenţele), primii ani în America ai lui Henry sunt dureroşi: părinţii îi interzic să se joace cu copiii din vecini (ca nu cumva sa se injoseasca), astfel că protagonistul duce o viaţă singuratică şi umilitoare, cu suficiente bătăi şi eşecuri mai ales pe plan sportiv (Henry se dovedeşte lamentabil atât la baseball, rugby sau volei).
Fără să se dea bătut şi fără să se transforme într-un cazan cu ură, Henry ajunge în gimnaziu, se mai împlineşte fizic, scapă de ameninţările colegilor şi începe chiar să capete îndemânare pe terenul de joacă. E vârsta la care dezvoltă primele curiozităţi sexuale (trasul cu ochii pe sub fuste la mitinguri aviatice) şi vârsta la care descoperă băutura (degustând direct din butoiul cu vin al prietenului său). Experienţa băuturii are aproape un caracter revelatoriu, e dragoste la prima degustare: e momentul în care Henry realizează că pe bărbatul care bea nu îl poate atinge nimic. Urmează apoi viaţa de liceu, o existenţă cu adevărat chinuitoare: speranţele părinţilor că o şcoală de bogătani va face să se prindă ceva din mentalitatea de lider şi de Henry eşuează. Henry, lovit de o formă cruntă de acnee, caută să supravieţuiască printre răutăţile colegilor şi tentaţiile feminine. Plăcerea sportului dar şi a literaturii descoperite pe furiş în bibliotecă sunt singurele capabile să-l mişte în vreun fel pe Henry. La finalul studiilor, protagonistul remarcă despre sine cu asprime: “eram doar o balegă de 50 de cenţi care plutea prin oceanul verde al vieţii”. Cu toate acestea, nu se întrezăreşte vreun complex de inferioritate, nici vorbă, încă de pe băncile şcolii sensibilitatea tăbăcită şi luciditatea lui Chinaski devin familiare cititorilor romanelor lui Bukowski: da, Henry nu are nicio pasiune şi mai nimic nu îi stârnea interesul, însă departe de el să îi invidieze pe cei din jur (“la 25 de ani cei mai multi oameni erau terminaţi. O naţiune întreagă care conducea automobile, mâncau, aveau copil, făceau totul în cel mai prost mod posibil, cum ar fi să voteze candidatul la preşedinţie care le amintea cel mai mult de ei înşişi”). După prima slujbă la un magazin (unde cuvântul patronului e lege iar dorinţele tale nu înseamnă nimic, unde sistemul de caste e bine pus la punct chiar şi între vânzători), după primul an la facultatea de jurnalism, Henry descoperă că lucrurile la care pare să se priceapă cel mai bine nu prea au legătură cu ceea ce învaţă: băutul (protagonistul doboară orice veteran la capitolul acesta), jocurile de noroc, bătăile şi … scrisul îi vin natural şi nu îl exasperează, aşa că în ciuda faptului că e bătut cu cureaua, în ciuda faptului că e dat afară din casă, Henry e gata să îmbrăţişeze o viaţă lipsită de perspective, dar măcar suportabilă pentru sine.
Romanul lui Bukowski ne poartă, prin biografia protagonistului, în colţurile intime şi mizere ale Americii, într-un adevărat laborator de făurire a mizantropilor. Iată cum, într-o eră obsedată de relansare economică, de renaştere, de profit, de înarmare în numele unor cauze măreţe, antieroul adorabil al lui Bukowski destrama, prin alegerile sale, întreaga vrajă a visului american. Iata romanul in care Henry Chinaski se apropie fără aere de moralist, cu curaj, cu paşi hotărâţi şi cu un firesc al naibii de convingător, de o existenţă epurată de ambiţii şi obsesii de afirmare, păstrând în tot acest proces, dincolo de frustrările şi suferinţele indurate o autentică seninătate de poet.
SUNCA PE PAINE – Charles Bukowski – Editura Polirom, 2011
Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.
