FESTIVALUL SEZATOAREA COPIILOR – Comuna Cristian, jud Brasov

09/11/2011

În lumea rurală, şezătorile erau adevărate evenimente, prilejuri de întâlniri între generaţii, în răgazurile uneori mai lungi, alteori mai scurte, de la munca de câmp. La şezătoare se punea adesea în valoare zestrea culturală a unei comunităţi, mai ales când cei mai bătrâni sau mai tineri povesteau istorii cu tâlc, interpretau cântece moştenite prin viu grai şi lucrau ţesături decorative pentru gospodărie. Şezătoarea nu era doar un prilej de divertisment, cum este pentru orăşeni timpul liber petrecut într-o cafenea, şezătoarea reprezenta un mijloc  de solidarizare a comunităţii şi mai ales, de întărire a apropierii de tradiţiile autohtone.

Şi pentru că satul a devenit un autentic reper pentru lumea hiperurbanizată şi , un spaţiu de refuigu, căutat şi redescoperit ca păstrător al unui stil de viaţă sănătos, senin şi fascinant, continuăm să ne apropiem de acest univers peren ori de câte ori avem ocazia. Iar dacă în luna august, am refăcut calea semănăturii de pe ogor şi până la gura cuptorului, la prima ediţie a FESTIVALULUI DRUMUL PÂINII din Comuna Cristian, în luna noiembrie, ne implicăm în organizarea unei ŞEZĂTORI A COPIILOR, în care încercăm să recreem şi să îi facem şi pe alţii părtaşi la atmosfera aparte degajată de dimensiunea culturală a ruralităţii.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=gUz64DGmRoc[/youtube]

În perioada 11-13 NOIEMBRIE 2011, vă aşteptăm la FESTIVALUL ŞEZĂTOAREA COPIILOR, în Comuna Cristian, judeţul Braşov, un eveniment care cuprinde spectacole de teatru stradal, ateliere de creaţie artistică şi meşteşugărească, rapsozi, obiceiuri şi tradiţii locale.

Veţi avea parte de un program variat, în cadrul căruia, în spiritul şezătorii tradiţionale, se vor exprima artistic atât cei mai mici (copiii de la grădiniţa şi şcoala din Cristian), cât şi cei mari şi mai experimentaţi (actori de la Teatrul Masca din Bucureşti şi de la Teatrul Sică Alexandrescu din Braşov, pictori de icoane pe sticlă, muzicieni cunoscuţi etc).

Vă aşteptăm!

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *