Lovitura

16/11/2011

Să ne imaginăm doi bărbaţi bine îmbrăcaţi, care se autointitulează strategi, întâlnindu-se în timpul lor liber, într-un loc public şi discutând degajat, printre altele, despre pregătirea unui plan de fezabilitate. Nimic mai banal şi mai plictisitor la prima vedere, decât o discuţie între specialişti. Atâta doar, că ne aflăm în anii 60, în vremurile în care profesia de strateg este un eufemism pentru „om bun la toate care se ocupă de eliminarea problemelor de orice fel” (în special a oamenilor problemă) iar planul de fezabilitate în această situaţie se referă la pregătirea unui asasinat de proporţii. Cam aşa debutează romanul lui Philip Kerr, Lovitura, un thriller în care aparenţele sunt, bineînţeles cât se poate de înşelătoare.

Ceea ce potenţează regula de mai sus prezentă şi respectată în toate romanele cu spioni şi conspiraţii este chiar epoca în care Kerr alege să-şi proiecteze naraţiunea: vorbim de începutul anilor 60, aparent o lume a unui dezgheţ promiţător, a începutului unei noi pagini în istoria relaţiilor dintre est şi vest, marcată de schimbarea conducerii, atât la Moscova cât şi la Washington, o lume care se reface după vânătoarea de vrăjitoare dezlănţuită în anii 50, atât în spaţiul sovietic cât şi în cel american. În fapt însă acest debut al deceniului al şaselea se dovedeşte un punct al acumulării unor tensiuni imense: suntem la un pas de ridicarea zidului Berlinului, de criza din Cuba şi de moartea neaşteptată a unui preşedinte al SUA. America anilor 60 este până la urmă un spaţiu în care aparenţele sunt profund înşelătoare, un sol cât se poate de fertil pentru o intrigă conspiraţionistă.

Vorbim de vremuri în care graniţa dintre lege şi fărădelege este extrem de subţire, atâta timp cât marile metropole americane par să fie dominate de pactul tacit între serviciile de spionaj (CIA), biroul federeal de investigaţii (FBI) şi sindicatul crimei organizate. E vorba de un pact fundat şi justificat de aşa zise raţiuni de stat: nevoia de protecţie faţă de ameninţarea comunistă, tot mai apropiată de pământul american, astfel că oamenii legii şi mafioţii departe de a sta în tabere diferite, îşi joacă afacerile la aceeaşi masă, căutând să-şi maximizeze avantajele. Inamicul numărul 1 al SUA pare să fie Fidel Castro a cărui politică antiamericană şi prosovietică, îngrijorează serios Washingtonul. Datorită tensiunilor diplomatice existente şi lipsei posibilităţilor de acţiune, serviciile americane apelează la mijloace mai speciale pentru eliminarea lui El Lidero Maximo – îi însărcinează pe mafioţi (care nu sunt nici ei străini de interesul răsturnării regimului de la Havana – în fond, e vorba de o nouă piaţă de desfacere pentru economia americană) să rezolve problema. Iar mafioţii vor apela la un asasin profesionist, Tom Jefferson, un mercenar cu experienţă, specializat în lovituri de mare clasă, un specialist care reuşeşte să ofere chiar o imagine respectabilă a profesiei sale prin felul în care îi înţelege necesitatea (eliberată de orice plăcere psihopată). Între timp, John F. Kennedy tocmai a câştigat alegerile şi se pregăteşte să-şi preia mandatul. Mafioţii s-au dovedit prudenţi şi au adunat deja materiale compromiţătoare: o înregistrare a unei partide de amor a noului preşedinte-playboy, de care să se folosească la masa negocierilor viitoare. Când Tom Jefferson va asculta înregistrarea şi va realiza că amanta preşedintelui este nimeni alta decât soţia lui, se va produce o întorsătură neaşteptată: va renunţa la contractul de asasinare a lui Castro (fără să returneze onorariul, desigur) şi se va pregăti pentru o nouă misiune, cu acelaşi rang prezidenţial, doar că pe meleagurile americane. Astfel colectivul pestriţ al jucătorilor de la masa viitorului Americii se sparge, în momentul în care unul din ei alege să trişeze. Şi abia acum începe vânătoarea: pe de o parte avem un asasin scăpat de sub control, cu ambiţii răzbunătoare, pe de altă parte avem mafioţii care caută să-l împiedice (pentru ca se tem să nu fie responsabilizaţi pentru eventuala asasinare a lui Kennedy) şi nu în ultimul rând avem serviciile de spionaj care refuză să creadă că Jefferson e motivat doar de o vendettă a bărbatului înşelat de soţie. FBI –ul, CIA-ul şi Mafia sunt pe urmele lui Jefferson, dar fiecare vrea altceva de la el… iar dintr-o umbră îndepărtată, nici privirile KGB-ului şi ale luptătorilor procubanezi nu sunt de neglijat. În tot acest timp Jefferson îşi va cântări cu atenţie opţiunile: în epoca în care războiul psihologic pare să fie noua strategie de luptă a înfruntării între vest şi est, ce are o valoare mai mare – o crimă înfăptuită sau doar ameninţarea unei crime? Răspunsul la această întrebare nu se va dezvălui decât în ultimele pagini ale romanului.

Scenariul este fictiv desigur (nu a existat o tentativă de asasinare a lui Kennedy în 1960). Romanul este populat însă cu nenumărate personalităţi ale epocii (de la mari afacerişti, mafioţi şi agenţi secreţi), fapt care contribuie la construcţia unei atmosfere plauzibile. Deşi se asamblează lent şi întortocheat, romanul lui Kerr este, tocmai în prelungirea acestei tehnici de construcţie minuţioase, un portret de epocă interesant, atâta timp cât se montează pe marile obsesii ale anilor 60 (anticomunismul şi Fidel Castro). Lovitura este un roman care te ajută să înţelegi până la urmă, de ce este atât de puţin probabil ca Lee Harvey Oswald să-l fi ucis de unul singur pe John F. Kennedy. Prin explorarea jocurilor de culise ale epocii, romanul lui Kerr oferă cititorilor o privire asupra pârghiilor din umbră care au avut interesul şi posibilitatea să orchestreze un asemenea asasinat.

 LOVITURA – Philip Kerr- Editura Leda (Grupul Editorial Corint), 2008

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *