In cautarea fericirii

07/11/2011

Pe vremea când eram student prin anul II, un mare profesor din facultate, un maestru al parantezelor interminabile (deşi intersante) ne povestea despre un top făcut în Statele Unite, al celor mai importante lucrări de filosofie din ultimii 100 de ani. Una din operele care reuşea să atingă un loc fruntaş şi pe care aproape toţi specialiştii consultaţi o avuseseră pe lista de răspunsuri era Principia Mathematica, a lui Bertrand Russell şi A.N. Whithead. Partea anecdotică a situaţiei era, aşa cum ne-a dezvăluit profesorul nostru, că această carte deşi e recunoscută pentru importanţa ei, nu e aproape deloc citită, şi chiar mulţi din specialiştii care o votaseră drept una din lucrarile fundamentale ale secolului, reucunoşteau deschis că nu o parcurseseră. Şi oarecum e de înţeles,  este o operă extrem de ambiţioasă (încearcă să derive toate adevărurile matematicii din logică) şi prin urmare e cât se poate de elaborată şi de criptică, însă spre deosebire de alte mari opere filosofice, cum sunt să spunem doar Critica raţiunii pure a lui Immanuel Kant sau Fiinţă şi timp a lui Martin Heidegger, în cazul cărora maniera de expunere (labirintica, greoaie şi intimidanta) este reprezentativă pentru aproape toate operele respectivilor filosofi, în cazul lui Russell nu se poate spune acelaşi lucru. Personalitate marcantă a secolului XX, cu preocupări de-a dreptul enciclopediste, Russell a dovedit (şi poate de aceea şi-a atras şi suficiente critici) un interes şi o îndrăzneală de invidiat în abordarea nenumăratelor domenii (religie, etică, politică, istorie, logică, filosofia limbajului etc) şi mai ales o flexibilitate discursivă impresionantă, adaptată unor niveluri de pregătire cât se poate de variate: autor al acelei monumentale lucrări logico-matematice, Russell a oferit însă şi o succintă şi accesibilă istorie a filosofiei, o memorabilă introducere în filosofie (ambele traduse în limba română, aşteptăm să fie reeditate) şi a devenit şi popular pentru publicul larg, prin lucrări legate de problema credinţei sau, iată,  a căutării fericirii.

Cartea de faţă se adresează, aşa cum atrage atenţia şi Russell încă din debutul volumului, oamenilor care nu sunt neapărat foarte şcoliţi,  pentru care problema fericirii este una cât se poate de practică şi de acută şi nu doar un subiect obişnuit de conversaţie. Lucrarea are două părţi care examinează pe de o parte cauzele nefericirii, pe de altă parte cauzele fericirii în lumea contemporană lui Russell (anii 20 de la începutul secolului). Russell îşi circumscrie în primul rând terenul de explorare (în fond, fericirea ţine de o preocupare a filosofiei morale de sute de ani, este o problemă cu o anumită complexitate): nu discută despre fericirea globală a umanităţii sau despre fericirea dependentă de modificări aduse la nivel planetar (încetarea războaielor, eliminarea sărăciei, creşterea nivelului de educaţie etc). Deşi recunoaşte că fericirea este legată şi de asemenea pârghii, Russell e decis să vorbească mai degrabă despre puterea individului de a-şi ameliora propria condiţie obişnuită. De asemenea, filosoful britanic porneşte de la premisa că cititorii săi sunt oameni sănătoşi capabili să întreţină activităţi fizice obişnuite şi sunt oameni care au resurse să-şi satisfacă nevoile elementare de hrană şi adăpost. Acestea fiind stabilite, Russell purcede în demersul său care cuprinde două etape: identificarea şi explicitarea cauzelor în problemele legate de fericire, respectiv sugerearea unor soluţii generale la îndemâna oricui. Nefericirea, la modul cel mai general pare să fie legată de exces: unii dintre semeni ajung să preţuiască într-o manieră supremă o satisfacţie, un anumit scop, o anumită stare şi ajung să confere vieţii un caracter unidirecţional în a dobândi cu orice preţ acel lucru râvnit.  Este cazul celor care muncesc fără întrerupere pentru a obţine succesul (obsedaţi de o filosofie a luptei şi a competiţiei), ajungând să nu mai recunoască plăcerile gratuite, delectările intelectuale. Alţi semeni par să facă exces la capitolul oboseală şi plictiseală: oboseala nervoasă este un simptom pe care Russell îl intuieşte cu fler încă din vremea sa: viaţa la oraş provoacă epuizare iar oamenii, afectati oricum de aglomeratie, nu contenesc să se gândească decât la slujbă, la grijile zilei de mâine şi la necazuri. Pe de altă parte aceeaşi viaţă urbană pune la dispoziţie nenumărate distracţii, ajungând să-i cultive mai ales pe tineri într-o tradiţie a intoleranţei la plictiseală. De reţinut este însă că oboseala nervoasă se combate prin disciplina gândirii, printr-o minte ordonată (care se gândeşte adecvat la momentul oportun la anumite probleme şi se eliberează de ele imediat după aceea), pe de altă parte oamenii trebuie să îşi dezvolte puterea de a suporta plictisul (căci da, viaţa noastră, indiferent cât de spectaculoasă ar fi are şi fragmente anoste, la fel cum un roman foarte bun are şi pasaje plictisitoare) şi să evite căutarea excesului de emoţii care vor acţiona mai degrabă ca nişte droguri pe termen lung. De asemenea oamenii trebuie să biruie şi invidia (problema celor care nu pot vedea lucrurile în ele însele ci doar în relaţie cu altceva), sentimentul păcatului (sentimentul de culpabilitate în trăirea unor satisfacţii) şi mania persecuţiei (ce-şi are originea într-o practică de gândire narcisistă). Russell vorbeşte şi despre cauzele fericirii pe care el le leagă de pofta de viaţă (cu cât suntem mai interesaţi de mai multe lucruri cu atât avem şansele să aflăm mai multe satisfacţii independente una de cealaltă), de  muncă (activitatea în care ne exersăm priceperea şi ne exprimăm impulsurile constructive) şi chiar de familie (plăcerea de a fi părinte este una din cele mai durabile şi mai intense, veţi vedea de ce).

Volumul este scris în anii 20 şi cu toate acestea, mesajul său îşi păstrează şi astăzi valabilitatea (şi asta pentru că Russell anticipează cu precizie o mulţime din neajunsurile vieţii în secolul tehnologiei, urbanizării şi democratizării generale). E drept că perspectiva filosofului britanic asupra omului este cam optimistă: Russell rămâne ataşat paradigmei logic empiriste, punând accentul pe capacităţile conştiente şi raţionale ale individului de a-şi gestiona singur problemele – în acest sens Russell atacă ironic demersurile psihanalitice şi psihoterapeutice în general (care au, în opinia lui Russell şi neajunsul de a cultiva oameni egoişti care se gândesc prea mult la ei), pornind de la ideea că omul e capabil să depaseasca orice obstacol doar cu instrumentele raţiunii şi chiar să-şi controleze inconştientul.  Cu toate acestea pledoaria sa pentru înţelegere, toleranţă, deschidere la diversitate, abandonarea superstiţiilor şi, cel mai important, păstrarea unui spirit cumpătat în abordarea vieţii fac din volumul filosofului britanic o alegere inspirată, un altfel de volum de dezvoltare personală, o experienţă de lectura care nu aduce doar beneficii practice, ci şi o desfătare spirituală care nu se poate naşte decât în preajma unor gânditori de talia lui Russell.

IN CAUTAREA FERICIRII – Bertrand Russell – Editura Humanitas, 2011

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *